Safari în Kenya

Uneori visezi... visezi de când eşti mic să ajungi undeva, să vezi ceva...

Eu am visat de mică la Africa...

Am visat să ajung să văd animalele în libertate pe nesfârşitele savane...

Visul a prins contur şi am ajuns, într-adevăr, în Africa, pentru a doua oară în viaţa mea. Amintirea Marocului şi neplăcerile [va urma] ce o-nsoţeau rămăseseră în trecut, în timp ce Uganda ne primea cu braţele deschise... şi mă îndrăgosteam. Din nou. 

Pentru a parcurge însă, ca la carte, parcurile naţionale pe care ne doream să le explorăm, varianta „self-safari”, aleasă în vecina de la nord, nu fusese posibilă în Kenya, companiile de închierere auto încercând să îşi îndese cât mai mult mâinile în buzunarele noastre. [Într-un punct al perioadei de planificare, ne gândeam chiar şi la varianta Kenya-Tanzania sau Tanzania singură pentru un safari, dar ne-am dat seama că preţurile erau cu mult mai mari în ţara gigant de la sud, aşa că am lăsat-o pe o altă dată.]

Cam ce-am gândit că se va întâmpla şi care a fost realitatea de care ne-am izbit?

Întrevedeam aventură – şi am dat de comercial

Mă gândeam că voi fi în elementul meu – înconjurată de natură şi de animalele rezidente, însă nu a fost chiar aşa. Toate afacerile construite pe seama lor duduie a „cum să facem bani mulţi şi repede”. Mi s-a luat de la a cumpăra prea multe suveniruri, pentru că preţul ţi se dădea după chip şi după port. Mi s-a luat de la a vizita un sat Masai pentru că ştiam că se va trage de mine.

Toate sunt ascunse după o mască, apoi primeşti „nota de plată”. Toaletă într-o parcare de unde aveai o panoramă asupra Marelui Rift – gratuită. Vrei să cumperi până şi o felicitare? De la 7.50 lei, în condiţiile în care în supermarket preţurile din Kenya sunt cam ca la noi.

Stai un pic mai mult la intrarea într-un parc – cât ghidul tău face formalităţile de intrare – [Marcel a zis chiar că sunt intenţionate aceste trageri de timp]? Pe lângă vehicul se strâng puzderie de vânzători. Este foarte „amuzant” mai ales când eşti prins într-o zi proastă.

Mă gândeam că mă voi simţi bine în compania unui localnic – ce mult am greşit!

Sunt curioasă, sunt veselă, îmi place să râd în fiecare clipă, să dau o undă de roz fiecărui eveniment al vieţii mele. Şi la fel este şi Marcel! Astfel că, nu ne-am imaginat că vom fi într-o aşa depresie cruntă – nici măcar nu avem cuvântul acesta în vocabular – după nici 3 zile.

Deşi născut la 5 zile de mine, ghidul nostru nu ştiu ce a avut, dar nu a prea fost în formă. A fost fain în prima zi şi în prima jumătate a celei de a doua, dar apoi tentativele noastre să ne împrietenim, încercările mele să fac atmosferă – căci aşa mi-e felul –, micile atenţii – căci, să nu credeţi că eu îmi luam o îngheţată şi nu îi luam şi lui –... toate au fost în zadar. Parcă eram la priveghi. Un priveghi care costase o mică avere. Şi în care el se tot plângea – că e mult de condus, că nu vom avea timp, apoi mi se părea că ne sunt ascunse multe lucruri – însă, cum eu trec repede peste toate, pe acelea nici măcar nu le-am pus la socoteală – sau că aspecte ale programului nu se respectau – cam cum am rămas fără prânz în Nakuru şi nici măcar nu s-a discutat despre asta.

Dar, din nou, cum eu nu îmi pun oprelişti şi spun tot ceea ce gândesc, după ce am stat îmbufnată o zi întreagă (a treia), în a patra (şi ultima) am zis tot ce am avut pe suflet, inclusiv că nu urma să duc o amintire frumoasă acasă în legătură cu safariul-minune. Sper că a înţeles şi învăţat ceva din respectiva discuţie.

Aşteptam să îmi placă oamenii – mda...

La fel ca şi în India, kenyenii cu studii superioare şi umblaţi sunt foarte săritori.

