Spectacol în Madeira

Tocmai azi, când eram pornită să scriu acest articol, am aflat despre tristul accident petrecut ieri pe insula din Atlantic. Îmi pare rău de vieţile pierdute! Într-adevăr, pe Madeira sunt fluctuaţii mari de altitudine, însă tot nu înţeleg ce anume a condus la un dezastru atât de mare. Ceasul rău?

Mergem mai departe, cu toate acestea. Nu se ştie niciodată cât îi este dat fiecăruia dintre noi să se bucure de viaţă, aşa că eu profit de fiecare moment. Sau, cel puţin, mă străduiesc.

Nu mi-a plăcut pe insulă şi nu cred că voi reveni. Nu că nu ar fi frumoasă – este chiar spectaculoasă – de unde şi titlul! Doar că este întunecată ca vibraţie. Ştiţi căsuţa vrăjitoarei din desenele animate (parcă am mai folosit exemplul acesta, dar nu îmi amintesc unde!), deasupra căreia tună şi fulgeră, chiar dacă este soare în jur? No, cam aşa mi s-a părut mie insula. Şi ultraaglomerată (chiar şi iarna). Şi deosebit de comercială.

În această postare nu vreau să vorbesc, însă, despre relele insulei, ci despre părţile ei bune, pe care am încercat să le savurez atunci când îmi mai fugea gândul la numărul zilelor petrecute pe Madeira în defavoarea celor petrecute pe Azore. Cum urmez mereu doar lumina, am încercat să mă bucur de ceea ce am şi de ceea ce puteam descoperi.

Madeira uimeşte prin peisajele sale

Are stânci nebune, are plaje nebune, are privelişti nebune.

Pe drumul spre parcarea de unde se pornea pe un traseu scurt spre Farul Ponta do Pargo, am dat spre o privelişte fabuloasă în stânga noastră. Ea a rămas preferata mea prin oceanul ce se izbea furios de stâncile negre. Veniserăm pe soare, însă curând a început ploaia, pe un vânt foarte puternic, ce şi-a adus contribuţia: a risipit norii. Am stat minute în şir cu gura căscată, nereuşind să ne dezlipim de tablou. Apoi, am mers încet, admirând văcuţe grej şi bucurându-ne şi de priveliştea de după far, unde am dat peste acelaşi vânt bezmetic.

 

La Porto Monìz nu există plajă, însă există nişte piscine naturale, iar oceanul vine direct şi le alimentează. Când am trecut noi pe acolo era final de ianuarie şi erau cam inundate, însă cred că este o experienţă faină în sezon. Peisajul cu siguranţă ne-a cucerit!

În Faial am ajuns pe o ploaie de nedescris după ce şi Porto da Cruz mă lăsase cu gura căscată. Acolo era un loc unde ar fi trebuit să îmi fac băiţa pe ziua respectivă. Ce băiţă?!... Pericol de moarte era dacă erai prins de uriaşele valuri şi trântit de stânci. M-a marcat tumultul frumos pe care l-am întâlnit acolo.

Madeira are curiozităţile ei

Aveţi sau nu aveţi rău de înălţime, eu zic să mergeţi la Cabo Girão. E un skywalk la 580m acolo, pe cea mai înaltă stâncă din Europa. Priveliştea în jos este fantastică, acelaşi lucru-l pot spune şi despre priveliştea spre Funchal. Locul perfect să îţi închei ziua şi să vezi apusul. Aşa de mult mi-a plăcut, că toată bucata aceea de sticlă mi-a părut prea mică, aş fi vrut mai multe senzaţii tari!

Casele tradiţionale cu faţadă triunghiulară din Santana au devenit un fel de simbol al Madeirei. Nu sunt aşa de multe, în afara celor care au fost transformate în magazinaşele cu produse locale din centrul localităţii, dar sunt savuroase. Nu credeţi? :D

Madeira te face să zburzi prin natură

Pe insulă avem nişte tipuri de trasee turistice, care, la origini, aveau alte destinaţii (unele, cel puţin): veredas sunt cărările de munte care leagă vârfurile între ele sau diverse sate de vârfuri, levadas sunt nişte foste canale de irigare folosite încă din Evul Mediu pentru a distribui apa din nordul insulei (mai umed) înspre sudul mai uscat al acesteia.

