Despre fluturi
Contează să învăţăm. Din toate. Să tratăm toate experienţele care ne parvin
ca pe încă un obstacol pe care suntem invitaţi să îl trecem. Să nu ne
încrâncenăm, să nu invidiem, ci doar să înţelegem şi asta să ne facă mai buni
în relaţia cu ceilalţi.
Încercările acestea vin sub felurite forme. Nu zic că
le-am făcut şi văzut pe toate. Nu am cum. Preţ de-o viaţă întreagă să caut să
cuprind totul în mine, şi nu îl voi afla.
Încearcă numai de te pune cu sentimentele, mai cu seamă că
este prima oară în viaţă când Focul din tine arde cu vâlvătaia aceasta
nemaipomenită.
Încearcă să îl laşi să te rănească cum niciun bărbat nu a făcut-o
vreodată, dându-ţi în dar luni întregi de lacrimi şi nori. Miţe-fărâmiţe – cam
aşa de „zburlită” rămâne inima ta la final.
Încearcă să vezi cum reacţionezi când apare câte-un bărbat (rar, foarte rar
şi întotdeauna cu iz de „predestinat”) care poţi să juri că a fost făcut şi
trimis pentru tine. ...dar şi când o ia în jos, trebuie să te ţii bine.
Încearcă să faci faţă unei chimii ca nicio alta trăită de tine până acum, cu
iz de exotic, fără să deranjezi regulile nescrise dintre doi bărbaţi care
iubesc aceeaşi femeie. Pe tine.
Încearcă să rămâi realistă în cel mai frumos an al vieţii tale, când
zâmbetul de pe chipul tău are ecouri de tâmp uneori.
Încearcă să afli adevărul, să dezlegi iţele imaginare cu care te leagă la
spate. Încearcă să te poţi mişca. Încearcă să fugi. Încearcă să nu mai priveşti
înapoi.
Încearcă să îţi dai reboot.
Încearcă să uiţi, să (te) ierţi şi vei fi fericită! Aşa cum ai fost
dintotdeauna! De ce trebuie oare să te reconvingi de asta când o ştii şi ai
ştiut-o mereu?...
Cu unii vei putea comunica şi îţi vei dori acest lucru, pentru că ai
respectul lor. De alţii nu mai ştii. Şi mai sunt unii ce regretă. Şi încearcă
să redevină parte din viaţa ta. Cu paşi mici, dar bruşti, ţi se taie. Cu semne
timide, dar grăitoare, începi să înţelegi minciunile. Ai făcut mereu ceea ce ai
simţit şi eşti hotărâtă să mergi pe drumul acesta până la final. Să rămâi
loială trăirilor tale, căci, singură, inima, nu poate fi combătută.
Sunt toate frânturi. Aripi de fluturi. Promisiuni că oricare va fi
următoarea încercare, eşti pregătită. Poate că tot vei mai plânge, dar nu prea
mult. Pentru că ai înţeles de mult timp încoace că nu se moare din asta. Că
viaţa este frumoasă, cea mai frumoasă! Şi că este minunat să le împărtăşim şi celor din jur bucuria cu care noi o
parcurgem!
Aşa a fost lansarea primei mele cărţi, „Dependentă de fluturi”. O
realizare. Mică sau mare... nu contează. Ce contează este că-i a mea. Şi că am
încercat să dovedesc ceva. Să transmit. Aripile nu s-au frânt, ci au bătut, ca
de fiecare dată, cu pasiune.
Deşi aş vrea să cred în veşnicie, Destinul se încăpăţânează să mă ducă pe
alte căi, care – deşi pavate special pentru mine – mă surprind. Însă oricât de
tare ar durea fiecare suferinţă şi nouă dezamăgire a vieţii mele, nu mă voi
pierde pe mine însămi. Nu mă voi vinde. Voi rămâne tot eu, idealista aceea care
CREDE până la final în Dragoste, într-o vorbă spusă din suflet care poate
vindeca tot, în oameni care au fost atât de speciali în viaţa ta şi vor rămâne
irepetabili chiar dacă prezenţa lor a fost doar o bătaie de aripă în timpul
universal. Sau poate că tot nu te-au înţeles.
Fotografii: Claudia Pătru, Marcel Băncilă, Monika Lőrincz
Ilustraţii: Iulia Necula
No comments: