Toamna în Deltă

 Acum un an (mâine se împlineşte), ajungeam în sfârşit în inima Deltei, după mult greu.

Era pentru prima oară toamna în Deltă; mai fuseserăm doar în Delta Superioară în octombrie 2020. Multe se petrecuseră în cazul primelor două tentative nereuşite (doar a treia încercare din 2022 fusese cu noroc!) – de la motorul Măzduţei şi până la perioada grea din a doua jumătate a verii, ce venise şi cu niscaiva consecinţe fizice.

Cu toate acestea, deşi nici pe departe refăcuţi complet, porneam alături de prietena noastră Alina (pe care urma să o lăsăm la Brăila) înspre Brăila. Îi lăsam pe Linu şi Kara la tata şi ştiam că ne va fi dor de ei. Nu ştiu cum s-o făcut, cu pauzele de pe drum şi benzină, că am pierdut bacul spre Tudor Vladimirescu. Vorba vine ↓

 

La ce să fim atenţi toamna

La trecerile cu bacul, în primul rând, ca să nu vă încurce planurile de călătorie. Noi nu am mai putut trece şi îmbrăţişa prieteni dragi, fiind tot pe-o fugă şi trebuind să îngrămădim 3 zile-n 2.

Acum, podul cel nou elimină una dintre aceste treceri, însă rămâne trecerea de la Tulcea la Tudor Vladimirescu (7-19, din oră în oră, la oră fixă, cât avem ora de vară, şi 7-17, cât avem ora de iarnă) şi de la Tudor Vladimirescu la Tulcea (7:10-19:10, din oră în oră, cât avem ora de vară, şi 7:10-17:10, cât avem ora de iarnă).

Noi ne-am cam supărat anul trecut (urmează un fragment din solicitarea adresată Căpităniei Zonale Tulcea), însă i-am dat drumul, căci bucuria ar trebui să fie starea noastră permanentă, nu supărarea (şi să mai hrănim şi alte entităţi prin tumultul nostru)—„Vă scriu pentru că pe 14 octombrie, la ora ultimului bac de la trecerea Tulcea – Tudor Vladimirescu, am senzaţia că am fost păcăliţi (am făcut cercetări şi am vorbit cu oameni care au făcut trecerea în sens opus). Tocmai ce se organizase o trecere specială şi nu cred că bacul a revenit pe malul din Tulcea, noi fiind minţiţi că totuşi a fost. Luminile erau stinse, nu se auzea niciun zgomot (facem această trecere din 2016 şi ştim cam cât durează).”

La faptul că nu toate restaurantele, spaţiile de cazare şi atracţiile ce operează în sezon sunt deschise.

La zilele ce sunt mai scurte – astfel, turele de caiac ar trebui planificate în consecinţă.

La faptul că Dunărea are o altă culoare în acest anotimp, un albastru electric închis.

 

Păsările

Sunt puţine, dar mai sunt. Pelicani nu am văzut, însă ştiu că erau (că doară şi în ianuarie am văzut la Hârşova!).

Egrete, lebede, cormorani, bâtlani – toate se bucurau de zilele însorite şi liniştite.

 

Diferenţele noapte/zi

Sunt mari (aproape de limita îngheţului noaptea). Dacă, în zilele cât am fost noi în Deltă, puteam sta în pantaloni scurţi (am testat, că doar am neopren scurt) după prânz şi până pe la 17, după ce soarele începea să coboare, aerul devenea tăios şi răcoarea o simţeai şi mai pronunţată pe apă.

Sugerez un strat impermeabil şi anti-vânt dacă plănuiţi ture de caiac dimineaţa sau după-masa şi musai să mâncaţi bine înainte de a vă pune pe apă.

 

Vizitatorii

Sunt cu mult mai puţini oameni în Deltă şi cu mult mai puţine bărci care să vă perturbe vâslitul! Chiar şi la diversele atracţii veţi întâlni puţini vizitatori.

 

Ce am făcut nou şi ne-a plăcut?

Chiar dacă sunt fană de planuri de călătorie buclă, îmi place să mă abat pentru ceva nou din care pot învăţa/ce mă poate bucura.

 

Monumentul Eroilor din Tulcea++

Pentru că aveam un pic de aşteptat până la bac, mâncare la pachet şi boabe pentru pisicile pe care le-am întâlnit, le-am hrănit pe acestea şi am urcat la Monumentul Eroilor, unde, pe o băncuţă, am luat prânzul. Apoi, ne-am bucurat de soare şi de privelişte şi am fost să vedem şi ruinele Cetăţii Aegyssus.

Nu sunt foarte bine păstrate şi locul ar putea fi mai îngrijit, însă este parte din noi şi ar trebui studiată.

 

Pe Chilia spre Stipoc

Fuseserăm pe Canalul Stipoc o singură dată în iunie 2020 şi devenise pe dată unul dintre canalele mele preferate din Deltă. Am înţeles apoi că este destul de lung şi de important şi mi-am dorit să revin. Nu s-a putut. Pe uscat a fost imposibil, pe apă ar fi reprezentat o rută ocolitoare cam mare pe canicula de acum doi ani.

Eeeeh, acum s-a putut, direct de la canalul micuţ şi frumos tare din faţa cazării, ce da (cotind la stânga) în Braţul Chilia (a fost prima oară cu caiacele pe el!). [Mi-am promis că voi face o hartă a locurilor pe care le iubesc şi în care mergem cu caiacele, cu tot cu intrări şi ieşiri.]

După aproximativ 750m, se mai face o stânga şi apar văcuţele curioase pe maluri şi senzaţia de bine. 

Sau mojo. Când toate stau pe loc.   

 

Wild swimming în Deltă

Luna a 27-a de wild swimming venea cu primul meu înot în Deltă. A fost rece (hai să îi spunem „fresh” :D), nămolos, dar minunat!

 

Balta Mică a Brăilei

De mult îmi doream să ajung. Aşa că am stat pe plaja din Gropeni; era târziu şi vânt şi începea să fie şi frig (în fotografie de frig râd aşa). Ne-am promis că vom reveni şi că ne vom da cu caiacul pe-aici.

 

Loc fain de dormit şi luat masa

Mie îmi place să arăt cât de multe inimi mari avem în jur, de aceea scriu săptămânal despre asta pe Dependentă de fluturi.

Întreaga atmosferă de la Pensiunea Talian a fost pe gustul meu. De la culori şi decoraţiuni până la echipă.  

Mai mult, am găsit o prietenă şi un om minunat în Dana, care a dovedit înţelegere tare multă la servirea micului dejun la ora prânzului şi nu a dorit să ne ia niciun ban pentru cină spunându-ne că oricum plătiserăm două nopţi şi nu ne bucuraserăm decât de una după pierderea bacului. Chiar dacă nu fusese vina ei. ♥

 

Toamna-i diferit în Deltă, dar e fain!

Sunt recunoscătoare că am trăit o bucăţică din ea!