Pancho

 A fost odată ca niciodată o chinchilluţă care împlinise un an şi avea (se spune) o personalitate mai puternică, ce o făcuse de neadoptat până la respectiva vârstă şi o cam ducea spre pierzanie. Şi mai era şi o mândruliţă ce de-abia împlinise 31. Chinchilla şi mândra s-au întâlnit într-un magazin pentru animăluţe, iar micuţa şi-a pus lăbuţa peste mâna mândrei, aflată de cealaltă parte a sticlei.

Peste 2 ore a fost adoptată.  

Chiar dacă mândra îşi dorise o chinchilluţă băiat. Pe care să îl cheme „Pancho”.

Numele a rămas, feminizat în „Pancholuca”, „Pancholina”, „Linuţa” sau, pur şi simplu, „Princess”.

Şi-aşa au început salturile pe calorifer, rosul plintelor, cutiilor, cărţilor şi dragostea pe care ne-o arăta nu atât de mult pe cât ne-am fi dorit eu şi cu Marcel, căci, deh, atrăsesem un dragon de chinchillă. J

Cum călătoream mult şi deşi o lăsam pe mâini singure cât eram plecaţi la drum, Lina ne întâmpina de cele mai multe ori supărată că plecaserăm şi-i vedeam doar spatele întors către noi vreo două zile… până când ne împăcam, la o stafidă.

Apoi a apărut Rufus în vieţile noastre. Neacceptat timp de o lună şi ţinut la respect, tovarăş de dormit, jucat şi drăgălit pentru aproape 5 ani mai pe urmă. Au fost cu încercări şi bucurii şi râsete multe. Cu certat pe mâncare şi pe nisip. Însă energia cea bună nu a dispărut nicicând.

Şi, cum schimbarea este garantată în viaţă, a intrat în scenă Peticel, pisoiul ce urma să ne dea tuturor vieţile peste cap, în cel mai bun sens. L-au acceptat Pancho şi Rufus, iar, după ce Rufus nu a mai fost, Pancho şi Peticel au fost tovarăşi de joacă nedespărţiţi. Lina nu a încetat niciodată să fie respectată de Peticel, cu toate că era, de-acum, cam de zece ori mai mică. În afară de ocazionala lăbuţă pe blăniţă de drag şi de „o, ce moale eşti!” aplicată de Peticel, printre ultimele păţanii comune se numără dărâmarea biroului meu şi iama-n vasul cu migdale.

Şi a trăit fericită până la adânci bătrâneţi!

Până când Pufi s-a dus brusc lângă Rufi.

 

Ştrengară ne-o vom aminti mereu!

Ne-ai lăsat lângă tine, Linuţa noastră, în ultimele luni parcă cel mai mult.

Îţi mulţumim că ne-ai reamintit că viaţa este ca să o trăim.

Deja ne este dor de tine! ♥ Te vom iubi mereu!

Tati, mami şi Peticel