Ţara care mi-a schimbat viaţa

Am scris de atât de multe ori cuvintele care urmează în engleză, însă este prima oară când o fac în română.

Este vorba despre o aventură, o călătorie frumoasă – în toate sensurile în care aceasta poate fi definită – care a început în urmă cu aproape 4 ani şi sper că nu se va încheia niciodată!

Nu ştiu ce forţe m-au ghidat înspre a cumpăra acel bilet de avion cu destinaţia Edinburgh drept cadou pentru ziua lui Marcel – prietenul meu –, însă acum sunt convinsă că mi-a fost menit.

Am spus-o de multe ori că atunci când mă îndrăgostesc de un loc, este pentru totdeauna. Iar Scoţia a devenit din prima clipă marea mea dragoste. Pur şi simplu m-a fermecat!

Edinburgh cel cochet şi verde, un amestec de vechi şi nou, plin de istorie şi de panorame fantastice, fie că te găseşti pe Calton Hill, în curtea Castelului Edinburgh sau în urcare spre Arthur’s Seat!

North Berwick cel intim şi exuberant, în acelaşi timp, cu Marea Nordului de un albastru închis pur şi cu Bass Rock tronând în zare şi bucurând iubitorii de păsări ca gazdă bună ce le este miilor de gâşte de mare şi papagali de mare (puffini) ce revin an de an acolo, probabil, la rândul lor, îndrăgostiţi de Scoţia!

 

Highlands-urile – romantice, misterioase şi sălbatice, unde fiecare loch îţi taie răsuflarea şi unde nu mai contează cât de mult plouă, într-atât de tare te răpesc peisajele – de la Castelul Urquhart şi până la Castelul Eilean Donan, de la Cromarty Firth şi până la Beauly Firth, de la Inverness şi până la Elgin!

 

Insula Skye, poartă înspre Hebride şi înspre ţinutul scoţian al „Islands”-urilor, cu peisaje care par schiţate dintr-o altă lume şi cu o linişte şi o perfecţiune a naturii care te fac să te întrebi dacă visezi sau dacă totul este real!

Şi revii apoi acasă (singurul loc care nu intră în această competiţie cu Scoţia) şi îţi dai seama că nicăieri verdele nu este atât de verde ca în Scoţia, că nicăieri oamenii nu-s mai primitori şi mai binevoitori ca în Scoţia, că nu vrei să pierzi legătura cu această ţară. E ca în orice poveste de dragoste – vrei să fii aproape de obiectul iubirii şi dorinţei tale, aşa că începi să cauţi soluţii.

Şi, dând dintr-una în alta, chiar şi cu acte în regulă de a deveni profesor acolo, ajungi până la urmă să îţi dai seama că vrei mai mult. Şi ce poate fi mai frumos decât să combini două mari iubiri – cea pentru istorie cu cea pentru Scoţia?

Eşti admisă, cu bursă chiar, aşa că îţi iei biletul de avion şi parcă devii imună la tot ce-i în jur. Iubitul care nu se ştie sigur când te va putea însoţi în aventura ta nebună, prietenii care nu se îndură să te vadă plecată, părinţii care nici nu mai au curajul să îţi spună nimic.

 

Ajunsă acolo, recunosc că m-am simţit ca şi cum aş fi ajuns acasă şi sunt şi acum convinsă de faptul că în cel puţin una dintre vieţile mele anterioare am trăit acolo, într-atât de puternică este legătura dintre mine şi Scoţia. A fost absolut fantastic în primele zile când am fost realmente în vacanţă, dar, ajunsă la Dundee, la facultate, singură în camera mea de cămin, mi-am dat seama că nu este ceea ce îmi doresc cu adevărat şi că legătura mea cu Scoţia poate continua şi în alte condiţii. Nu departe de bărbatul pe care îl iubeam, de familia care-mi lipsea, de prietenii de care-mi era dor, de România mea! Şi iată că toate lucrurile de care credeam că mă voi convinge în cei 4 ani de facultate s-au concretizat în 4 zile!

Aşa că a urmat un transfer la Masterat, tot Istorie Scoţiană, dar la distanţă, şi un nou val de speranţă.

