Cum să călătorim prin Norvegia (mai) ieftin

Adevărul este că titlul ar fi trebuit să sune „Cum să supravieţuim în Norvegia”. Citisem şi auzisem, ştiam deci că ar fi cea mai scumpă ţară din lume şi probabil că de aceea a rămas până acum neexplorată de mine şi de Marcel. Hmmm, însă realitatea de acolo a fost şi mai usturătoare decât părea de la distanţă, dintre preţurile prietenoase din Ro.
Studiind tot felul de articole pe tema „Activităţi gratuite pe care le puteţi face în Norvegia” şi/sau „Cum să vă strecuraţi printre preţurile gigantice din Norvegia”, mi-am dat seama că toate aveau un punct comun: scăpare nu prea e, însă, ca orice aspect, sunt nişte loopholes/chichiţe să le spunem, care merită aprofundate. Asta ca să nu goliţi chiar de tot puşculiţa.
Voi începe printr-o comparaţie cu alte două ţări scumpe, care-mi sunt foarte familiare, Islanda şi Scoţia. În Norvegia şi Scoţia, faţă de Islanda, avem o varietate mai mare a produselor şi serviciilor, din toate punctele de vedere – transport, cazări, cumpărături, mese în oraş. Aşadar, şi de unde alege. Însă în Scoţia sunt şi multe oferte care izvorăsc probabil din faptul că face încă parte din Marea Britanie, o piaţă cu cerere mare. Vor creşte oare preţurile în cazul în care Scoţia îşi va redobândi independenţa în urma referendumului din septembrie, acest an? Va deveni o nouă Norvegie, din perspectiva preţurilor, având în vedere că cele două ţări prezintă aproximativ acelaşi număr de locuitori? Mda, bună întrebare.
Voi continua printr-un sfat deosebit de important pentru iubitorii de dulciuri (având în vedere că cele mai scumpe produse alimentare din Norvegia sunt dulciurile (în special, ciocolata) şi alcoolul: LUAŢI CIOCOLATĂ CU VOI. Cât mai multă puteţi şi cât de multă încape în bagaj. Apoi, pe baza experienţei proprii,
Trampe; Trondheim, Norvegia
 
1)      Transport:
-          În oraşe, mergeţi cât mai mult pe jos. Pe lângă faptul că veţi face mişcare şi veţi putea călători verde, veţi şi cunoaşte mai bine oraşele în care vă veţi găsi – şi care pot fi cu uşurinţă explorate ca pieton – şi veţi economisi – în medie – echivalentul a 20 lei/bilet în cazul mijloacelor de transport în comun. Sau puteţi opta (în cazul unor şederi de lungă durată) pentru abonamente pe mai multe zile, care vă vor reduce din cheltuieli.
-          Pentru călătoriile cu trenul, rezervaţi online, din timp, biletele de tip minipris, pe care le puteţi apoi ridica de la automatele din gări sau prin intermediul aplicaţiei NSB (acum rebranduita).
2)      Cazări:
-          În sezonul rece, rezervaţi din timp: Căutaţi oferte inteligente şi gândiţi-vă că, de multe ori, pentru Norvegia, un pat într-un dormitor comun poate fi doar cu puţin mai ieftin decât un loc într-o cameră dublă, aşa că veţi putea opta pentru un plus de confort.
-          În sezonul cald: Foarte pornită pe a face un tur de Norvegie cu cortul, pe mine, una, m-a speriat ideea de a plăti 48 EUR/cort/2 persoane în camping. Astfel, probabil că cea mai convenabilă modalitate de a călători în sezon este de a profita de legea norvegiană care permite camparea oriunde în afara oraşelor, cu condiţia să vă găsiţi la cel puţin 150 m depărtare de orice locuinţe. Ar trebui totuşi procurat şi un duş mobil pentru toată povestea asta.
-          Indiferent de sezon: sistemul couchsurfing. Pentru cine-l agreează. Eu l-am încercat şi am rămas cu un gust amar. Dar asta-i doar experienţa mea. Pentru Norvegia şi preţurile de acolo, poate fi varianta salvatoare pentru o călătorie mai lungă.
3)      Mâncare:
-          ­Cum să mănânci la restaurant nu este o variantă şi cum până şi sandvişurile şi cornurile au un preţ de plecare de aprox. 25-30 lei (fără posibilităţi prea multe pentru vegetarieni – am rămas surprinsă când am descoperit asta –), rămâne să vă gătiţi singuri şi/sau să vă cumpăraţi mâncare deja preparată din supermarket. Magazinele REMA 1000, de exemplu, oferă posibilitatea de a vă crea salate la preţuri decente.
-          Nu uitaţi de faptul că, asemeni Islandei, şi în Norvegia apa este de foarte bună calitate. Când ajungi să dai 21 lei pe o apă, începi să te gândeşti că este inteligent să bei apă de la robinet.
4)      Atracţii:
-          În mod surprinzător, sunt destul de multe lucruri pe care le puteţi face gratuit, în multe locuri din Norvegia. Astfel, dacă sunteţi un îndrăgostit de natură, puteţi face plimbări scurte în locuri panoramice de unde puteţi admira oraşele fabuloase ale nordului, puteţi organiza drumeţii, practica schi. De asemenea, patinoarele sunt gratuite (asta, dacă aveţi propria pereche de patine; în caz contrar, închirierea acestora se face contra cost). Există şi cetăţi/castele/parcuri care permit accesul gratuit. Rămâne să vă interesaţi dinainte care sunt acestea, pentru fiecare oraş în parte.
Cetatea Kristiansten; Trondheim, Norvegia
 
