Pe coasta liciană sau sudul Turciei mai pe-ndelete

În adolescenţa târzie, când am mai povestit eu că urmăream „Globe Trekker” pe Travel Channel, am urmărit şi documentarul dedicat Turciei, cu Justine Shapiro. Îmi plăcuse mult şi îmi doream să experimentez totul pe pielea mea.

A trecut mult până i-a venit rândul, însă cuvintele lui Baki, prietenul întâlnit la Kırkpınar în acest an, mi-au dat şi mai mult avânt, după ce i-am scris „În sfârşit, ajungem şi-n Antalya”. Ce mi-a replicat? „Aaah, sezonul liniştit al Antalyei, ce-mi mai place!”

 

De ce am ajuns, până la urmă, în Antalya? Este o poveste pe care-o las pentru Episodul al II-lea. 😊

Un gând doar vreau să las aici: Antalya ne-a plăcut tare.

 

Dar coasta liciană (denumită aşa, după populaţia veche, originală, ce a locuit pe aceste tărâmuri), pe de-a-ntregul? Hmmm... Nu cât mă aşteptam.

Totuşi, iată unde m-aş întoarce—

☾ Litost Café Bungalow se găseşte în mijlocul unei grădini de rodii, în Adrasan. Atmosfera este de basm; gazdele voastre – la fel. Bungalow-urile sunt liniştite, comode; se pot servi mese, gustări la faţa locului şi cel mai bun suc de rodii pe care l-am băut vreodată (am şi nimerit când erau în pârg!). Îi puteţi contacta pe Instagram – sezonul este lung (de la mijloc de martie şi până la final de octombrie).

🍴 Saide din Adrasan servește mâncare fantastică într-o atmosferă foarte relaxantă. Alegerea mea a fost mezze; m-au copleşit aromele creației speciale a proprietarei restaurantului, Saide – anghinare cu vișine. Mi-a plăcut și ce-am servit cu morcovi. Iar la final, sufleul casei a fost un răsfăț!

🍴 Restaurantul unde Marcel a mâncat cel mai bine gătit peşte, iar eu cei mai buni cartofi prăjiţi din călătorie a fost în NesBu din drăguţul şi liniştitul Beldibi (aici era planificată şi o baie în mare, însă am nimerit chiar când furtuna era dezlănţuită). Pare o afacere de familie, oamenii sunt foarte drăguţi şi implicaţi... Apoi, chiar lângă, este o tonetă cu sucuri naturale minunate, care mai mult ca sigur vă va face cu ochiul.

🍦 Am observat ulterior că este un lanţ de gelaterii în zonă, însă noi am ajuns la cea din cochetul Kemer. Giliğ Dondurma se numeşte şi au nişte arome cel puţin interesante (de cacao arsă ori tahini); până la urmă însă, îngheţata de fistic pe care şi-a luat-o Marcel m-a înnebunit.

🛶 Cu toate că nu este un traseu spectaculos prin ceea ce vezi şi faci, însă culoarea apei şi mâncarea te vor cuceri, încurajez o tură de caiac de la 9 şi până pe la 14-14:30, cu plecare din Üçağız spre Insula Kekova, cu posibilităţi de snorkelling pe lângă ruine! Localitatea de plecare/sosire este un vis, într-atât de frumoasă este! Populaţia din zonă (chiar şi din Simena, unde se ia masa, cu tot cu pauză) este turkmenă. Reci şi mai mult interesaţi. Nu toţi, dar mulţi dintre ei. Aşa mi-i aminteam şi din nordul Iranului. Dar asta nu înseamnă că voi nu vibraţi poate mai bine cu ei decât mine. Organizatorii? Simpaticii de la Sea Kayak Turkiye, cu echipamente şi implicare pe măsură!

🐢 Ghizii noştri de caiac ne-au spus (doream să mergem la Patara în căutare de broaşte ţestoase) că avem mult mai mari şanse să le găsim (aproape 100%) la capătul Plajei Andriake. Ne-a confirmat şi un localnic la ajungerea în sat. Treaba este aşa: sunt două ape ce se varsă-n mare; veţi merge de-a lungul uneia până veţi vedea un pod în dreapta. De aici continuaţi musai pe jos. Traversaţi plaja, ajungând până în capătul ei, unde se varsă cealaltă apă în mare. Faceţi dreapta şi urcaţi puţin – este şi un centru de închiriere caiace pe acolo (când am fost noi nu era nimeni). Nici ţestoase nu am văzut, dar mi-a priit experienţa. Zona este foarte frumoasă. M-am simţit ca în Africa de Vest.

