Verde, veselie şi vibe în São Miguel, Azore

Totul e verde şi se simte o stare de linişte şi de bine în aer. De când am luat maşina din aeroport la un tarif mic, mic de tot, şi până când am zărit satul Mosteiros ivindu-se de după o curbă în coborâre, nu m-am simţit altfel.

Cu siguranţă, una dintre cele mai faine energii de care-am dat prin lume! E armonie deplină. Lumea e relaxată. Nimeni nu se grăbeşte, în cel mai bun sens posibil. Cu toate acestea, bucatele ţi se vor servi imediat la orice restaurant vei poposi. Duminică fiind, mulţi stau doar şi privesc oceanul. Care e magic. Valurile nebune mă înfioară în timp ce tremurând îmi rostesc un „wow” în suflet. E şi de plăcere.

 

Ca empat, da, aş putea sta aici câteva luni. Şi şi Marcel.

Cu siguranţă ai ce face şi natura este splendidă. São Miguel este vulcanică, tot arhipelagul este. De unde şi spectaculozitatea. Solul bun. Iarba bună. Văcuţele vesele ce dau lapte gustos.

Ce am savurat mai întâi şi mai întâi? Bolo lêvedo – pâinica tradiţională a insulelor –, proaspătă, călduţă şi cu unt, în O Américo de Barbosa. Şi are untul de Azore o consistenţă şi o cremozitate... Merită gustat. Îl simţi în deserturi, de la creme la îngheţată.

Specialişti am găsit şi în dulceţuri şi sosuri. La Miradouro da Ponta do Escalvado vindea un domn de la Quintal dos Açores, „afacerea familiei sale”, aşa mi-a explicat. Am gustat gem de pepene roşu şi mi-a spus că pe acela îl fac cel mai greu. Din motive de bagaj (care era unul singur şi şi-aşa plin), nu am putut cumpăra prea mult, însă de gemul de cartof dulce – servit cu scorţişoară şi prima dată gustat de mine – nu m-am putut despărţi. Când am zburat spre Azore, o doamnă de la Security, la vederea gemurilor, m-a învăţat cum să fac şi dulceaţă din roşii cherry, pe care să o servesc tot cu iubita mea scorţişoară.

Ne-au plăcut mult atmosfera şi interactivitatea din Quinta dos Açores, totul a fost delicios.

 

Tot în Ponta Delgada, capitala insulei şi cea mai populată aglomeraţie urbană a arhipelagului, ne-am dus în cel mai bine cotat loc de papa, Sabores. În piaţă. Ploaia se potolise dar începuse vântul, în ton cu vremea schimbătoare şi în niciun anotimp excesiv de călduroasă în Azore, doar plăcută. Aici ne aştepta o doamnă foarte grijulie şi simpatică, care ne-a povestit despre cum îşi murează ceapa roşie şi despre cum îşi creşte busuiocul (care, între noi fie vorba, era gigantic!), apoi ne-a pregătit nişte delicioase sucuri din ananas local – mic, dar foarte aromat. Şi sandvişuri cu care ne-a mulţumit pe fiecare – al meu a fost vegan, al lui Marcel a fost cu porc. Doamna era venită de pe continent şi cu pasiune ne-a mărturisit cât de îndrăgostită este de noua ei casă. Nu a fost singura. Tot ea ne-a ajutat să ne cumpărăm şi-un ananas fain. Am luat şi-o papaya. Aceasta era adusă din Brazilia. :-)

 

Apoi, pe străduţele cochete şi înguste ale oraşului, am purces spre desert. La treze. Aveau aici până şi açaí, care îmi intrase în suflet tot în Brazilia (greu, dar îmi intrase), pe lângă zâmbete. Sunt tare eco-friendly la această cafenea vegetariană; am primit crema de caramel take-away într-un recipient de carton, căci nu încurajau utilizarea plasticului. Aşa de mult i-a plăcut lui Marcel dulcele acesta, că ar trebui să văd cum reuşesc să i-l fac.

 

La finalul aventurii culinare, am mers într-un loc cu ştaif, Restaurante da Associação Agrícola de São Miguel. Mi-am pus un decolteu şi mi-am ridicat un pic nasul şi... ce să vezi, la intrarea în restaurantul în care-i greu fără rezervare? Nu era nimic vegetarian în meniu. :-) Dat fiind însă faptul că locaţia se aproviziona doar local şi că aveau materie primă, nu glumă, mi s-a pregătit imediat o salată excelentă, cu brânză de prin zonă şi ananas. Finalul, şi anume, desertul, a fost cel mai bun din toată călătoria. Cu mâna pe inimă, vă spun, o să simt mereu delicateţea lui şi aroma plină a laptelui de Azore, căci a intrat creaţia respectivă în topul meu all-time de deserturi... păcat că nu îi mai ştiu numele. Am încercat eu să caut prin meniul online al restaurantului; tot nu m-am luminat. Dacă ştie cineva despre ce vorbim aici, îl rog să dea un semn. Promit, în schimb, să îi prepar o porţie. /colchão de noiva - n.m., 09.11.2022/   

Ca băuturi tipice, care să susţină fericirea simţită, am gustat „Kima”, răcoritoarea cu pulpă de fructul pasiunii local, şi ceai. Tot de pe insulă. Chá Gorreana este cea mai veche plantaţie de ceai europeană. Eu nu mă simt însă ca pe continentul meu natal. Dar nici ca în America de Sud. Să fiu în Azore este altfel decât în orice alt loc în care-am umblat. Marcel se uita la mine, eu la el şi eram de acord cu asta, la fel cum observam coincidenţele peste care dădeam în fiecare zi – parcă highlight-uri din aventurile noastre anterioare se regăseau toate în 744 km². Şi mai eram de acord cu ceva: noi nu suntem fani ceai, însă două arome ne-au fermecat aici: pe el – bergamota, pe mine – iasomia. Mai un filmuleţ, mai degustarea gratuită şi personalul amabil, mai căldura binevenită acum că a început să plouă... şi suntem cuceriţi. Se pun la bătaie şi trei feluri de pastéis: clasicul de nata, unul cu ceai şi unul cu fructul pasiunii.

 

După cum v-am mai spus, vremea se schimbă pe São Miguel ca pocnind din degete. Şi-aşa, dacă la Lagoa do Fogo era vânt şi era ceaţă şi era frig şi nu puteam vedea nimic, la coborâre am dat peste unul dintre cele mai fantastice apusuri de pe drum, în combinaţie cu acelaşi verde ubicuu.

 

Contrar atmosferei domoale a insulei, am zbughit-o să prindem finalul apusului pe plajă – prea părea apetisant de sus. Plus că, nu puteam rata una dintre cele mai tari plaje de surfing ale planetei, Praia do Areal de Santa Bárbara, doară s-au ţinut şi Campionate Mondiale aici. Nici cu Praia do Monte Verde, plaja din cea de-a doua cea mai mare localitate de pe insulă, nu mi-a fost ruşine. Iar Ribeira Grande se vedea la amurg în mare fel.   

    

Credeam că-s mai aproape. De la noi din ţară parcurgem însă cam aceeaşi distanţă ca să atingem Azorele fabuloase ca şi până în nordul Nigeriei.

Totuşi, de abia aştept să mai fac drumul încolo, să descopăr diversitatea cântată pentru restul de 8 insule din arhipelag şi, da, să mai fac o oprire şi pe São Miguel.