View Olivia-Petra Coman's photos on Trover

Monday, 11 November 2013

Budapesta, altfel...


Treaba a stat cam aşa: am găsit un bilet de avion la un preţ foarte ok din Budapesta înspre Edinburgh [zbor direct], aşa că ne-am gândit să ajungem cu trenul în capitala Ungariei, dacă tot era o ofertă atât de bună – 38 EUR/pers [dus-întors]. Şi atunci, mintea mea creaţă s-a pus în mişcare: de ce să nu profităm pentru câteva zile şi de aerul Budapestei, dacă tot e să ajungem până acolo? [Mai ales că – trebuie să vă mărturisesc – am fost, sunt şi voi fi întotdeauna îndrăgostită de acest oraş. :) Plus că, o schimbare de aer nu este niciodată un lucru rău.]
Zis şi făcut! Am rezervat o garsonieră într-un complex de apartamente la un preţ foarte bun [62 EUR/3 nopţi/2 persoane] şi ne-am pus pe gândit... Ce nu făcusem oare eu în cele 4 dăţi anterioare când poposisem în maiestuoasa capitală?...
După un drum cam lung şi o întârziere a trenului care am înţeles că era în trend, am ajuns şi la Keleti, unde am dat aproape nas în nas cu verişoara mea Tünde şi cu iubitul ei, Paul, cu care urma să ne întâlnim oricum pe seară. Drept dovadă, există destin, am conchis eu!
Bastionul Pescarilor
După găsirea complexului de apartamente [mai greu, dar am reuşit], am ieşit să cutreierăm străzile [căci eu sunt de părere că orice loc din lumea asta cel mai bine se descoperă şi se aprofundează pe jos]. Am ajuns până la funicularul ce ne-a dus la Cetate, de unde ne-am continuat apoi drumul înspre Bastionul Pescarilor, pe care nu îl văzusem niciodată şi care m-a impresionant foarte mult nu numai prin priveliştile ce se desfăşurau de acolo, dar mai ales prin dantelăria zidurilor sale. După atât de multă umblătură [am uitat să vă spun că mai colindaserăm şi pe lângă complexul de apartamente pentru a lua prânzul şi pentru a schimba bani], somnul de după-amiază s-a prelungit până seara, când, în încercarea noastră iniţială de a ajunge la nişte băi termale din afara Budapestei, am petrecut o frumoasă şi amuzantă seară în familie alături de verişorii mei Tünde şi Attila, care locuiesc de muuuulţi ani la Budapesta, de iubiţii lor şi de mătuşa mea Ireny. Bunicii mei cred că s-ar fi bucurat să ne ştie pe toţi, împreună!
A doua zi, eu aveam mare chef de atracţia pe care o aşteptam cu sufletul la gură: TRAP. Vă voi dezvălui mai multe imediat. Mai întâi însă trebuie să vă spun că ar trebui – dacă vreţi să mergeţi aici – să vă faceţi rezervare, aşa că ne-am executat şi am lăsat-o pentru ziua următoare. Şi, după prânz, am purces înspre Podul Margareta ca să ne întâlnim cu verişoara mea şi cu iubitul ei şi ca să ajungem într-un final la complexul de băi termale din Leányfalu, unde am prins o super-reducere de duminică seară (800 HUF/persoană; bineînţeles că verişoara mea s-a încăpăţânat să plătească ea :)) şi ultima zi în care piscinele nu erau acoperite. A fost foarte relaxant, recunosc, şi mi-a plăcut mult, dar a trebuit să ne reîntoarcem în Budapesta pentru că stabiliserăm o întâlnire cu Bonifác, instructorul nostru de caiac, de care ne era tare dor şi pe care ne-am bucurat să-l putem revedea. El ne-a invitat la un concert de jazz al foarte talentatei Laura Hajós, în Ladó Café. A fost o seară frumoasă, unde mai pui că am servit un Zoldveltelini excelent şi o porţie de túrógombóc [găluşte cu brânză] de m-am lins pe degete... Apoi a mai urmat o ieşire într-un bar/pub hip de pe străduţele strâmte din centru, unde consumaţia – Happy Hour, deh! – a fost la jumătate de preţ. Concluzie: să tot ieşi în Budapesta duminică seara.
Mesajul nostru de final la TRAP
A treia zi. Urma TRAP şi, cum nu ne puteam duce acolo cu stomacul gol şi descoperiserăm o patiserie cu produse unul şi unul în apropierea cazării, am servit mai multe şi delicioase cornuri cu unt, apoi ne-am îndreptat înspre mult aşteptata lume a puzzle-urilor. De ce îi spun aşa? Pentru că eşti încuiat într-un subsol pentru o oră [pentru un preţ destul de piperat pentru 2 persoane – 12000 HUF –, dar echipa poate avea până la 5 persoane] şi trebuie să ieşi folosindu-te doar de mintea ta şi de indiciile pe care le găseşti în încăperile care comunică între ele (dar pentru care trebuie să găseşti chei :D). Un fel de Fort Boyard în miniatură, dacă vă mai amintiţi de emisiunea de pe TV5. Trebuie să vă mărturisesc că mă consideram foarte inteligentă înainte de această probă din viaţa mea... şi, chiar şi aşa, nu am putut face toate conexiunile şi nu am reuşit să scăpăm. Poate data viitoare! ;) Ca să ne înecăm amarul, ne-am pus pe mâncat: cel mai bun somlói tradiţional din viaţa mea [cel din Sf. Gheorghe nu intră în concurs!], ratatouille pané într-o foarte cochetă cafenea vegetariană pe nume Macska şi gulyás într-o altă cafenea tare simpatică pe nume Csiga. După toate astea, am dormit neîntoarsă.
A patra zi era în fapt 1 octombrie şi pe seară aveam marea întâlnire cu Scoţia. Dar nu am rezistat să nu ne delectăm cu pufoasele cornuri cu unt pentru ultima oară şi să nu mai gustăm un delicios somlói, bineînţeles că de la aceeaşi cofetărie, în drum spre gară. A urmat o mini-călătorie plină de peripeţii către aeroport, dar Scoţia chiar a meritat toate sacrificiile. Va urma.     

No comments:

Post a Comment