Artişti minunaţi de peste Prut

Imaginile de primăvară îmi stăruie în suflet, pe drumurile încadrate de verde. 

 

Aşa ajungeam, în a doua zi de Paşti, la Casa Olarului Zaharia Triboi din Cioreşti. Nu am fi vrut să îi deranjăm pe el şi pe minunata lui soţie, Eugenia, însă fiul lor, Adrian, cu care comunicasem în scris înaintea venirii şi apoi îl întrebasem dacă putem, totuşi, schimba data vizitei, mă asigurase că este în regulă.

Erau acolo şi Violeta, soţia lui Adrian, cu mână atât de delicată – urma să vedem a doua zi în atelierul din Chişinău!

Nici nu ştiam la ce să ne aşteptăm, admiram cu drag ceramica neagră despre care urma să aflăm că niciodată nu se cunoaşte nuanţa exactă ce va rezulta. Ne-am aşezat pe rând, între o felie de cozonac pufos şi-un vin aromat, să încercăm, într-un soi de „Master Class”, să creăm şi noi ceva.

Nu mai folosiserăm niciunul roata. Pare uşor, însă chiar şi cea mai mică ezitare îţi poate distruge creaţia. Atât de bine ne-am simţit, discutând de toate! Am fost invitaţi la masă, apoi fiindu-ne încredinţat un oţet de mere fantastic şi un cozonac-minune.

♥

 

Tristeţea că ne despărţeam făcea, însă, loc bucuriei că urma să ne revedem în câteva ore, în atelierul Ceramicii Triboi din Chişinău.

Urma să îl cunoaştem şi pe Ştefan, mezinul familiei.

Sinceră să fiu, m-am pierdut printre atâtea farfurii, boluri şi căniţe, care mai de care mai potrivite pentru deserturile mele.

[Griuţa mi-a spart săptămâna trecută din greşeală o farfurioară la care ţineam mult; este musai să mi-o recuperez.]

Am ales, am povestit cu nesaţ despre călătorii, de care noii noştri dragi prieteni sunt pasionaţi, şi am plecat, cu speranţa că ne vom revedea cu toţii curând.

♥

 

La baza călătoriei noastre pe nepusă-masă au stat nişte picături pentru Linu, care nu puteau fi livrate la Braşov, şi care se doreau o încercare naturală de a opri o nouă serie de pui.

Mai apoi, Marcel şi-a dorit o cobză. A vorbit el cu Bogdan Simion şi a ajuns la lutierul Nicolae Dron.

Am ajuns şi noi la atelierul din Gura Galbenei după o ploaie sănătoasă de primăvară. Era frig, însă ne-au încălzit poveştile, schimbul de idei şi speranţa în mult bine pe care întreaga întâlnire ne-a dat-o. Iar soarele-a ieşit dintre nori şi ne-a luminat apoi ziua până la apus.

Câteva săptămâni mai târziu, cobza a ajuns la Braşov, adusă chiar de domnul Dron şi de fiul său Ştefan, la rându-i, lutier. Ne-a bucurat mult reîntâlnirea.

♥

 

Iar eu închei aici, cu recunoştinţă pentru inimile mari şi mâinile dibace pe care acest neam al nostru le-a dat. Nimic nu este întâmplător, nici măcar că ne-am cunoscut.