Despre fluturi | Episodul 19

Începem (continuăm) furtunos la Călăraşi. Fabrica de coniac „Divin” nu era încă deschisă vizitelor, însă în magazinul aferent se putea intra, bineînţeles. Aici l-am cunoscut pe Domnul Grigore, fermecător, glumeţ şi tare amabil. Ne-a povestit că aniversa în acea zi şaptesprezece ani (cam aşa) de când era angajat acolo.

Cu Dl. Grigore la Divin, in Calarasi, Moldova

Reîntoarcerea la Chişinău ne-a servit, la Tucano Coffee Brazil, pe lângă dulciurile şi prânzul sărat, o porţie de amabilitate din partea tânărului ce lucra acolo, de la care am primit boabe de cafea de ronţăit fără vreo altă pretenţie decât un zâmbet venit din inimă.

Pranz la Tucano Coffee Brazil in Chisinau, Moldova
 

De cealaltă parte a Nistrului, cele două zile ciudăţele fuseseră îndulcite de Andrei, singurul vorbitor de română de la service-ul la care ajunseserăm din cauza amortizorului care începuse să facă figuri. A încercat să ne ajute şi a făcut cu dedicare tot ce i-a stat în putinţă. Şi-a meritat cu prisosinţă una din sticlele de coniac „Divin” pe care băieţii întreprinzători de la trecerea de frontieră căreia nu îi văd sensul încercaseră să şi le însuşească.

Cu Mazduta la service, in Tiraspol

La finalul periplului transnistrean, în prăfuitul Bender – şi clasica Tighina –, o doamnă cu care ne-am înţeles doar prin semne (noi nevorbind rusă) a fost foarte drăguţă şi ne-a ajutat să ne cheltuim toate rublele transnistrene înainte de revenirea la leu. Chiar şi când totalul a fost uşor superior valorii deţinute de noi, ne-a asigurat că este în regulă.

Biscuitii cumparati in Tighina

Primăvara noastră a fost sub semnul... fetelor. Cele 5 fete cucuiete despre care am crezut mereu că sunt băieţei. Am fost legaţi noi şi ele, ne-am petrecut tot timpul împreună, am început apoi să călătorim şi să ne lăsăm purtaţi în aventuri, aşa cum făcuserăm şi cu Peticel şi cu părinţii lor. Am iubit din toată inima acea perioadă şi nu ne-am putut despărţi de niciuna, aşa cum am ştiut în inima mea că va fi. Aşa că Pi, Teo, Piti, Zo şi Gri sunt tot cu noi.

"Fetele lui tata" 🎶

Un moment fain, cu tot cu o zi aventuroasă pe bicicletă, a fost chiar pe 21 mai, când seara am petrecut-o pe nepusă-masă la un nou restaurant libanez ce s-a deschis în Braşov. Acolo am făcut cunoştinţă, pe lângă atmosfera luminoasă, cu proprietara restaurantului, foarte deschisă, recunoscătoare că se putuse bucura de pace în România pe durata tulburărilor din Liban. Ne-a povestit mult de Liban, aflând că ne doream mult să mergem acolo. S-a făcut că, la final de noiembrie, în ciuda tututor avertizărilor de securitate, am ajuns în Liban şi ne-a plăcut la nebunie! De dimensiunea Judeţului Timiş, ţara cu peste 6 milioane de locuitori (da, sunt oameni peste tot, dar sunt faini!) este incredibil de variată ca relief şi peisaje. Din păcate, anul acesta, situaţia în Liban s-a îngreunat, însă nu va dura. Merită şi ei linişte.

La restaurantul libanez din Brasov

Cu toate că se vedea de la început că le iubeşte mult (şi asta nu s-a schimbat), Linu a avut de suferit, anxietatea înteţindu-i-se după naşterea fetelor. A fost greu, am încercat multe soluţii. La final de mai, l-am luat într-o plimbărică. Am fost doar noi trei, ca pe vremuri. Aşa de bine i-a picat şi a adormit în rucsac, la întoarcere, cu lăbuţele în poala mea.

Cu Linu ♥ prin Schei

 

Sunt multe de spus... încă. Nici măcar aici nu le-am cuprins pe toate, mai ales că unele au căpătat o schimbare de energie pe care nu am mai îndrăgit-o la fel. Se întâmplă. S-a întâmplat cu îmbrăţişări, sunete şi texturi, mese de Paşti şi cadouri din inimă, picăturile ruseşti din plante pentru care veniserăm iniţial şi care urmau să îl liniştească pe Linu (cu castrarea animăluţelor nu am fost niciodată de acord). Mai rămân de amintit o întâlnire de suflet în Chişinău, recomandări de locuri dulci tot în capitală, Recepţia cu oameni faini a hotelului din Tiraspol, momente ploioase dormind în butoi ori un ocol cu tâlc din drumul spre casă.

 

Cât despre ultimele zvâcniri ale lui 2024, anul acesta a fost pentru mine aşa, pe peste tot, ca atunci când vâsleşti şi nici nu ştii de unde vine apa, căci pare că te-ajunge din toate părţile.

Aşa că, şi dacă vor mai fi provocări, sunt aici să le fac faţă, să îmi amintesc, să îmi împlinesc dorinţele.

Ceea ce vă doresc şi vouă!

Vă îmbrăţişez!

La mulţi ani!

No comments:

© Olivia-Petra Coman, 2019 | Photographer: © Marcel Bancila. Powered by Blogger.