Dar restul – superficiali, ascunşi, rasişti, nesimţiţi, mincinoşi. Cel puţin, 90% din cei cu care am interacţionat eu. Aaah, şi trăind într-o plictiseală cruntă. Erau localnici care nu doreau să se urce în matatu [microbuz arhiplin funcţionând în sistem maxi-taxi între localităţi] pentru că eram noi în el. De aceea, şoferul respectiv [mergeam din Kisimu în Kisii] ne-a trecut pe un alt matatu – simţea el că nu face profituri prea mari cu noi acolo; aşa am perceput-o. La o cantină din afara Narokului, angajaţii au râs într-un fel răutăcios de mine când le-am spus că sunt vegetariană. Şi, bineînţeles, ca în orice colţ de lume cu reputaţia de „sărac”, erau multe „drame” prin care treceau localnicii, doar-doar ţi-or stoarce o lacrimă şi totodată portofelul. Noroc că mi-s expertă în minciuni. Ascult politicos, dar rămân la acel nivel. Nu mă implic. Plus că, albii pentru ei sunt toţi la fel. Cu toţii avem bani. Cu toţii suntem vaci de muls. Cu toţii putem să le facem viaţa mai bună.

CE A FOST AŞA CUM MI-AM IMAGINAT?

ANIMALELE! Pentru ele a meritat să trec prin tot ceea ce am trecut.

Dacă, din perspectiva cadrului natural, Kenya nu este ţara aceea frumoasă pe care o cântă lumea, cel puţin în sud şi centru, Lake Nakuru NP m-a fascinat şi am auzit că Bogoria – deşi nu prea multă lume vorbeşte despre acest lac – este şi mai impresionant pentru că volumul de apă a crescut în Nakuru şi multe dintre păsări au schimbat destinaţia.

Masai Mara este variat, dar nu m-a încântat ca frumuseţe, în timp ce Amboseli fără priveliştea asupra Muntelui Kilimanjaro este plat şi sec.

Dar toate ABUNDĂ, VIBREAZĂ, STRĂLUCESC prin amprenta pe care locuitorii lor cu două sau patru picioare o imprimă.   

Aşadar, ca şi concluzie...

M-aş mai duce într-un safari ghidat dacă aş întoarce timpul? NU.

Aş prefera, decât să rămân cu amintiri dulci-amărui, ca mai bine să nu le am deloc!

M-aş orienta mai degrabă asupra locaţiilor de safari accesibile cu uşurinţă de pe lângă localităţile mari – cum este, de exemplu, Nairobi National Park, sau aş închiria o maşină local, pentru câte o zi, zburând pe distanţele mai mari sau luând autobuzul.

Dacă, cu toate acestea, tu te hotărăşti să mergi într-un safari, am câteva sugestii:

-       Selectează cu atenţie cazările: orice operator îţi va oferi cel puţin trei. Da, numărul este limitat, dar măcar ai senzaţia că alegi. În unele parcuri, un camp mic este de preferat unuia mare. Nu alege niciodată un hotel aflat într-un oraş din afara parcului! Citeşte recenziile. Poartă lăcăţele cu tine. Din unele spaţii de cazare se fură. Fii atent cu locurile în care îţi păstrezi bunurile.

-        Specifică regimul alimentar, alergiile. Mâncarea este destul de bună în Kenya şi vei fi mulţumit. Dacă eşti fan mare dulciuri, ia de acasă. Vei suferi de lipsa lor, chiar şi la cazările cu ştaif.

-       Insistă pe safari la răsărit şi la apus. Cu excepţia câtorva parcuri, biletele de intrare sunt valabile 24 de ore, astfel că operatorul nu va plăti niciun sfanţ în plus, iar tu te vei bucura de mai mult timp petrecut în natură.

-      Dată fiind experienţa noastră, nu vreau să mă gândesc cum ar fi fost dacă am mai fi avut doi colegi de maşină prost dispuşi pe lângă ghid... Aşadar, negociază un safari personalizat şi privat. Cere oferte şi compară preţurile. Alege punctul de plecare şi insistă asupra locaţiei de final – nu trebuie să fie întotdeauna un cerc. Noi am început în Narok şi am finalizat în Mombasa, plătindu-i ghidului un plus de kilometri şi o cazare suplimentară la hotel. Da, cea cu care am negociat a fost minunată, însă produsul final nu a fost pe măsura discuţiilor iniţiale. Până la urmă, omul sfinţeşte locul.

Eu vreau să rămân, însă, în bula mea. Cu tot cu animalele mele dragi. Şi să consider că ele au sfinţit, în fapt, locul.