🥾 Locul din sudul Turciei unde ne-au cuprins cei mai mulţi fiori şi unde ne-a plăcut cel mai mult a fost Termessos. Se găseşte în munţi, la mai puţin de 1 oră de Antalya. Dacă se sugerează ca timp de vizitare 2-3 ore pe puţin, ca să îl parcurgeţi pe îndelete, noi am avut cam o oră. Curatorul – foarte de treabă, prietenul unei familii de vulpi pe care cu siguranţă o veţi vedea – a spus că traseul ar fi cam de 45 de minute (nu ştiu dacă dus-întors era calculat), însă în 20 de minute noi am fost sus şi am coborât cam tot în atâtea (la 18 se închidea tot şi ne rugaseră să fim punctuali), cu menţiunea că este bine să purtaţi bocanci, coborâtul fiind mai solicitant pentru glezne şi pe alocuri cu pietre instabile. Noi prinseserăm şi singura zi înnorată, aşa că totul a fost şi mai dramatic. Priveliştile ne-au lăsat cu gura căscată (a fost prima noastră drumeţie în Turcia!) şi bineînţeles că am mai mers 5 minute suplimentare şi până la amfiteatru. Am fost doar noi şi el, cel mai bine păstrat şi impresionant pe care l-am văzut vreodată! Se spune că aici ar fi locuit Solymi, poporul ce nu a putut fi cucerit de Macedon, într-atât de bine organizaţi şi protejaţi au fost.

 

Iată şi ce m-a lăsat mai mult sau mai puţin rece—

Kaş – atât de mult mi-am dorit să ajung aici, cred că cel mai mult din toată călătoria, atunci când am făcut planul! Vedeam numai străduţele pline de turcoaz (pe care nu le-am găsit). Efectiv, nu am avut unde parca. După ce ne-am învârtit noi înainte şi-napoi, am plecat.

Demre – este un oraş tare dezordonat şi neînchegat; de curând, se pare că Turcia a crescut preţurile biletelor pentru vizitatorii din alte ţări în cazul obiectivelor istorice mai cunoscute (chiar şi o colegă de vâslit portugheză ne spusese „Am dat 50 EUR la intrarea la Efes şi voi aţi văzut infinit mai mult la Termessos pentru 3 EUR”). În aceeaşi ordine de idei, nu am dorit să plătesc 17 EUR pentru Biserica Sf. Nicolae sau 13 EUR pentru Myra (am crezut chiar că nu văd bine preţurile!). Doar pentru că unele ţări au avut norocul să aibă anumite nume răsunătoare pe teritoriul lor nu înseamnă că ar trebui să se lăcomească. Gratuite ar trebui să fie aceste locuri pentru toată lumea!

Am observat şi că între Kaş şi Adrasan nu am găsit restaurante atât de atractive pentru noi (din toate punctele de vedere) pe cât ne-am fi dorit.

 

Ce mai este de zis? Ne vom întoarce să ne vizităm noii prieteni şi... a rămas Çıralı, cu tot cu focurile vii de acolo. Sau Liman, unde-i o plajă minunată pentru snorkelling. Ori poate şi Phaselis, unde aş şi înota puţin, să vă spun drept.

Teatrul Aspendos şi Canionul Köprülü, pe care le-am ratat oarecum din cauza furtunii care s-a abătut surprinzător asupra Antalyei într-una din zile, vrem să le vedem. Tot necomercial, însă, poate cu echipamentele noastre de vâslit.

 

Căci, am stat cu Marcel, ne-am gândit… s-au schimbat multe de la data documentarului (1996) şi nu toate în bine.

Dar cum şi „binele” acesta este relativ, am făcut noi cum am ştiut să ne bucurăm şi să ne tresalte inima! Vă dorim la fel!