Pe Vereda PR [recomandată] 1.2 am mers noi din Achadas Teixeira şi a fost o umezeală tare neplăcută – picuri mărunţi de ploaie – până aproape de vârf, unde am văzut soarele şi curcubeul. Norii s-au jucat cu noi şi au dat naştere la nişte caleidoscoape-minune. La vale ne-a plouat din nou.

 

Madeira are un soi de vreme numai al ei

E dramatică. Zici că-i venită din „Lords of the Rings”. Cum am spus şi mai înainte, eşti pe plajă în Funchal şi te bate soarele-n cap, apoi conduci 20 km şi plouă torenţial. Partea bună este că şi iarna, cu un neopren de 0.5mm faci treabă şi poţi înota liniştit. Poate că trebuie să studiezi un pic cât de liniştite-s plajele şi să ai răbdare să vină şi ziua ta bună, dar şansele-s mari ca asta să se întâmple.

La Miradouro Portela am stat să se ducă norii, ca să vedem şi noi ceva din ocean şi din aşezarea de sub noi. Erau drăguţe căsuţele albe pe care le zăream şi, dintr-o dată, care erau din nou inundate de pâclă.

Am vrut să coborâm cu gondola la Rocha do Navio, dar ea nu a prea vrut. Într-o zi era vânt şi în altă zi s-a închis mai repede. Marcel glumea să ne dăm drumul pe cabluri. :D Sunt mai multe astfel de locaţii în care poţi coborî în hău, trebuie luată harta Madeirei şi studiată temeinic.

Madeira are bucate bune (dacă ştii unde să le cauţi)

Apăi, primele noastre experienţe pe insulă au fost dezastruoase. Nu ne prea pria nimic, preţurile erau mari, recenziile nu se pupau cu realitatea. Deloc! Daaaar... am început să căutăm locuri frecventate mai mult de localnici. Şi aşa, am dat peste O Fio din Ponta do Pargo, unde am servit al doilea cel mai bun desert al călătoriei. Semăna cu cel din Azore – am şi descoperit cum se numea (am găsit bonul): colchão de noiva. Am lăudat preparatul, iar doamna care ne servea mi-a spus că este făcut cu lapte din Azore. Bingo!

În Funchal am găsit un restaurant argentinian, La Vaca Negra. Scump, dar excelent. Era condus de o argentiniancă, ce era căsătorită cu un localnic de treabă. I-am lăudat mâncarea. Marcel şi-a mâncat vita, eu mi-am înfulecat empanadas. Mi-au adus aminte de Carlos Pellegrini şi de cele de acolo.

Pentru o explozie de gusturi şi-un Mojito, am mers la restaurantul cubanez MadCuba, tot din Funchal. Grijă mare pentru detalii şi vegetarieni mulţumiţi; tare bine trataţi ne-am simţit acolo şi am plecat într-un aer de prietenie, în urma discuţiilor cu personalul localului.

Pe partea de cafenele, ne-a plăcut Jasmine Tea House, cu un spaţiu în aer liber superb, cu privelişti fabuloase. Este condusă de doi englezi prietenoşi, pasionaţi de echitaţie şi care urmează să ne viziteze ţara în acest an. Am mâncat nişte chifle delicioase, iar supa de morcovi a fost fix ceea ce îmi trebuia.

Iar dimineţile ne-am obişnuit să ne pregătim micul dejun la cazare. Aveam un patio numai al nostru, am avut noroc să fie în fiecare zi soare la ora trezirii noastre şi mie-mi place oricum să mă răsfăţ cu aer curat în zori. Mă încarcă fantastic. Unt şi brânză din Azore, fără discuţie. Bolo do caco – pâinica tipică a insulei. Apoi, bananele de Madeira sunt celebre – mici, dar gustoase. Nu prea au ce cultiva pe culmi şi pe terenul neregulat, aşa că vezi această plantă de foarte multe ori, mai ales în sud. Au şi fructul pasiunii, din care fac şi ei suc. Dacă în Azore beam Kima, aici ne-am delectat cu Brisa, musai din sticlă! Şi vinul, ah, vinul! După cum scrisesem pe Facebook acum vreo câteva săptămâni-- „Petra şi dragostea ei pentru vinurile tari”.

Adevărul e că bei un pahar şi Madeira primeşte o aură roz. Pe dată. J