Ce am făcut, până la urmă, de 1 Mai?

Acum 2 săptămâni, încercam să vă ofer nişte idei pentru petrecerea zilei de 1 Mai, spunându-vă totodată că aproape că mă hotărâsem asupra a ceea ce urma să fac. Chiar dacă am fost invitată de prieteni în drumeţie, m-am decis pentru un parcurs mai „domol”, fiind conştientă că Paştele îl voi petrece în Retezat. Unde am fost?

Ei bine, am început parcursul din Braşov înspre Augustin, de aici urmând un drum pe care nu ne-am dorit iniţial să ajungem: 131C spre Racoş via Mateiaş. Acesta este, în fapt, un drum forestier, dar dacă aveţi o maşină pe care vă puteţi baza şi ceva timp la dispoziţie, vi-l recomand pentru răcoarea pădurii şi sălbăticia zonei.

 

De la Racoş, am pornit înspre Homorod, în căutarea vulcanilor noroioşi de la Băile Homorod. Pentru a-i găsi, faceţi dreapta la barieră (de altfel, orice GPS va şti să vă ghideze încolo). Vulcanii nu sunt pe atât de impresionanţi pe cât m-aş fi aşteptat, dar sunt fericită să găsesc un astfel de fenomen din nou în ţara mea. Din păcate, în zona vulcanilor era cam multă mizerie şi, sincer, puteau fi măcar un pic îngrădiţi şi marcaţi. Dar despre acest aspect, într-o altă postare.

Ne cuprinsese foamea, aşa că, trecând pe lângă Biserica Fortificată din Caţa (la care voi reveni pentru o vizită, căci aceasta, dar şi cea din Homorod, prezintă un farmec aparte), am ajuns în Odorheiu Secuiesc, unde am luat prânzul pe terasa Restaurantului Pethő. Servirea şi ambianţa au fost la înălţime, iar porţiile – mari şi savuroase, ca să nu vă mai povestesc de încântarea pe care o reprezintă cele aproape 2 pagini cu deserturi pentru îndrăgostiţii de dulce (asemeni mie). Când am primit porţia de Somlói galuska cu frişcă şi ciocolată de casă rasă din belşug, mi-a scăpat un „Ce bine arată!”...

 

A urmat ultima parte – şi cea mai frumoasă – a zilei. Şi o recomand tuturor celor care trec prin zonă: Rezervaţia Ornitologică de la Sânpaul, judeţul Harghita. [Vizitarea am înţeles că s-ar face doar în grupuri organizate, conduse de un ghid. Puţinii oameni pe care i-am văzut însă în zonă nu ne-au putut lămuri în acest sens, aşa că ne-am hotărât totuşi să ne încercăm norocul.] Am ajuns acolo cu vreo două ore înainte de apus şi, la ieşirea din localitate, înainte de serpetinele de pe dealurile ce se văd în zare, ne-am îndreptat înspre lacul cel mai izolat, care ni s-a părut nouă că găzduieşte cele mai multe păsări. Ne-am apropiat pe jos şi am fost surprinşi de simfonia de sunete ce ne-a întâmpinat. Era clar cât de aproape ne găseam de aceste vieţuitoare, care stăteau ascunse de curioşi şi de razele soarelui în stuful ce înconjura lacul!... Nu ne-am lăsat însă şi am continuat plimbarea prin jurul lacului, iar animăluţele au început să se arate şi ele timide: o lebădă superbă, care a făcut spectacol, parcă ştiind că o surprindem în imagini, berze, mai multe specii de raţe... De pe dig le-am putut urmări cel mai bine şi tot acolo am găsit un adăpost de observare a păsărilor, care ne-a permis să stăm nemişcaţi şi să spionăm în tihnă.

 

Seara s-a încheiat cu un moment de relaxare maximă: o partidă de „Ingenious” pentru prima dată în această primăvară cu picioarele în iarba răcoroasă şi apoi un joc de peteca (de provenienţă braziliană). Şi apoi a urmat reîntoarcerea în frumosul nostru Braşov!