Spectacol în Madeira
Tocmai azi, când eram pornită să
scriu acest articol, am aflat despre tristul accident petrecut ieri pe insula
din Atlantic. Îmi pare rău de vieţile pierdute! Într-adevăr, pe Madeira sunt
fluctuaţii mari de altitudine, însă tot nu înţeleg ce anume a condus la un
dezastru atât de mare. Ceasul rău?
Mergem mai departe, cu toate
acestea. Nu se ştie niciodată cât îi este dat fiecăruia dintre noi să se bucure
de viaţă, aşa că eu profit de fiecare moment. Sau, cel puţin, mă străduiesc.
Nu mi-a plăcut pe insulă şi nu
cred că voi reveni. Nu că nu ar fi frumoasă – este chiar spectaculoasă – de unde
şi titlul! Doar că este întunecată ca vibraţie. Ştiţi căsuţa vrăjitoarei din
desenele animate (parcă am mai folosit exemplul acesta, dar nu îmi amintesc
unde!), deasupra căreia tună şi fulgeră, chiar dacă este soare în jur? No, cam
aşa mi s-a părut mie insula. Şi ultraaglomerată (chiar şi iarna). Şi deosebit
de comercială.
În această postare nu vreau să
vorbesc, însă, despre relele insulei, ci despre părţile ei bune, pe care am
încercat să le savurez atunci când îmi mai fugea gândul la numărul zilelor
petrecute pe Madeira în defavoarea celor petrecute pe Azore. Cum urmez mereu
doar lumina, am încercat să mă bucur de ceea ce am şi de ceea ce puteam
descoperi.
Madeira uimeşte prin peisajele sale
Are stânci nebune, are plaje
nebune, are privelişti nebune.
Pe drumul spre parcarea de unde se
pornea pe un traseu scurt spre Farul Ponta do Pargo, am dat spre o privelişte
fabuloasă în stânga noastră. Ea a rămas preferata mea prin oceanul ce se izbea
furios de stâncile negre. Veniserăm pe soare, însă curând a început ploaia, pe
un vânt foarte puternic, ce şi-a adus contribuţia: a risipit norii. Am stat
minute în şir cu gura căscată, nereuşind să ne dezlipim de tablou. Apoi, am
mers încet, admirând văcuţe grej şi bucurându-ne şi de priveliştea de după far,
unde am dat peste acelaşi vânt bezmetic.
La Porto Monìz nu există plajă,
însă există nişte piscine naturale, iar oceanul vine direct şi le alimentează.
Când am trecut noi pe acolo era final de ianuarie şi erau cam inundate, însă
cred că este o experienţă faină în sezon. Peisajul cu siguranţă ne-a cucerit!
În Faial am ajuns pe o ploaie de
nedescris după ce şi Porto da Cruz mă lăsase cu gura căscată. Acolo era un loc
unde ar fi trebuit să îmi fac băiţa pe ziua respectivă. Ce băiţă?!... Pericol
de moarte era dacă erai prins de uriaşele valuri şi trântit de stânci. M-a
marcat tumultul frumos pe care l-am întâlnit acolo.
Madeira are curiozităţile ei
Aveţi sau nu aveţi rău de înălţime,
eu zic să mergeţi la Cabo Girão. E un skywalk la 580m acolo, pe cea mai înaltă
stâncă din Europa. Priveliştea în jos este fantastică, acelaşi lucru-l pot
spune şi despre priveliştea spre Funchal. Locul perfect să îţi închei ziua şi
să vezi apusul. Aşa de mult mi-a plăcut, că toată bucata aceea de sticlă mi-a
părut prea mică, aş fi vrut mai multe senzaţii tari!
Casele tradiţionale cu faţadă
triunghiulară din Santana au devenit un fel de simbol al Madeirei. Nu sunt aşa
de multe, în afara celor care au fost transformate în magazinaşele cu produse
locale din centrul localităţii, dar sunt savuroase. Nu credeţi? :D
Madeira te face să zburzi prin natură
Pe insulă sunt nişte tipuri de
trasee turistice, care, la origini, aveau alte destinaţii (unele, cel puţin): veredas sunt cărările de munte care
leagă vârfurile între ele sau diverse sate de vârfuri, levadas sunt nişte foste canale de irigare folosite încă din Evul
Mediu pentru a distribui apa din nordul insulei (mai umed) înspre sudul mai
uscat al acesteia.
