Despre fluturi căzuţi • Episodul 1

M-am gândit să vin singură în ajutorarea mea [😊] şi să îmi susţin scrierea articolelor de pe blog prin nişte păţanii săptămânale, istorisite în română, legate de aspectele şocante întâlnite în călătorii. Voi continua să prezint faptele pline de bunătate pe Dependentă de fluturi.

Pentru că-s proaspăt revenită din Egipt, primul episod va avea un gust nord-african.

 

Despre fluturi căzuţi • Episodul 1

 

Resorturile nu-s pentru mine. Ori pentru Marcel. Pur şi simplu nu ni se potrivesc [şi nu le încurajăm ca variantă de petrecere a călătoriilor]. În plus, şi dacă aţi strâmbat din nas citind fraza dinainte, îmi veţi da dreptate atunci când spun că cele mai multe aceste resorturi, mai ales în Egipt, nu prea sunt întreţinute. Cu toate acestea, uneori ai nevoie de o locaţie cochetă, cu tot cu posibilitate de scufundări/snorkelling, o masă bună şi un duş cald. Ai, foarte important, un sărbătorit al zilei. El merită răsfăţat pe deplin.

Ce nu înţelegi? De ce la ora cinei toată lumea se repede efectiv spre bufet? Le-o fi foame? Dar de unde atâta disperare? Este suficient pentru toţi!

Şi multe persoane ar putea să se respecte mai mult şi să nu vină chiar în pijama la cină.   

 

Mie Valea Regilor nu mi-a plăcut decât de la depărtare, privită de pe geamul maşinii ori din balon. Aşa arată spectaculos.

La faţa locului, parcă şi iarna (aşa consideră ei începutul de martie) este prea cald. Nu vreau să îmi imaginez cum nu poţi respira în interiorul mormintelor vara. Până la urmă, sunt nişte morminte. Nu văd rostul atâtor selfie-uri ori zăboviri.

Ce este cel mai neplăcut? Că ţi se cere baksheesh cam pe oriunde te duci pe Valea Nilului. Un arheolog cu care ne-am împrietenit pe coasta Mării Roşii ne-a spus chiar că-i musai să fim cu obrazul gros cât tranzităm zona.

Şi mai urât este că nu ţi se cere voie. Nu ştii la ce vei fi „supus”. De exemplu, un paznic se apropie şi începe să îţi povestească tot felul de bazaconii (pot fi şi interesante, nu zic nu, dar poate că tu nu îţi doreşti să le afli). La final, ţi se cere inevitabil suma de bani.

Uneori o păţeşti pe stradă, cu femei. Ele nu fac nimic, doar cer.

Cumva, dacă nu te poţi detaşa, nu ai linişte.

Apoi, toate activităţile se desfăşoară cu acordul instituţiilor. Parcă rad oamenii aceştia o parte din încrederea pe care o ai când vizitezi astfel de locuri măreţe. Şi rad inevitabil şi din energia lor.

Se minte mult în multe părţi din Egipt (şi din lumea arabă).

Musai să învăţăm să spunem „Nu”. Să ni se împlinească voia!

 

Gunoiul m-a speriat în Egipt! Era parcă mai prezent decât pe durata primei noastre călătorii în ţara nord-africană. Sunt drăguţă când spun „prezent”.

Acelaşi arheolog de care ne-am apropiat mi-a confirmat: „Nu le place curăţenia cel mai mult”. Îi mulţumeam de fiecare dată în gând căci da formă gândurilor pe care le nutream.

Concluzionam că ar fi atras mult mai mulţi călători cu un deşert curat, în primul rând. Măcar marea scăpase, în mare parte. Aşa-i cu bogăţiile cele mai de preţ! 

Din păcate, cu animăluţele nu se au prea bine cei mai mulţi egipteni pe care i-am văzut în treacăt, asta poate şi pentru că le este greu să se susţină pe ei, scoţându-şi gândul că ar mai putea îngriji şi alte suflete din minte.

[Situaţia este mai bună decât în Oman, de pildă, însă mult mai rea decât în Tunisia, unde terasele erau pline de pisicile cu care localnicii îşi împărţeau masa. Chiar dacă nici în Tunisia situaţia economică nu este strălucită.]

De abia am găsit mâncare pentru animăluţe (cred că am umblat pe la peste 5 magazine în Marsa Alam, că era localitatea cea mai apropiată. Am cumpărat şi pâinici de la o brutărie locală şi ne-am apucat să hrănim toate animăluţele care ne-au ieşit în cale şi care aveau nevoie.

Toate boabele ce ne-au rămas le-am lăsat unuia dintre tinerii ce ne-au închiriat maşina, care ne-a asigurat că iubeşte pisicile.

Ca de obicei în ţările musulmane, poate cu câteva excepţii, căţeii suferă mai mult decât pisicile. Mulţi tare am văzut şi mulţi erau şi înfometaţi.

Pe cel din imagine l-am întâlnit înăuntrul Complexului de la Dendera. Nu aveam boabele la noi, însă l-am mângâiat şi i-am vorbit!

Contează. Atât de mult contează! ♥

 

Egiptul este una dintre cele mai accesibile destinaţii faimoase, să zicem! Ce-i, însă, ciudat? Că s-au înmulţit locaţiile de lux. Afli preţul, chiar de poate ai o vagă idee că s-ar putea să fie mai scump, doar după ce mănânci.

Este o mare lipsă de transparenţă în Egipt şi o mare nevoie de control asupra tuturor situaţiilor. La final, nu ajungi, în cele mai multe dintre situaţii, să înţelegi „de ce”-urile.

Cam aşa am ratat noi un Abu Simbel calculat la milimetru când am aflat că toate trei drumurile din sud erau închise înspre încolo.

Cu toate acestea, cumva se rezolvă toate întotdeauna! Aşadar, musai fără disperare, ci doar încredere în soluţia ce sigur se va ivi!