Prin jurul Braşovului (III)

 Iată-ne la ediţia a treia! ♥ Dacă prima a avut un iz primăvăratic, iar a doua – unul văratic, aceasta este ediţia toamnă/iarnă.

Într-un fel, e bine (presimt că se mai întoarce iarna, fie şi pentru puţin), iar ce am făcut toamna poate fi făcut şi primăvara.

Vă invit să exploraţi aventurile noastre—

 

♣ Cu bici

Caţa – Drăuşeni – Ioneşti 

Am nimerit în zonă (pe care-o ochisem de la finalul lui august) de alegerile locale. Era vervă mare, dar Biserica Fortificată, pe care-mi doresc să o vizitez din 2013, a rămas tot închisă. Într-o epopee căţeană, am ajuns, după alte două încercări eşuate, la nr. 144, unde am înţeles că stă persoana care are în grijă cheile, dar care era plecată în Germania şi le lăsase lui Gyuszi, care i le lăsase nu mai ştiu cui – dar care nu era acasă. De la ieşirea din Caţa şi până la intrarea în Ioneşti (şi înapoi) sunt în jur de 16 km plăcuţi – cea mai grea bucată mi s-a părut în centrul Drăuşeniului, pe lângă frumoasa biserică. A adus a Toscana/sudul Franţei şi, în încercarea noastră de a urmări „vara eternă”, Marcel venise doar cu pantalonii scurţi. Pe măsură ce soarele a început să apună, a fost un frigggg... Ne-am mai încălzit la o pauză de masă pe un câmp, cu struguri aduşi de tata şi langoşi aduşi de noi, apoi cu laptele cald cumpărat din zonă, cu care ne-am umplut butelcile de apă. 

 

Reci

Am ajuns târziu pentru o tură prin Mestecăniş (sunt mai multe trasee). Am „colindat” şi noi urcuşurile şi coborâşurile de pe lângă pădure, însă lacul ne-a încântat atât de tare încât l-am (aproape) înconjurat. Şi când digul s-a terminat şi raţele au rămas undeva în depărtare, pentru că înainte era interzis, am făcut dreapta şi am ieşit după puţin timp în şosea.

 

Hălchiu – Codlea

Traseul este acesta şi pleacă din spatele Serenity Resort. Aşa, în mare, este plăcut şi ar fi fost probabil şi mai plăcut dacă nu ne-ar fi fugărit 6 câini când am greşit drumul, apoi încă 2 chiar înainte de a ajunge la apă. Am făcut cale întoarsă. Cum noi ne-am îndrăgostit tare de vară în 2020, frigul (în mod normal, natural pentru mine) a venit ca un şoc. Îndulcit întrucâtva de lumina frumoasă a serii.

 

♣ Pe jos

Fundăţica

Am vrut să urmăm unul dintre traseele Eco – La pas prin Vama Giurmala –, însă era atât de multă mizerie la graniţa judeţelor Braşov şi Argeş, că am schimbat pe loc planul. Ne-am plimbat, încărcându-ne, prin Fundata, apoi, am ajuns în Fundăţica, unde ne-au cucerit liniştea şi felul aşezat al localnicilor. Am păşit pe potecă până când aceasta s-a pierdut, lângă pădure (am văzut că era şi un semn către Tree Adventure Park), urmărind văcuţe cu ochi mari şi fiind însoţiţi până în parcare de-un căţel simpatic. „Ar merge şi o tură de bicicletă” îi şopteam duios lui Marcel.

Şirnea

Fusesem la Şirnea prima oară în urmă cu 2 ani şi îmi plăcuse mult. Am zis să îl ducem şi pe tata în zonă. Era prima dată când vedeam zăpadă în sezonul rece 2020/2021. Era atât de înţepător frigul, că aveam o căciulă şi două glugi peste cap (pentru că mai bătea şi vântul). Cum colindam noi dealurile (din nou, plecasem cu un traseu în minte, însă bucuria descoperirii spontane învinsese), am realizat că mai fusesem în Ciocanu (trecând din judeţul Braşov în Argeş) şi gândul că timpul trecuse de atunci cu folos mă umpluse de bucurie. Plănuim o întoarcere cu bicicletele. 

 

Poiana Mărului

Într-o zi cu soare strălucitor de noiembrie, am pornit cu Corina, Eduard şi Vlad înspre Poiana Mărului. Am ajuns la timp pentru a urca un deal, la capătul satului, în partea stângă. De sus am admirat culorile, am mâncat bunătăţi şi ne-am bucurat de lumina apusului.

 

Cotul Turzunului

Oltul coteşte spectaculos aici, iar dealurile molcome dintre Bogata Olteană şi Dopca vă vor dezvălui priveliştea. M-au deranjat gunoaiele de pe lângă râu, dar am ales să nu ne oprim. Prin Dopca, am purces spre Cheile Dopca, la care însă nu am avut acces din cauza noroiului foarte mare. Până la urmă, dacă nu iese una, încercăm o alta. Aşa că, înainte de Mateiaş, dealurile ne-au mai inspirat o dată şi le-am mai colindat toţi trei: tata, Marcel şi cu mine.  