Pe Vereda PR [recomandată] 1.2 am
mers noi din Achadas Teixeira şi a fost o umezeală tare neplăcută – picuri mărunţi
de ploaie – până aproape de vârf, unde am văzut soarele şi curcubeul. Norii
s-au jucat cu noi şi au dat naştere la nişte caleidoscoape-minune. La vale ne-a
plouat din nou.
Madeira are un soi de vreme numai al ei
E dramatică. Zici că-i venită din „Lords
of the Rings”. Cum am spus şi mai înainte, eşti pe plajă în Funchal şi te bate
soarele-n cap, apoi conduci 20 km şi plouă torenţial. Partea bună este că şi
iarna, cu un neopren de 0.5mm faci treabă şi poţi înota liniştit. Poate că
trebuie să studiezi un pic cât de liniştite-s plajele şi să ai răbdare să vină
şi ziua ta bună, dar şansele-s mari ca asta să se întâmple.
La Miradouro Portela am stat să se
ducă norii, ca să vedem şi noi ceva din ocean şi din aşezarea de sub noi. Erau
drăguţe căsuţele albe pe care le zăream şi, dintr-o dată, care erau din nou
inundate de pâclă.
Am vrut să coborâm cu gondola la
Rocha do Navio, dar ea nu a prea vrut. Într-o zi era vânt şi în altă zi s-a
închis mai repede. Marcel glumea să ne dăm drumul pe cabluri. :D Sunt mai multe
astfel de locaţii în care poţi coborî în hău, trebuie luată harta Madeirei şi
studiată temeinic.
Madeira are bucate bune (dacă ştii unde să le cauţi)
Apăi, primele noastre experienţe
pe insulă au fost dezastruoase. Nu ne prea pria nimic, preţurile erau mari, recenziile
nu se pupau cu realitatea. Deloc! Daaaar... am început să căutăm locuri
frecventate mai mult de localnici. Şi aşa, am dat peste O Fio din Ponta do
Pargo, unde am servit al doilea cel mai bun desert al călătoriei. Semăna cu cel
din Azore – am şi descoperit cum se numea (am găsit bonul): colchão de noiva. Am lăudat preparatul,
iar doamna care ne servea mi-a spus că este făcut cu lapte din Azore. Bingo!
În Funchal am găsit un restaurant
argentinian, La Vaca Negra. Scump, dar excelent. Era condus de o argentiniancă,
ce era căsătorită cu un localnic de treabă. I-am lăudat mâncarea. Marcel şi-a
mâncat vita, eu mi-am înfulecat empanadas.
Mi-au adus aminte de Carlos Pellegrini şi de cele de acolo.
Pentru o explozie de gusturi şi-un
Mojito, am mers la restaurantul cubanez MadCuba, tot din Funchal. Grijă mare
pentru detalii şi vegetarieni mulţumiţi; tare bine trataţi ne-am simţit acolo
şi am plecat într-un aer de prietenie, în urma discuţiilor cu personalul
localului.
Pe partea de cafenele, ne-a plăcut
Jasmin Tea House, cu un spaţiu în aer liber superb, cu privelişti fabuloase.
Este condusă de doi englezi prietenoşi, pasionaţi de echitaţie şi care urmează
să ne viziteze ţara în acest an. Am mâncat nişte chifle delicioase, iar supa de
morcovi a fost fix ceea ce îmi trebuia.
Iar dimineţile ne-am obişnuit să
ne pregătim micul dejun la cazare. Aveam un patio
numai al nostru, am avut noroc să fie în fiecare zi soare la ora trezirii noastre
şi mie-mi place oricum să mă răsfăţ cu aer curat în zori. Mă încarcă fantastic.
Unt şi brânză din Azore, fără discuţie. Bolo
do caco – pâinica tipică a insulei. Apoi, bananele de Madeira sunt celebre –
mici, dar gustoase. Nu prea au ce cultiva pe culmi şi pe terenul neregulat, aşa
că vezi această plantă de foarte multe ori, mai ales în sud. Au şi fructul
pasiunii, din care fac şi ei suc. Dacă în Azore beam Kima, aici ne-am delectat
cu Brisa, musai din sticlă! Şi vinul, ah, vinul! După cum scrisesem pe Facebook
acum vreo câteva săptămâni-- „Petra şi dragostea ei pentru vinurile tari”.
Adevărul e că bei un pahar şi
Madeira primeşte o aură roz. Pe dată. J
No comments: