View Olivia-Petra Coman's photos on Trover

Tuesday, 14 July 2015

Un plai neaşteptat de verde şi de pitoresc în Bulgaria



Probabil că v-am obişnuit, de-a lungul anilor, cu poveştile avându-i în rol principal pe oamenii dragi mie cu care fac chestii aventuroase. De cam anul ăsta, am început să-i alint „echipa de rafting”/”TEAM”. Componenţa i s-a mai schimbat în timp, însă la călătoria din iunie a.c., asemeni aceleiaşi luni 2013, au participat prietenele mele Andra şi Iulia (în ordine alfabetică), iubitul meu Marcel şi subsemnata.
După săptămâna plină de nebunii ce tocmai a trecut şi ca rezultat al stării mele fizice actualmente precare [a se citi că mi-e incomparabil mai uşor să scriu decât să vorbesc, mănânc şi respir], vine şi primul articol în română de pe urma ultimei aventuri. Care s-a vrut una gândită diferit, cu rafting/caiac nu doar în Bosnia, cu adăugat încă 2 noi ţări la palmares [personal, am ajuns la 48; yay!! Marcel e la 49—tocmai a fost vinerea trecută în Luxemburg; damn!! Da, ştiu, o nouă provocare să îl ajung din urmă şi :D întrec.] şi cu multe limite şi provocări de atins/depăşit.
Cu kilometri suficienţi pentru prima zi, m-am gândit, consultându-mă cu tovarăşii mei de călătorie, să nu aglomerez planul cu atracţii prea multe şi, pentru că ei au preferat să dormim în Bulgaria, şi nu în Macedonia – din lipsă de opţiuni în cazul ultimei destinaţii –, am găsit o localitate simpatică în sud-vestul Bulgariei, aproape de graniţă, pe numele ei Sapareva Banya. Cu o cazare la fel de simpatică [Dariya Guest House], pe care am dat 30 EUR împreună.        
Acum, eu am tot trecut prin Bulgaria, din Vamă înspre Nisipuri, de la Giurgiu înspre Sunny Beach, tot de la Giurgiu înspre greci, de la Skopje – via Sofia – înspre Bucureşti, însă, în afară de Nesebar, de faptul că-s de treabă ca popor [am legat la prima mea vizită în Bulgaria o mare prietenie cu o bulgăroaică şi o să o preţuiesc cât voi trăi], că au Shopska şi morminte trace puzderie şi că m-am simţit de fiecare dată mult mai în largul meu la mare la ei decât la vecinii lor greci, nu am simţit-o niciodată ca pe una dintre ţările care m-ar putea inspira. Nici prea sălbatică, nici din cale-afară de îngrijită, nici... Ei, dar iată că, aşa cum zic eu de fiecare dată, nimic nu-i bătut în cuie.
Parcurgem drumul înspre Sofia. Da, ne începem călătoria invers faţă de cum am terminat-o pe cealaltă, de acum doi ani. Mă plictisesc foarte repede şi mă gândesc că nu este doar cazul meu, aşa că, de ce să nu ne condimentăm vieţile şi călătoriile? Şi este doar o porţiune, pentru că din Sofia o apucăm pe un drum nemaibătut de niciunul dintre noi până atunci. Vântul începe să sufle şi împrăştie norii strânşi pe cer în urma unei zile toride de-a dreptul, cât noi ne oprim din râs şi din aplicat tatuaje temporare şi începem să privim cu interes pe geam – „Ce frumos e!”. Se văd Rodopii mai întâi, în zare. Îmi amintesc că cei de la Rewilding Europe aveau în plan reintroducerea unui animal acolo, însă nu mai ştiu exact care. Apoi, ne apropiem de Muntele Rila. Oprim pentru fotografii, iar, după curba la dreapta, ne dăm seama că aici seamănă foarte mult cu România. Este verde şi pitoresc şi dealurile curg lin unele într-altele. Mergem la Băi!
Vedem, într-adevăr, Sapareva Banya de la depărtare, cocoţată pe aceleaşi dealuri. Când ne apropiem, ne dăm seama că-i măricică. Ajungem la o benzinărie şi Marcel întreabă tot ce are de întrebat de la un tip de vârsta noastră care lucra acolo, care îi sună de pe telefonul lui pe proprietarii pensiunii [deh! GPSul nostru nu ştie străzile din localitate]. Vin după noi şi ne cocoţăm fix pe dealuri, la poalele pădurii. Aaaah, nu v-am spus! Avem şi două caiace – al meu şi al lui Marcel – cu noi. Foarte primitori oameni, foarte drăguţă fetiţă (după care şi-au şi botezat spaţiul de cazare), foarte curat şi modern locul în sine. Şi nu o să vă spun nimic despre privelişte. Încă.
Noi însă eram cam înfometaţi, aşa că am urmat recomandările şi ne-am dus într-un loc în care Andra ştiu că a apreciat supele, iar eu am ieşit, per total, cel mai bine, cu Shopska şi cu clătita mea gigant cu o banană întreagă înăuntru şi cu ciocolată din belşug. Toată masa a fost în jur de 13.50 EUR pentru toţi patru, mai ieftin chiar şi decât la noi. În lipsă de leva şi euro monede [plătiserăm cu cardul] şi observând noi că personalul de pe-acolo era tânăr, am lăsat bacşişul în tatuaje temporare. Şi s-au bucurat!
Prima zi pe drum
Apoi, am plecat la băi. Eu ştiam că închid la 20:00, însă ora închiderii era, în fapt, 19:00. Nu ne-au mai lăsat să intrăm la cele mai mari din oraş. Am căutat însă o soluţie şi ne-am amintit că zăriserăm alte piscine la prima urcare pe deal, spre cazare. La „Sunny Village” ne-am dus! Şi, chiar dacă şi acolo se terminase programul, ne-au primit, am putut plăti cu EUR (15, mai exact), Iulia a făcut rost de prosoape. A fost extraordinar: am avut piscina superioară (erau două) numai pentru noi, am dansat, am cântat şi... după ce a început ploaia, ne-am dus în parcul central pentru a vedea în acţiune geyserul staţiunii. Habar nu aveam că există astfel de fenomene în Balcani!
Apus cu geyser
Cu planul pentru a doua zi recapitulat, am căzut doborâţi de oboseală şi m-am trezit cu un soare strălucitor peste acelaşi verde al dealurilor. Mă simţeam tare în largul meu şi îmi plăcea mult de tot această regiune pe care o descoperisem în Bulgaria... sentiment care a sălăşluit în mine până la intrarea în Macedonia. Care va fi un alt episod. 

P.S. Era vorba despre cerbii lopătari. Ei au fost cei reintroduşi.

No comments:

Post a Comment