 

 

♣ WW [Winter Wonderlands]

Noua

Pe 8 ianuarie a nins pentru prima oară sănătos la Braşov în 2021 şi de atunci a tot nins (în cele mai multe zile ce-au urmat). Ninsoarea aceea a fost nisoarea mea preferată din acest an. M-a umplut cum nicio alta nu a făcut-o. Aşa că am dorit să prelungim magia şi a doua zi şi am pornit-o în căutarea Izvorului Honterus. Pentru aceasta, de pe Strada Stejarului (unde locuim noi) am ajuns pe Strada Plopilor (via Strada Gării Noua), apoi am urcat prin pădure, trecând de cartierul din dreapta noastră şi de barieră. Era o linişte fantastică şi ne-am întâlnit cu foarte puţini oameni. Cum pe mine şi Marcel însă ne fură peisajul, la intersecţie am luat-o (intenţionat) în stânga, şi nu în dreapta. Nu ne-a părut rău. Vom merge la izvor într-o altă zi.

 

Purcăreni

La Purcăreni nu am fost decât vara, la cules de mure. Dar îmi aminteam de frumoasele dealuri din apropiere. De ce să nu ofere o panoramă deosebită şi iarna? Mai ales că ninsese mult şi (cum mi-am dorit) ningea şi când am ajuns la capătul satului, aproape de pădurea de brazi. Am urcat noi (eu, Marcel şi tata) frumos cât am putut, apoi am cotit dreapta şi am urmărit linia satului – biserica din centru se vedea tare frumos! Aşa de bine a mers un ceai cald!

 

Predeluţ

Pe când ne apropiam, am avut un sentiment tare bun (şi nu înţelegeam cum de nu mai fusesem niciodată în Predeluţ!). Am încercat să urcăm cât mai mult. Pe undeva ne-am intersectat cu Strada Izvorului şi mi s-a dezvăluit winter wonderland­-ul visurilor mele. Sau poate că a fost mai frumos şi decât în acestea, mai ales că a început să şi ningă. De undeva de lângă pădure am stat să mâncăm nişte covrigi cu tata şi să urmărim cum peste zăpada pufoasă din jur orizontul devenea tot mai roz.

 

♣ Animăluţe

Pârâul Rece

Pentru o variantă cu mai puţine bătăi de cap (trafic), am luat-o prin Râşnov şi ne-am minunat la vederea frumuseţii împrejurimilor. Iar la baza pârtiei de schi unde mi-aş dori să mă reîntorc s-au oprit o mulţime de ciute şi s-au uitat curios la noi pentru vreo două-trei minute. Am înţeles (din surse sigure) că apar şi în sezon pe pârtie.

 

♣ Ştiaţi că?...

La Turia puteţi cumpăra brazi care pot fi replantaţi?

Prin octombrie, Marcel şi cu mine eram deja cu gândul la bradul de Crăciun. Ne gândeam să luăm unul pe care să îl replantăm deoarece doi brăduţi cumpăraţi în ghivece şi replantaţi nu rezistaseră. Am aflat că aceştia vin, de regulă, cu rădăcinile retezate, de aceea nu se pot dezvolta. Am fost primiţi cu multă prietenie la Turia, dis-de-dimineaţă, am colindat grădina imensă (l-am luat şi pe tata cu noi) privind la dealurile pe care am înţeles că se mai plimbă ursul şi ni l-am ales. A fost dezgropat, apoi împachetat de drum şi acasă, după reîntoarcerea din Dobrogea, Marcel i-a făcut un ghiveci uriaş, de toată frumuseţea. Ne-a bucurat de Crăciun şi acum are 4 luni de când este la noi, a crescut, s-a lăţit şi o duce tare bine pe terasa noastră din apropierea pădurii. Sperăm să avem şi casa în curtea căreia să îl replantăm. 

 

Una dintre cele mai faine băi secuieşti restaurate se găseşte la Peteni?

Din august 2020, am o provocare de wild swimming pe lună. Era luna a şasea, frig cât cuprinde şi... unde urma să îmi fac eu baia? ... M-am frământat mult... până când am dat de sauna şi baia de la Peteni (ce bine-i să citeşti şi să te interesezi). Baia Fortyogó a fost reabilitată cu ajutorul comunităţii, nu vă costă nimic să o vizitaţi, dar trebuie să duceţi propriile voastre lemne şi să faceţi o programare. Este minunată, primirea este minunată şi ne vom reîntoarce cu siguranţă! Aaah, şi mi-am făcut şi baia pe ianuarie într-un izvor mineral – nu mi-am simţit picioarele câteva secunde, însă aşa de bine mi-a prins ca stare de spirit!...   

 

Puteţi vedea cel mai bătrân copac din România la Mercheaşa?  

Are 930 ani. Din parcarea oficială (nu urmăriţi indicaţiile Google Maps, viraţi la dreapta imediat după semnul de ieşire din Mercheaşa, cum corect ne-a indicat unul dintre puştii întreprinzători din zonă), mai sunt 5-7 minute, în funcţie de pas, până la măreţul gorun. Traseul este foarte drăguţ şi bine marcat şi stejarii şi perii din zonă au toţi peste o sută de ani. Noi (tata, Marcel şi cu mine) am ajuns acolo în weekendul cu temperaturi foarte scăzute, aşa că nu am putut zăbovi foarte mult, însă liniştea şi frumuseţea locurilor ne-au inspirat să revenim într-o zi.

 

Să nu uit să menţionez ceva la final.

Nu, nu vreau să vă bat la cap cu cât de greu se pun cap la cap informaţiile dintr-un astfel de articol. :D

Aş dori să îl trag public de urechi pe bunul meu prieten Cătă, care, deşi a împărţit cu Alina, Horia, Marcel şi cu mine trasee de prin împrejurimi în trei ocazii în toamna/iarna aceasta, nu m-a lăsat să vorbesc despre ele. :D

Eh, poate că-l conving data viitoare. Până atunci, bucuraţi-vă de drum şi de viaţă! ♥