Despre fluturi | Episodul 21

Am revenit şi simt că-i primăvară şi că grijile se duc!

V-o doresc!

♥

 

Ne întoarcem la căldură, râuri turcoaz şi Balcani.

Eram în Serbia de câteva ore şi deja ne făcuserăm nişte prieteni cu patru lăbuţe. Ne vizitase un căţel, un altul ne salutase de la bungaloul vecin, iar motanul portocaliu rămăsese. M-am asigurat că nu îl prinsese ploaia din zori; inspiraţia îl făcuse să se adăpostească în curticica din spatele casei. Iar apoi l-am găsit dormind şi păzindu-ne lângă uşă. Am luat micul dejun împreună, lângă Drina, îndrăgindu-ne tot mai mult. În ziua plecării, ne-a condus la maşină şi s-a întins ca să-l mângâiem. Îi trataserăm ochişorul, aşa că ştiam că-i un amestec de dragoste şi recunoştinţă. Plecam spre Bosnia, însă nu îmi puteam stăpâni lacrimile. 

♥

Nu foarte departe de Bajina Bašta, tot în Serbia, curge un râu ce are 365 metri lungime, câte un metru pentru fiecare zi a unui an obişnuit. Se numeşte Reka Vrelo. Am fost să facem o plimbare pe lângă el, cât am putut şi noi, şi ne-am făcut un prieten blănos şi tare lipicios, care a venit cu noi, s-a pozat cu noi şi, la final, a acceptat şi o porţie de boabe din partea noastră, sub privirile blajine ale localnicilor. Fiecare suflet apărut în calea noastră eu spun că-şi are scopul lui. Nu ne întâlnim întâmplător şi nici nu ne dăm uitării.    

♥

 

Plecam din Serbia şi, pentru o scurtă bucată, pătrundeam în Bosnia. Mai exact, într-una din enclavele sârbeşti etichetate drept „Republika Srpska”. Nu cred în separaţii, mai ales că diferenţele – fără supărare – faţă de ţara vecină se simt. De la căldura oamenilor şi frumuseţea tărâmului până la mâncare, ce-i delicioasă!

[Am eu câteva locuri în lume cu care am o conexiune foarte puternică; Bosnia este printre primele trei, dacă nu luăm în seamă România. Nu mai fusesem de 8 ani în aceste locuri, însă energia era neschimbată. La fel şi bucuria mea, a noastră!]

După ce bineînţeles că am mâncat magistral [l-am felicitat pe bucătar pentru baclavaua din fotografie], la preţuri mici, în micuţul Foča, orăşel care-i baza tuturor explorărilor râurilor Tara şi Drina, urmam drumul spre graniţa croată. De această dată, nu zăboveam mai mult. Însă foarte mulţi oameni ne salutau, ne claxonau, ne zâmbeau. Deh, caiacele de pe maşină! 😊

Croaţia a rămas una dintre ţările cele mai scumpe în care am călătorit. Cu trecerea de la kuna la euro, de multe chestii ajungeai să te lipseşti pe durata unei vizite acolo.

În ce priveşte mâncarea, însă, erau multe de negociat.

Eram pe Hvar, ne dăduserăm cu caiacele pe mare, înotând la întoarcere în apa aceea limpede şi rece (era, totuşi, început de iunie!) şi urma să cinăm într-unul din restaurantele de familie ale celui mai populat oraş al insulei.

Mâncarea a fost bună, însă cel mai mult mi-au plăcut oamenii de acolo! Şi faptul că, la final, am fost invitaţi să ciocnim un pahar cu băutura casei. Din smochine.

Cu trezit la 5 sau poate foarte puţin după (care-i înfiorător pentru nişte oameni care-s păsări de noapte), reuşeam să prindem hidroglisorul din Jelsa către Bol. Aşa ajungeam pe o nouă insulă croată: Brač.

Cumva, pitită-ntre dormitul pe faimoasa plajă Zlatni Rat şi amabilitatea persoanelor care nu ne-au taxat o oră întreagă de parcare când am vrut să vedem o plajă anume ori să facem o baie, a stat vizita la Olive Oil Museum din Škrip. Acolo am întâlnit oameni inimoşi, lipsiţi de aroganţă, lucru care s-a simţit şi în mâncare. Dintre toate mesele servite în afara casei prietenelor noastre Pauli şi Maya, aceasta a fost preferata noastră. Aşa de mult ne-a priit, atât de văratică a fost şi atât de simplă şi savuroasă, încât le-am felicitat pe doamnele ce au pregătit-o.

Sfârșitul primei părți a călătoriei din Croația se inregistra în Ston. Mi-a picat tare bine oprirea aici! Are acest orășel flancat de ziduri un stil molcom și detașat, de îți intră pe dată în suflet.

Puneți la asta celebrele scoici și Stonska torta, un desert din macaroane ce se poate servi doar aici, și ne veți găsi la restaurant! Am avut parte de o masă minunată, cu o servire la fel. M-am dus să îi mulțumesc apoi chelneriței noastre, foarte caldă și aplecată asupra nevoilor noastre. Era din Polonia. Și cred că și ei i-au picat foarte bine aprecierile noastre!

 

Bosnia este într-un fel! Te simţi într-un fel când eşti acolo! Energia este uşoară, nu apăsătoare ca în multe locuri din lume! Revenirea o făcuserăm direct în Mostar, „oraşul cu suflet”. Puţine oraşe m-au fascinat cum a făcut-o acesta şi pe puţine le iubesc aşa cum îl iubesc pe-acesta!

Una dintre primele reamintiri a fost la Počitelj, cu zidurile reconstruite de această dată, cu sucurile de rodie, căldura înăbuşitoare, chiar şi-n iunie, priveliştea peste Neretva cea azurie şi...

-          Aveţi grijă când coborâţi. Tocmai am trecut pe lângă o viperă! ne-a atenţionat un vizitator şi i-am mulţumit. Gesturile mici ne fac inimile mari. ♥

Cum nimic nu este în întregime bun sau rău, nici ţările pe care le cuprindem în suflet nu-s fără de cusur. În Rezervaţia Hutovo Blato, cu toate că m-au întâmpinat bucuria şi creativitatea unei doamne minunate şi amabilitatea unei alte doamne, de la Recepţie, m-am lovit de egoismul, nepăsarea şi răutatea domnului barcagiu, care nu ne-a permis accesul cu caiacele pe lac, pe motiv că venea ploaia.

Tururile rezervaţiei cu barca nu erau operate oricum în respectivul moment.

Am plâns. A fost cea mai mare dezamăgire trăită în Bosnia, alături de despărţirea de Una, ce m-a ţinut departe de una dintre ţările mele preferate 8 ani. Dar, de această dată, nu m-am lăsat.

M-am dus la el şi i-am spus că este omul care s-a purtat cel mai ciudat dintre toţi de care am dat în Bosnia. Şi că vin dintr-un neam ospitalier, care cu siguranţă l-ar trata în manieră opusă faţă de cum a făcut-o el.

Apoi, am mers mai departe şi-am avut zile tare frumoase în locurile pe care le iubesc mult. Iar 3 luni mai târziu ne-am reîntors pentru cea mai frumoasă călătorie în ţara-n formă de inimă.

Importante sunt reacţiile şi acceptarea pentru ca apoi să facă loc bucuriei neprevăzutului.