View Olivia-Petra Coman's photos on Trover

Monday, 2 March 2015

Sindromul “Yet another elephant” spulberat



Am vrut să nu o iau pe calea clasică şi să vă urez „o primăvară plină de soare şi gâze” ieri, într-o postare, ci acesta să fie Mărţişorul pentru voi. Unul care să vă lumineze chipul şi să vă inspire paşii.
Apoi, ştiam, am simţit-o mereu că articolul acesta va fi în limba română. Pentru că, de regulă, îmi place să îmi cânt dragostea pe limba mea.
Şi, ca să lămuresc titlul cu voi, când mergi în multe locuri, ai varii experienţe şi surprize, nu te vor mai impresiona peisaje şi situaţii care poate că pe un om proaspăt ieşit din propria-i ţară sau din mediul considerat de el familiar l-ar da gata. Ironia sorţii stă cam aşa: cu cât vezi mai multe, cu atât te bucuri mai puţin, însă, parcă şi mai mult, când te bucuri, e o senzaţie de fiecare dată mai puternică.
Momentul preferat din ultima mea călătorie?
Când am văzut citadela din Bonifacio deasupra capului meu, la sosirea feribotului în port.
Noi călătoriserăm cam aşa dinspre Sardinia:

[şi cât am făcut filmarea asta, mă ţineam cu toate puterile de balustradă, altfel aş cam fi fost luată pe sus]
Am ajuns într-o cameră de hotel turcoaz, în chiar mijlocul nebuniei, şi ne-am luat nişte momente să savurăm liniştea şi confortul şi să facem un duş, să scriem un e-mail... din astea. Apoi am ieşit. Şi totul era închis la doar ora 20:00 [a doua zi urma să aflăm că, în fapt, erau doar două restaurante deschise altogether]. M-am privit în ochi cu prietena mea Andra şi am început să colindăm pe străduţele acelea labirintice, cu o energie ce părea să cântărească greu, dar era totuşi pozitivă. Cu scări înguste şi scutere parcate pe peste tot. Cu ganguri care nu ştiai încotro duc. La un moment dat chiar, am plecat pe două străduţe paralele în jos, vrând să vedem dacă ne întâlnim. Apoi, parcă singure ne-am indus că misterul ăla din frumuseţea nebun de crudă a cetăţii începe să semene cu introducerea unui film de groază [probabil că văzuserăm cam multe şi din acestea...].
Vers Pertusatu
A doua zi, pe soare şi fără frigul înţepător din Sardinia [deh, mulţumiri munţilor înzăpeziţi!], colindatul prin citadelă era la fel de palpitant, însă diferit în senzaţii şi culori. Am vrut să profităm din plin, aşa că am plecat în trek spre Farul Pertusato, conform planului. Cărarea, de la care teoretic nu ar fi trebuit să te abaţi şi care erau mai multe, ne-a dus pe coastă, ba foarte aproape de gol, ba printre pietre şi băltoace, unde am şi găsit o monedă, speram eu să fie mai veche, însă are totuşi 69 de ani! Toate sub privirile centrului corsican, semeţ şi stoic într-un fel aparte. Pe un drum de ţară cu miros de campagne franţuzească şi cu acordurile coloanei sonore din „Mr. Bean’s Holiday” în minte, mi-am scos puloverul ca să simt cu adevărat primăvara jucându-se de-a revenitelea prin/cu toţi porii mei. Eram deja de mult îndrăgostită de această insulă picture-perfect: azurul mării, stâncile albe, cărămiziul Bonifacio-ului, parcă toate se completau de la cel mai mic firişor din macchia la unghiul în care bătea soarele...
Am savurat apoi şi masa preferată a călătoriei, înfruptându-mă dintr-o salată cu trei feluri de brânză, tartine cu dulceaţă de smochine şi clătite-gigant cu cremă de castane, şi am ajuns şi până-n oraşul de sub ziduri ca să simţim un pic de forfotă... şi de magazine deschise.
Şi, de final, cum stăteam pe puntea feribotului şi contemplam stâncile care, în lumina apusului, se făcuseră roz, mi-am dat seama că îmi trecuseră toate – ideea că iarna aproape toate chestiile erau închise prin zonă şi pe insulă [ajunsesem să caut o oră şi jumătate o sticlă de apă]; că ultimul autobuz spre Ajaccio sau Bastia pleca, de regulă, cu vreo 3 ore înainte de sosirea ultimului feribot [făcându-ne deplasarea de acolo imposibilă] sau miştourile corsicanilor [mult mai sceptici şi mai puţin amabili decât sarzii vecini] cum că – în cazul vizitei duminica – doar bisericile ar fi fost deschise.
Rămăsese un singur gând: „Mă voi întoarce!”...  


© Olivia-Petra Coman (text, fotografii & video) 

No comments:

Post a Comment