-          Dacă sunteţi studenţi, nu vă sfiiţi să vă folosiţi legitimaţia. Vă poate aduce reduceri destul de importante atât în cazul transportului, cât şi în cazul accesului în muzee (a se lua seama că multe dintre ele au intrarea gratuită duminica).

Alte sfaturi:
-          Fiţi atenţi – în multe locuri, preţurile nu vor fi afişate. Norvegienii au o atitudine sfioasă de multe ori în ceea ce priveşte discuţiile despre bani (eu aşa am perceput-o), aşa că uneori nu veţi reuşi să aflaţi preţul exact până la efectuarea plăţii. Preferaţi să nu achiziţionaţi bunul respectiv sau să insistaţi să aflaţi preţul exact.
-          Circulă zvonul că la sfârşitul iernii şi verii sunt reduceri mari la haine şi echipamente sportive. Profitaţi.
-          Norvegia este o ţară unde nu trebuie să vă faceţi probleme în legătură cu plata cu cardul (şi astfel, să economisiţi banii pe care i-aţi pierde la conversia valutară, extragerea din bancomate etc.; cu toate acestea, e bine să folosim monedele fiecărei ţări în care călătorim şi să renunţăm, pe cât posibil, la plata cu cardul, pentru a nu risca dispariţia acestor monede – n.m., 07.01.2022). Singurul loc unde cardul nu mi-a fost acceptat a fost autobuzul de la aeroport înspre Oslo (depinde foarte mult şi de terminalele POS folosite de localnici).

Norvegia este o ţară cu o frumuseţe sălbatică şi cu multe de oferit. Ar fi păcat ca preţurile de acolo să vă sperie şi să nu aveţi ocazia de a experimenta nordul în starea lui pură. Trebuie doar să plecaţi informaţi (şi sper că, măcar puţin, am reuşit să fac asta). :-)

2 comments:

  1. Foarte folositoare informatiile ca de fapt tot blogul tau minunat, sigur vom lua aminte cand vom merge in Norvegia.

    Pe al subiect...eu sper ca Scotia sa ramana parte din UK :)

    ReplyDelete
  2. Iti multumesc, draga mea. Apreciez mult cuvintele tale!
    Eu stii ca am o alta parere - sper ca Scotia sa redevina independenta. Nah, probabil ca o "gandesc" si foarte mult cu sufletul. :)

    ReplyDelete

© Olivia-Petra Coman, 2019 | Photographer: © Marcel Bancila. Powered by Blogger.