Follow me on Instagram
Am visat toată viaţa mea la
turcoazul din Zanzibar.
Dacă el nu m-a dezamăgit şi chiar
este acolo, în variaţii mai încântătoare chiar decât am crezut, am realizat că
o călătorie în celebrul arhipelag are, în acelaşi ton cu nuanţele de culori,
mai multe straturi.
De acceptat sau de neacceptat, de
pus pe gânduri sau de trecut cu vederea – după cum îi este firea fiecăruia.
Diferenţiere
De la început, eşti încurajat să
diferenţiezi ţările componente ale uniunii şi să foloseşti o adresare „politically correct”. Niciodată „Tanzania”
pentru arhipelag, întotdeauna „Tanganyika” pentru ţara-mamut de pe continent.
Adevărul este că sunt diferenţe ca
de la cer la pământ. În Zanzibar ai senzaţia că te întorci în timp – şi pe baza
religiei, căci locuitorii sunt aproape în totalitate musulmani –; bărbaţii
sunt înnebuniţi după fotbal şi câştigă mereu meciurile cu echipa de pe
continent, fiind totuşi nemulţumiţi că la naţională sunt convocaţi mult prea
puţini insulari. Şi că sunt puşi pe planul secund şi cu drepturile încălcate în
cele mai multe cazuri.
De cealaltă parte a baricadei,
locuitorii din Tanganyika sunt mai relaxaţi, mai moderni, 80% creştini, cu mai
multă duioşie în priviri.
Nu, nu au plajele nebune despre care am povestit acum o săptămână, e drept, în engleză, dar au un fel de a te
primi care te îndeamnă mai degrabă să te reîntorci.
 |
| Jambiani, Zanzibar |
Răceala din Zanzibar
Vă povesteam acum ceva timp despre
un tradiţionalism care nu are şanse să se domolească în Zanzibar.
Eu, una, drept urmare a apropierii
de Peninsula Arabică şi a colonizatorilor şi negustorilor de sclavi de acolo începând
cu secolul al VIII-lea, m-am simţit mai mult în Orientul Mijlociu decât în Africa.
Erau multe zone în care puteam sta
în costum de baie fără probleme, însă şi alte zone despre care chiar localnicii
ne avertizaseră că ar fi fost bine să umblăm cât mai acoperiţi pentru că am fi
deranjat.
 |
| Kendwa, Zanzibar |
Am întâlnit 3 super-simpatici în
Zanzibar – şoferul/ghidul nostru şi cei doi parteneri ai noştri de snorkelling,
doi fraţi cu a căror barcă am ajuns să vedem minunăţiile din adâncuri –. În
rest, multă răceală şi superioritate, o atitudine distantă şi dură din partea
bărbaţilor. Iar cu femeile, în afara celor care vindeau fructe sau serveau pe
la terase, nu am interacţionat.
Am aflat că încă se practică
poligamia, deşi în scădere ca număr de aderenţi. Ar fi fost de vină veniturile?
Nicidecum. Treburile erau în aşa fel organizate încât toţi tinerii ar fi primit,
în urma căsătoriei, un petic de teren pe care să-şi ridice o casă, unde să-şi
cultive nişte fructe. Familiile cu mulţi copii erau încurajate. Când spun „mulţi”,
nu mă refer la 3 sau 4, ci la în jur de... 10. J Ce este foarte fain – şi am
apreciat – este că, încă din şcoală, copiii din Zanzibar sunt pregătiţi să facă
faţă provocărilor vieţii printr-un curs practic, în care învaţă să pescuiască,
să folosească plantele pentru a trata boli, să îşi construiască o casă. [Asta
ne lipseşte nouă, europenilor, chiar şi celor mai descurcăreţi, de la Est. :D]
Nemulţumirea mare este că, în afara faptului că şcolile sunt scumpe, de cele
mai multe ori în Dar es Salaam şi este nevoie de contribuţia efectivă a
comunităţii pentru susţinerea unui student la Medicină, de exemplu, care va
reveni şi activa ca medic în satul său natal, toate examenele sunt în limba
engleză şi cei mai mulţi nu o vorbesc, sau nu la nivelul necesar.
Stone Town
De ziua mea, plecam cu Marcel la
finalul unei ploi torenţiale din Kendwa şi aveam câteva ore de petrecut prin
oraşul vechi, de piatră, ataşat modernei capitale Zanzibar City. Era mai frumos
şi decât îl crezusem şi a devenit rapid aşezarea urbană preferată din cele
patru ţări colindate în Africa de Est, unde parcă noţiunea de oraş, în
adevăratul sens al cuvântului, fusese de mult uitată.
 |
| Kendwa Rocks, Zanzibar |
Pentru că se pusese din nou pe
turnat, am luat prânzul, pe acorduri de Queen – căci Freddie Mercury s-a născut
în Zanzibar – şi am savurat sucul unei nuci de cocos, atât de rar în Africa,
deşi m-aş fi aşteptat să mă pândească la fiecare colţ.
Apoi, am început să umblăm, pe
stropi mărunţi, pe alei strâmte, ce dădeau într-altele, printre culoare şi
arcade ce aminteau de potpuriul amprentelor culturale din vechime. Mi-ar fi
plăcut să intru în fiecare magazin, într-atât de îmbietoare erau! Însă nu a
fost timp, aşa că mi-am promis să revin.
 |
| Stone Town, Zanzibar |
Primirea din Dar es Salaam şi regretul plecării
Drumul cu feribotul înspre unul
dintre cele mai mari oraşe din Africa (şi fosta capitală a Tanzaniei) mă făcuse
să mă întreb ce părere voi avea, cât de sigur va fi, cum ne va fi întâmpinat
din nou continentul.
Cu căldură, cu mărinimie, cu zâmbete. De la vânzătorii de peşte din port până la oamenii cu care am
traversat oraşul pe feribot. Mă simţeam mult mai în largul meu decât în
arhipelag, recunosc. Iar când, şi în „sătucul” de plajă Kipepeo unde stăteam,
angajaţii s-au străduit să îmi pregătească un Banana Split ca să simt şi eu că
e ziua mea, într-o zonă a lumii în care „desertul” este doar un cuvânt, a
început să îmi pară rău că plec din Tanganyika.
 |
| Kipepeo Beach Village, Tanganyika |
Am adormit cu oceanul pe fundal,
în banda noastră de pe plajă, de unde
auzeam valurile nervoase şi tânjeam să văd Indianul altfel decât sub lumina
lunii, şi aici.
 |
| Kipepeo Beach Village, Tanganyika |
Data viitoare.
Ce vedem în fotografii este doar o
părticică din întregul scenariu.
Nicio bucăţică dintr-un film sau
fragment din vreun articol nu ne poate reda energia pe care un loc o degajă.
Doar găsindu-ne ACOLO putem
înţelege exact cum este în realitate şi dacă respectivele caracteristici se
pliază pe ceea ce ne-am dorit şi imaginat noi.
