Cum am plecat în februarie să fac o baie-n mare?

 Mi-am luat echipamentul de înot, m-am suit cu Marcel în maşină şi... duşi am fost.

[asta-i varianta scurtă de răspuns]

 

Varianta lungă e că februarie a fost luna a şaptea din challenge-ul meu de wild swimming. [E fain să ai provocări de acest gen în viaţă; te ţin activ şi înveţi mult – despre locuri, despre tine...] Mă tot gândeam pe măsură ce pe la mijlocul lunii mă plimbam prin zăpada ce scârţâia şi vorbeam cu Marcel – el a fost eroul ce m-a dus la mare! –... Unde să mă şi scald? Era frig tare. În Olt? Să caut vreun lac?

Mă atrăgea marea... tare de tot. Nu văzusem niciodată Marea Neagră iarna la noi. Acum urma să şi înot în ea.

Hmmm...

Căldura primăvăratică de pe drum îmi dădea curaj, însă vântul simţit încă din Adamclisi a început să-mi dea fiori, şi la propriu, şi la figurat. Când am ajuns în Vama Veche, colindând prin meleaguri necunoscute nouă, atât de aproape de graniţa cu Bulgaria, am făcut o plimbare de seară (ne era foame şi nouă) şi, înainte de a intra la restaurant, am dorit să simt apa. Era rece, însă aerul era mai rece. 8 grade ziceau datele online (apa).

Speram ca vântul să se lase cumva şi să nu bată nemilos atunci când voi fi ieşit din valuri. Pentru că erau. Şi era şi vânt. Dar era aşa de frumoasă marea, nu o văzusem niciodată în culoarea aceasta... turcoazul acesta deschis!... Am intrat de două ori doar cu picioarele, cât să mă obişnuiesc (pe plajă treceau oameni înfofoliţi care mă priveau ciudat şi mă încurajau). Simţeam deja că mă înţepau picioarele de frig; nu era atât de rău ca în izvorul de la Peteni din ianuarie. J Atât de tare mă chema apa, că am fugit pur şi simplu-nspre ea. Nu mi-a păsat de valuri sau de recele care mă împungea ca zeci, sute de ace... m-am bucurat. Şi apoi am vrut să ies, însă mi-am spus „Cât de frumos este... ar fi păcat să nu şi înot puţin”.

Baie-n Marea Neagra in februarie

 

...

Mai târziu, după ce am făcut un duş cald, mi-a revenit gândirea (parcă îmi îngheaţă şi mintea vreo 10 minute după contactul cu apa rece) şi m-am schimbat în haine uscate şi (mai) groase, m-am plimbat pe plaja uşor murdară, însă tare fermecătoare, urmărind două lebede ce se bucurau şi ele de ultima zi de iarnă. Cu Marcel, în picioarele goale pe nisip. „micuL, cred că a început să îmi placă în Vamă!”

Lebede-n larg, Vama Veche

   

Peste ce-am mai dat pe drum?

(să nu uit să vă spun că trecerea podului peste Dunăre se poate achita şi prin mesaj la 7577, cu numărul de înmatriculare şi categoria vehiculului; 13 lei)

 

Frânturi de istorie

Tropaeum Traiani (bilet: 10 lei; program: 9-18 (lu-du))

Măreţ, impresionant, aşa cum mă aşteptam. Am colindat de jur împrejurul monumentului ridicat în cinstea lui Traian între 106 şi 109, după proiectul lui Apollodor din Damasc. Am urmărit basoreliefurile atât de expresive... am suspinat şi... dorinţele se împlinesc! ♥

Tropaeum Traiani, Adamclisi

 

Cetatea de la Adamclisi

La întoarcerea de la Tropaeum Traiani, am fost învăţaţi de curator să facem dreapta la al patrulea stâlp. Drumul este clar şi duce chiar în parcarea cetăţii. Practic, aici locuiseră familiile veteranilor romani care participaseră la războaiele dacice. Atmosfera nu este una încărcată, ci liniştită. Mi-ar fi plăcut să fie mai curat, să pot citi mai multe despre loc (vizita este gratuită, însă nu există panouri informative).  

Cetatea de la Adamclisi

 

Reîntoarcere în copilărie/adolescenţă

Costineşti

Semnul, urmat de-un ţipăt de-al meu. Marcel a întors maşina şi m-a dus acolo. Şi-am început să îmi amintesc locurile pe care nu le mai colindasem de 17 ani şi jumătate. [Marea mea dragoste de pe litoral a fost mereu Costineştiul.] Apoi, am luat-o în paşi mărunţi pe faleză, înspre Epavă, povestindu-i lui Marcel crâmpeie din trecut. Niciodată nu văzusem însă marea aici aşa... un turcoaz atât de electric, cu atât de multe păsări care stau la soare. Se pare că şi aici erau lebede.

Singura întristare a venit cu gunoiul care se încăpăţâna mult prea mult să ne fie tovarăş [am sesizat aceste aspecte Primăriei Costineşti; am primit răspunsul; curăţenia generală se face în aprilie, însă, pe măsura începerii sezonului, gunoiul reapare...].

Costinesti

Costinesti: Epava

 

Eforie Nord

Aici a fost ideea lui Marcel să oprim. Am cumpărat nişte prăjituri, am ajuns apoi la plajă [care mie şi în adolescenţă, când mergem pe acolo cu Doamna mea învăţătoare, îmi părea mare... acum însă am observat că fusese şi lărgită], am hrănit o familie de căţeluşi simpatici [cred că 6 erau, plus mămica lor... încercăm să avem mereu mâncare pentru câini la noi]. E interesant să vezi şi prin ochii adultului locuri în care nu ai mai fost de dinainte să te fi apucat să descoperi lumea.    

Eforie Nord

 

*Papa bun

Singurul restaurant deschis în Vamă-n februarie a fost Bolo. O vegetariană-ntr-un steakhouse? La sugestiile chef-ului tare simpatic şi talentat, am savurat un burger vegetarian de toată frumuseţea. Lângă a mers bine unul dintre cele mai bune Mojito-uri gustate prin lume. Ca să se termine-n glorie totul, desertul – un cheesecake la pahar cu fructe de pădure – a fost... de-un mare wow. Merită încercat şi reîncercat.

Cheesecake la pahar, Bolo, Vama Veche

 

**Somn fain

Am fost întâmpinaţi cu prietenie la Casa Ana (210 lei/noapte/camera triplă). Totul foarte curat şi atât de multe ustensile cu care ne-am putut prepara micul dejun! Am vrut să îl savurăm pe terasa verde şi foarte intimă, însă frigul (a se citi: vântul) ne-a împiedicat. Tot am ieşit să ne jucăm cu simpaticul Sylvester, care ne-a furat inima.

Marcel si Sylvester, Vama Veche

Om fi plecat noi la drum intonând „Mergem la mare” şi multe alte hituri româneşti din anii ’90... Plopii care încadrau orice vacanţă-nspre mare în copilărie fuseseră înlocuiţi de autostradă, însă veselia din suflete era tot acolo!

Aşa de bine ne-a picat şi aşa de mult ne-am încărcat!... ♥   

Şi a fost una dintre cele mai faine băi în mare (şi nu numai) din toată viaţa mea!

(Iertare pentru întârzierea cu care-am publicat postarea... a fost o perioadă nebună.)

 

No comments:

© Olivia-Petra Coman, 2019 | Photographer: © Marcel Bancila. Powered by Blogger.