View Olivia-Petra Coman's photos on Trover

Monday, 6 January 2014

La SE, pe Skye



La mulţi ani, în primul şi în primul rând!
Un an plin de călătorii să vă aştepte, înţesat cu fel de fel de aventuri, fără de care vieţile nu vi le-aţi simţi complete!

Eu am început anul cu bine, cu deja trei călătorii planificate pentru 2014 [şi cu alte 3 în pregătire, una dintre ele chiar pentru 2015]. Am atât de multe planuri pentru acest an şi sper ca potecile pe care voi umbla să mă inspire şi să mă ghideze în căutările şi provocările mele. Vom povesti despre acestea în curând, însă, deocamdată, iată penultimul articol despre Scoţia mea iubită.


La SE, pe Skye

După peregrinările prin Hebridele Exterioare, câteva zile prin Glen Affric, apoi o incursiune în nordul nebun de sălbatic al Scoţiei „continentale”, a venit rândul Hebridelor Interioare, căci Marcel al meu şi-a dorit să mergem pe Skye – ce-i drept, o insulă nu total necunoscută nouă, dacă e să ne amintim incursiunea din 2009, însă de data asta urma să zăbovim mai mult. Nu o să mint: sunt locuri în lumea asta pe care le ador, dar care, la rândul lor, au locaţii care nu mă atrag. Skye este pe această listă, cu toate că frumuseţea şi sălbăticia insulei sunt cântate şi lăudate pe toate site-urile de profil.
Şi cum de ce ţi-e frică nu scapi, prima dimineaţă pe Skye (ajunsesem după înserat, venind dinspre Inverness) a fost comercială. Cu mult prea mulţi turişti pentru (aproape) mijloc de octombrie... Echipaţi necorespunzător pentru colindat înălţimi, gălăgioşi şi omniprezenţi [şi-mi amintesc aici de un autocar de chinezi care ne-a însoţit la toate opririle din plan], falşii călători au reuşit să îmi răpească buna dispoziţie şi să îmi dea o stare de „vreau să plec acasă”. Iar starea asta şi călătoriile în Scoţia nu se pupă nicicum.
Cu toate acestea, după o noapte rece, cu multe peripeţii – făcuserăm pană, nu prinseserăm apusul la Neist Point (Marcel a fost tare dezamăgit), bătuse un vânt nebun şi trebuise să facem autostopul până la maşina pe care o lăsaserăm undeva pe un deal – şi dormit în maşină [într-atât de înfriguraţi eram şi într-atât de puternic era vântul], a doua zi a început mai bine, în ciuda răcelii mele care părea să se agraveze. Ne-am petrecut prima jumătate a zilei desfătându-ne cu specialităţi de patiserie scoţiene, la cea mai veche brutărie de pe Insula Skye, apoi căutând o roată care s-o înlocuiască pe cea de rezervă ce nu ne permitea să fim prea rapizi. După ce am luat service după service la rând, de jur împrejurul Dunveganului, am ajuns tot în Portree, unde, cu mare noroc, ne-am rezolvat toate problemele şi am pornit-o înspre mai puţin explorata zonă sud-estică a Insulei Skye.
Dun Beag
Cei care-mi cunosc pasiunea pentru istorie şi limbi rare mă vor înţelege probabil când le voi spune că prima oprire am insistat să fie la Struan, într-o librărie-cafenea, unde mirosea tare îmbietor a scones proaspăt scoase din cuptor. Proprietara Mòr Books, Sandy, a fost foarte amabilă, chiar mi-a recitat în nordică veche şi m-a asigurat că expediază cărţi de istorie şi lingvistică şi în România, fără taxe suplimentare. Bine de ştiut. Eram mult prea aproape de broch-ul cel mic – Dun Beag – pentru a rata ocazia de a-l vedea. Situat pe un deal [cum altfel?], cu privelişti minunate desfăşurându-se înaintea-i şi cu oiţe curioase păzindu-l, construcţia veche de mai bine de două milenii are un farmec aparte, chiar dacă nu-i nici pe departe la fel de bine păstrată ca cea din Carloway.
Pe plaja din Elgol
Un pic în criză de timp [vroiam neapărat să îmi dreg răceala cu nişte whisky şi centrul de degustare se închidea la ora 17:00], am cotit totuşi înspre Elgol, într-o atmosferă parcă de primăvară târzie. Rar mi-a fost dat să văd un cer atât de senin în Scoţia, iar lumina... ah, lumina te vrăjea. Însuşi drumul spre Elgol avea ceva aparte, un amestec de urcuş leneş şi de privelişti năucitoare asupra albastrului electric al oceanului. Cu un astfel de nume de localitate, desprins parcă din saga islandeze, cum v-aţi fi aşteptat să arate Elgol? Ei, bine, aţi ghicit! O plajă cu bolovani gigantici, munţii Cuillin înaintea noastră, gata parcă să cadă pe noi [locul este faimos ca locaţie optimă de surprindere în fotografii a acestor munţi maiestuoşi] şi cu un contrast puternic şi nordic între toate culorile ce ne înconjurau, o atmosferă de „Stăpânul Inelelor”.
Farul din Isleornsay
Chiar dacă ne găseam încă sub mirajul Elgolului, am reuşit să ne mobilizăm şi să ajungem la degustarea de whisky la timp, în Isleornsay – o localitate foarte cochetă şi colorată, lângă care se găseşte şi Sabhal Mòr Ostaig, instituţia scoţiană cu predare în limba galeză, ce a jucat un rol crucial în resuscitarea interesului pentru această limbă. Chiar domnişoara ce ne-a însoţit pe durata degustării vorbea galeză şi m-a ajutat oferindu-mi transcrierea fonetică a unora dintre cuvintele galeze uzuale, căci am mari probleme cu pronunţia. Am descoperit – deşi de obicei nu beau decât whisky single malt –, un whisky blended de foarte bună calitate, care m-a surprins prin aromele puternice şi persistente şi vi-l recomand.
Am avut timp şi de pozat farul din localitate şi am dat şi-o fugă până-n Armadale, înainte de a trece podul spre Kyle of Lochalsh şi de a spune „Bye-bye, Skye!”. Lumina se transformase între timp într-una de vară târzie şi ai fi zis că şi gradele erau în ton cu ea, dacă nu aş fi fost tentată să scot din când în când nasul pe geamul buburuzei noastre cu care goneam înspre o nouă seară de campare şi înspre un nou desert cu multe calorii, pe care frigul [bată-l vina!] avea să-l ceară ca tribut în următoarele ore.  

No comments:

Post a Comment