Templul Dorinţelor de la Şinca Veche

Cum nu pot sta locului şi cum am mereu nevoie de locuri şi de senzaţii noi pe care să le încerc şi care să mă încerce, caut – chiar şi atunci când sunt între călătoriile mari şi oficiale pe care le întreprind – locuri deosebite...
Nu ştiu – cu predilecţia pe care o am pentru misticism – cum de mi-a scăpat acest loc până acum, mai ales că se găseşte la doar 45 km de Braşov. Ce ştiam despre el până să ajung acolo? Că se presupune că ar avea 7000 ani vechime şi că ar fi fost construit de civilizaţii superioare, că până şi iarba care creşte împrejurul lui este mai savuroasă decât cea obişnuită şi că vacile care o pasc sunt mai sănătoase şi mai voioase şi că oricine calcă în acest loc cu inima curată şi îşi pune dorinţe sincere, din suflet, îi vor fi îndeplinite.
Mă atrăgea foarte mult ideea de a merge acolo, de a simţi 7 milenii strânse într-un singur loc, şi mai cu seamă de a trăi (sau nu) senzaţia dată de energia acestui loc. Aşa că, am plecat înspre Şinca Veche împreună cu prietena mea Paula şi cu iubitul meu. Ajunşi în parcarea din faţa complexului (intrarea liberă, program de vizitare: 09:00-20:00 (lu-du)), cărarea ne-a dus mai întâi la mănăstirea de la Şinca Veche, guvernată de o atmosferă de calm şi de linişte surprinzătoare, de o orânduială şi de o atenţie extraordinară la detalii (dată parcă de gol de gărduţul din nuiele ce ne-a fost tovarăş constant de-a lungul şederii noastre acolo).
Templul de la Sinca Veche
Ne-am întors apoi la Templu (sau „Grotă”) şi am intrat timid, căutând ceva, un „ceva” pe care nu îl puteam defini. Energia dinăuntru era covârşitoare. Am simţit picioarele-mi înmuindu-se şi un gol puternic în stomac, care nu mi-a dat pace în tot timpul cât am rămas acolo. Şi parcă nu îmi mai doream să plec, ci să rămân pentru a putea în continuare atinge pereţii acelui loc, ce văzuseră atât de multe şi erau încărcaţi de bileţele cu dorinţe care-şi aşteptau rezolvarea. ...sau care îşi găsiseră deja poate liniştea?... Cu o a doua încăpere încărcată cu tot felul de energii amestecate şi cu simboluri premergând cu mult Creştinismul (Steaua lui David, de pildă), am stăruit mai mult în prima încăpere, în care culoarul cilindric ce se ridica parcă spre cer crea o legătură proaspătă, familiară şi în acelaşi timp atât de necunoscută mie. M-am reîntors însă în a doua încăpere pentru a-mi pune dorinţele [cine spune că trebuia să fie doar una?], în locul în care lumina din încăperea alăturată cădea protector.
Am colindat apoi dealurile din susul templului, unde unda sa de energie protectoare veghea încă şi unde mi-am împlinit una dintre dorinţele mele din această vară – să mă arunc în iarba proaspătă şi să fiu înconjurată de mireasma florilor de câmp.
Moara de apa de la Ohaba
În drum spre Braşov, cu sufletul mult uşurat, am greşit direcţia şi, văzând semnul cu „Ohaba” şi cu moara de apă de acolo, am decis să o vedem, pe nepusă masă. Am trecut podul din sat şi am luat-o înspre dreapta, sub ochii curioşi şi binevoitori ai localnicilor. Am descoperit o moară de apă veche de 140 de ani – moştenire de familie – şi încă funcţională, pe care o puteţi vizita (preţ ghidaj şi tur: 5 lei) la casa cu nr. 32, unde puteţi şi înnopta în cadrul Pensiunii „Moara cu Noroc”. Având un rol foarte important în măcinarea cerealelor din toate satele din jur, calitatea grâului, de pildă, poate fi testată prin achiziţionarea de săculeţi cu făină integrală (5-6 lei/kg).
Am plecat urmăriţi de frumuseţea hortensiilor din curtea morii şi am urmat drumul pitoresc prin Poiana Mărului spre casă, încărcaţi cu un pozitivism molipsitor. Ce zi frumoasă fusese! Aveam însă un amănunt care încă mă urmărea şi pe care nu mi-l puteam scoate din minte: faptul că plecarea mea din încăperea dorinţelor fusese însoţită de căderea neobişnuită a câtorva firicele de pământ, pe care nu ştiam dacă să o tratez ca pe o încuviinţare sau nu. Cert este că dorinţele mele – oricât de nebuneşti ar fi părut – au început să se împlinească...

2 comments:

  1. Templul iniţiatic de la Şinca Veche
    Templul este format din două stânci poziţionate pe direcţia vest-est, scena întregului ritual desfăşurându-se spre sud.
    Stânca din vest, având rolul de zona profană, prezintă în partea stângă nouă trepte săpate în piatră, care asigurau urcarea spre o a zecea treaptă mai lată, cu rol de platformă pregătitoare. Alte două trepte asigurau accesul spre cel mai înalt punct al templului, o a doua platformă, zona în care se producea iniţierea. De aici, cinci trepte săpate în partea dreaptă a stâncii, asigurau coborârea şi, ocolind stânca, se părăsea locul sacru prin întoarcerea la puctul iniţial.
    Stânca din est avea rol de zonă sacră, fiind dedicată Marii Preotese. Pe tot parcursul ritualului, aceasta stătea în picioare într-o zonă special amenajată, sub forma a două degajamente săpate în partea stângă a stâncii din est, prea mici pentru a avea rolul unui tron, dar suficient de late pentru a se putea sta în picioare. Două trepte, săpate de asemenea în piatră, asigurau, prin coborâre, accesul la cele două degajamente.
    Cele două stânci sunt separate de un şanţ suficient de accentuat pentru a sugera delimitarea strictă a celor două zone.
    Întregul perimetru al zonei consacrată desfăşurării ritualului sacru era luminată de focurile amenajate în patru vetre săpate direct în stânca din zona profană: o vatră al cărui foc lumina accesul la prima scară formată din cele nouă trepte, alte două vetre poziţionate de-o parte şi de alta a platformei de pregătire, ultimul loc aparţinând vieţii profane, înainte de a primi iniţierea, iar ultima vatră asigurând lumina pentru scena centrală a ritualului, momentul în care persoana iniţiată se afla faţă în faţă cu Marea Preoteasă. Ultima vatra, cea mai mare dintre cele patru, este poziţionată astfel încât lumina focului înteţit să orbească, pentru moment, privirea persoanei iniţiate şi astfel, să nu poată privi direct spre Marea Preoteasă.
    Şi la Şinca Veche, templul format din ansamblul grotelor şi terasa unde se desfăşura cultul sacru poate să aparţină vremurilor în care timpul era "viu", controlat şi măsurat cu ajutorul fazelor lunii, iar simbolurile lunare şi cele ale fertilităţii coexistau. În punctul central cel mai înalt al faţadei în care sunt săpate grotele templului se află cioplită în piatră o semilună aflată la primul sau ultimul pătrar. Iar faptul că această imagine se află la marginea accesibila a peretelui faţadei, este foarte posibil să mai existe şi alte simboluri sau imagini acoperite de structura ridicată cu rol de protecţie.
    https://sites.google.com/site/seimenisatdinneolitic/3-7-templul-initiatic-de-la-sinca-veche

    ReplyDelete

© Olivia-Petra Coman, 2019 | Photographer: © Marcel Bancila. Powered by Blogger.