View Olivia-Petra Coman's photos on Trover

Monday, 16 December 2013

Insula Harris şi plajele ei


Dacă acum vreo câteva săptămâni vă povesteam despre cum am ajuns eu şi cu iubitul meu în Hebridele Exterioare, mai exact pe Insula Barra, astăzi vă voi istorisi continuarea poveştii. Adică lungul drum spre Harris şi cam cât de tare m-am îndrăgostit când mă aşteptam cel mai puţin.
Aveam niscaiva emoţii înainte de plecarea pe Harris – mă temeam ca furtuna de pe ocean şi vânturile puternice din ziua precedentă să nu fi afectat „mersul” feriboturilor. Însă totul se prezenta mult mai calm în dimineaţa aceea. Era mai frig (a trebuit să îmi pun şi mănuşile la bătaie), dar mai linişte. Trezitul devreme ne-a permis să strângem cortul în timp util, să ne luăm micul dejun, să am ocazia de a-l asculta pe Peter glumind cu mine în galeză... Apoi, Helen a fost deosebit de drăguţă şi ne-a dus cu maşina până la terminalul de feriboturi.
Barra spre South Uist
Era prima cursă a zilei, până pe South Uist, unde ne-a aşteptat un autobuz din care urma preţ de 3 ore să admirăm peisajul nu atât de spectaculos al Uist-urilor, simţind totuşi că magia de aici e pe apă, unde se spune că ar fi unul dintre cele mai tari locuri din lume pentru practicanţii de surf. Mmmm... şi-aşa, „poate că într-o zi mă voi reîntoarce”, mi-am zis eu. Între timp, am continuat să îi urmăresc pe localnici – zâmbitori, politicoşi, binevoitori, toţi se cunoşteau între ei... şi mă întrebam de ce nu aud mai mulţi oameni vorbind galeza, aici, în chiar ultimul avanpost al culturii celte din Scoţia. Îmi doream cu ardoare să se întâmple asta şi s-a întâmplat când un domn şi o doamnă mai în vârstă (care păreau să nu se fi văzut de mult au lăsat engleza deoparte şi au început să converseze în această limbă foarte greu de studiat [credeţi-mă, îmi dau silinţa!], dar care pe mine mă fascinează). Cu drumul dinspre South Uist înspre North Uist bifat, mai rămânea un feribot de luat până pe Insula Harris. Mă gândeam cu un pic de teamă la faptul că, deh, era octombrie, urma să fie deja 16:00 când vom fi ajuns pe Harris şi eu vroiam să fac atât de multe trekuri pe acolo, să văd o cafenea care-mi făcuse cu ochiul cu câteva luni înainte, când mă pusesem pe cercetat serios Hebridele Exterioare. Toate obiectivele însă, în afară de plaje, erau pe partea opusă a insulei, aşa că trebuia să ne decidem. Rapid. Unde mai pui că rămăsesem şi fără mâncare.
Campingul Horgabost
Plaja Seilebost
A fost destinul cel care a decis pentru noi, pentru că [şi ar fi trebuit să ne fi obişnuit deja!], un autobuz aştepta liniştit la coborârea de pe feribot. Am citit indicatorul cu direcţia de deplasare şi le-am întrebat temător pe doamnele din el (şoferul nu se găsea acolo). Aveţi idee dacă merge în nordul insulei? „Da”, mi-au răspuns ele. „Unde vreţi să ajungeţi?” „Horgabost”, le-am spus eu. Mare mi-a fost mirarea când le-am auzit că îmi spun: „Păi, hai, urcaţi, pe acolo va trece!”... În sinea mea, avusesem mari emoţii pentru că nu prea mă documentasem asupra mijloacelor de transport de la terminalul de feribot şi până la Horgabost, care era un locşor destul de izolat, fără semnal la telefonul mobil, şi care ar fi găzduit unul dintre cele mai tari 10 campinguri din Marea Britanie. Marcel nu ştie nici acum cam cât de în plop eram şi cam cât de mult noroc am avut să ajungem într-un final acolo. Şi am mai avut noroc pentru că tot acolo, în port, el a găsit un fel de food truck de unde a luat  sandvişuri şi nişte dulciuri, chiar dacă asta a însemnat ca autobuzul să aştepte după noi. Mare-mare noroc, pentru că eram lihniţi de foame, nu era niciun magazin prin preajmă (aveam să aflăm mai târziu, cât ne-am făcut runda de mers prin împrejurimi), iar pizza şi ce se mai putea comanda la camping – erau numere de telefon pe pereţii din „bucătărioara” campingului – sunau bine... dar ce folos dacă nu aveam semnal. Campingul era uimitor de curat, fără personal permanent care să îl deservească, cu o cutie „a milei” în care la sfârşit se puneau bănuţii în plic. Elementul cel mai fascinant era însă priveliştea. Apucasem să vedem câteva dintre faimoasele plaje de pe Harris când tot doamnele de pe autobuz ne sfătuiseră să ne aşezăm pe partea dreaptă, ca să nu le ratăm. Auzisem că-s frumoase, dar, cum rar mi se întâmplă, imaginea ce se contura dinaintea ochilor mei bătea imaginaţia! Ce Grecia, ce Muntenegru, ce Croaţia... plaje cu nisip alb si cu un ocean incredibil de turcoaz şi uneori cu tentă verzuie... Da, cam asta vedeam şi din cort. Ca să nu mai vorbim de contrastul cu cerul pe jumătate înnorat şi cu munţii de pe insulă, ce se zăreau albaştri, în depărtare.
Marele wow
După o plimbare mai lungă pe plaja Horgabost şi după ce-am zăbovit mai multe minute pe un ponton mobil, am decis să urcăm şi să continuăm cu explorarea unei alte plaje. Aşa am ajuns la Seilebost, care se vedea măreaţă şi fără cusur de sus. Am coborât înspre ea pe lângă şcoala din township, decorată cu motive marine, şi am ajuns pe un teren unde accesul cu vehicule sau cu câini era strict interzis. Ne-am întrebat iniţial de ce, apoi am realizat că – ceea ce crezusem în camping ca fiind o pură întâmplare – era, în fapt, o realitate a insulei: era plină de iepuri! Nu cred că mi-a mai fost dat să văd atât de mulţi iepuri într-o zi sau într-un loc, atraşi probabil de solul deosebit de potrivit realizării de vizuine. Am ajuns într-un final pe plajă, am scos un mare wow şi apoi norii vrăjmaşi ne-au gonit înapoi înspre camping. Furtuna ne-a prins chiar la final, după o zi în care chiar mă îndrăgostisem. Căci, aidoma iepurilor, nici în cazul iubirii nu te poţi aştepta de unde o să sară.   

No comments:

Post a Comment