M-am simţit foarte fericită când m-am întors în ţară, aveam şi tot ceea ce iubeam lângă mine şi eram în continuare legată de Scoţia mea. Anul ce a urmat a fost foarte greu din multe puncte de vedere, şi mai ales pentru că timpul dedicat profesiei mele de traducător a trebuit împărţit cu timpul dedicat studiilor. Vă mărturisesc că nu am învăţat sau citit vreodată atât de mult şi că uneori am exagerat cu miile de pagini. La sfârşitul fiecărui trimestru, nu numai că trebuia să îmi finalizez tema de studiu pentru fiecare săptămână, să fiu activă în discuţiile cu colegii şi profesorii, ci trebuia să îmi desfăşor şi o cercetare istorică individuală care să se încheie cu un eseu. Creativă şi revoluţionară de fel, am încercat să „atac” subiecte mai deosebite şi a fost dificil să găsesc materiale de cele mai multe ori. Le-am dus însă pe toate la bun sfârşit.

Însă nu fără dezamăgiri... de care ne tot plângem eu şi cu colegii mei (şi pe care le-am discutat şi analizat mai cu seamă cu o persoană foarte specială, de care m-am apropiat foarte mult, colega mea Rachel din Noua Zeelandă). Este trist că am muncit atât de mult şi că din luna aprilie nu ne-au fost date notele, este trist că am pus atât de multă pasiune în studiul nostru şi că nu am primit feedbackul necesar de la profesorii noştri, mari istorici scoţieni, de altfel, dar foarte slabi pedagogi. Vorba lui Rachel, mai mult ne-am ajutat noi, colegii, între noi decât au făcut-o profesorii. Aşa că am făcut o pauză de un trimestru, sperând că lucrurile se vor îndrepta, dar nu a fost aşa. Aşa că, iată, dragii mei români, că se poate întâmpla şi la case mai mari! :-) Eu mi-am dat seama că nu mai pot continua în condiţiile date la University of Dundee şi chiar m-am şi temut ca gustul amar cu care am rămas de pe urma acestei experienţe şcolare să nu cumva să umbrească marea mea dragoste pentru Scoţia. Dar nu au a face.

Chiar nu ştiu ce s-a întâmplat... Am fost prima generaţie de Masterat online şi nu au ştiut că ar trebui să comunice mult mai mult cu noi decât cu masteranzii din Scoţia, de la zi... Sau au fost prea ocupaţi cu alte treburi administrative şi noi (de la distanţă) am fost lăsaţi de izbelişte...

Cert este că se dorea o schimbare. Aşa că am căutat o soluţie.

Şi vreau să vă anunţ cu mândrie că Moş Nicolae mi-a făcut un mare cadou, şi anume am fost acceptată pentru un transfer la University of the Highlands and Islands, unde voi studia Istoria Highlands-urilor. În mod normal, ar fi fost necesare notele de la cealaltă universitate pentru ca transferul să se finalizeze, însă, pe baza recomandărilor primite de la foştii mei profesori, cei de la UHI au hotărât să mă admită chiar şi fără note!

 

Şi acum chiar simt că lucrurile se găsesc pe un făgaş normal, că mi-am primit deja lista de cărţi şi mă pot apuca de studiu şi nu aştepta să îmi sosească materialele prin poştă când trimestrul a început deja de 2 săptămâni, că am deja fixate 2 întâlniri pe Skype pentru luna ianuarie, când coordonatorul programului va dori să mă cunoască „personal” şi să îmi prezinte profesorii şi colegii, că se discută aproape în fiecare zi pe grupul nostru de discuţii informale de istorie de pe Facebook, că iar simt că renasc şi că... de abia aştept să revin în Highlands, să îmi cunosc profesorii în piele şi-n oase şi să savurez din nou atmosfera acestei a doua case, acel sentiment de frumuseţe, împlinire şi linişte sufletească pe care nicio altă ţară în afară de Scoţia şi România nu mi-l poate da!        

 

/eeei, dezamăgirile vor fi urmat să apară şi aici, în 2014; au fost necesare, ca să revin la drumul meu – n.m. 21.02.2022/