Ce facem dacă ajungem în Lovech?

Ne bucurăm.

De soare, de vară.

 

Dar dacă suntem deosebit de înfometaţi şi căutăm înnebuniţi mâncare prin centru şi toate ni se spune că-s închise?

Se găseşte însă un tinerel într-un bar cochet care să ne direcţioneze înspre Lappetto, un fast food de cartier, cu alţi tineri foarte amabili şi săritori ca şi clienţi, care pun pariu că se întrebau ce caută nişte români în miez de noapte pe-acolo...

 

Doamna de acolo nu vorbea engleză, nu se putea plăti cu cardul, însă i s-a făcut milă de mine şi a făcut o jumătate de pizza vegetariană şi am plusat cu o clătită-gigant.

Deh, tocmai ce trecuse ziua mea onomastică – deosebit de obositoare anul acesta – şi era prima oprire în drumul spre Edirne şi-un Kırkpınar de zile mari, despre care urma să scriu.  

 

Apoi privim podul acoperit peste Râul Osam (datând ca element original din 1874), care este vizitabil şi plin de magazine – mie mi-a plăcut tare unul cu lucruşoare realizate manual de pe partea dreaptă (în capăt, cum se urcă de lângă parcarea mare), însă nu am putut face fotografii acolo. Mai este unul fain cu tablouri şi cercei, tot pe partea dreaptă, cum se intră pe pod.

 

Chiar dacă nu vizitaţi Cetatea Medievală din Lovech (se spune că prima construcţie de aici ar data din perioada romană), drumul într-acolo şi înapoi, pe lângă râu, este pitoresc şi dătător de răcoare chiar şi-n zile toride. Partea veche din Lovech este foarte frumoasă şi autentică şi merită să i se acorde măcar câteva zeci de minute.

 

(Cazarea am avut-o în Varosha, aşadar urcuşul la cetate nu a durat mai mult de 10 minute şi dudele-au venit ca răsfăţ.)

 

Dăm o raită pân’ la Peştera Devetashka, una dintre cele mai frumoase peşteri văzute de mine vreodată. Este atipică şi în lunile iunie şi iulie, mai multe săli sunt închise pentru a proteja liliecii aflaţi în perioada de reproducere. Cu toate acestea, merită plimbarea... pe deplin!

 

Căutăm Nero, îngheţata-minune bulgărească, pe care, la finalul unei fapte eroice, o primesc în dar.

 

Şi ca să nu ajung să spun că anul acesta nu am fost într-un lan de lavandă, am ales ţara care se află printre primii trei producători de lavandă, la nivel mondial. (Mi-am dorit întotdeauna să ajung să văd movul de aici, este prima oară când am şi reuşit, undeva pe lângă Kazanluk – un orăşel tare modern, plin de horticultori, aşa a părut.)

 

Din nou, avusesem fler să aleg oprirea-n Lovech. Din nou plecam cu fericire-n suflet!