Eseu foto_Deltă [partea a doua]

Am primit a doua invitaţie de a scrie un guest blog din viaţa mea şi iată că şi de data aceasta dau curs invitaţiei. Sunt un om pe care te poţi baza, nu alta. :)

Aşadar, să vă povestesc cum a fost în Deltă în câteva cuvinte: a fost fain!

Acum că v-am povestit, să vă pun şi câteva poze din care poate să inţelegeţi mai bine cam cum a fost (asta dacă vreţi să ştiţi şi vă interesează, ca noi aici pe blog nu forţăm pe nimeni să se uite dacă nu vrea).  

Am plecat cu noaptea-n cap şi pe la 3 la amiază eram undeva între Tulcea şi Dunavățu de Jos (pe la Măcin – frumos loc, plin de câmpuri de grâu şi maci). Era o căldură de te topea, dar, cu toate astea, am ieşit până afară cu prilejul unei pauze şi am tras o pozucă.

 

Când am intrat înapoi în maşină şi am dat de aer condiţionat, ne-am zis în cor, în gând-- „Maci better!” şi am pornit mai departe.

Am ajuns pe la 5 la Dunavățu de Jos, eu am mâncat ceva bun (ciorbă de peşte de la mama ei de-acasă), Mica doar a mâncat ceva. Apoi ne-am dus maşina lângă apă, am lăsat caiacele la apă, după ce le-am umplut în prealabil cu necesarele pentru următoarele 3 zile, şi duşi am fost. Pe la 8 deja se lăsa soarele şi ne-am oprit să campăm, să n-apuce ţânţăroii să ne jupoaie. Am scăpat! Eram campaţi şi aveam o privelişte de nota 10. 

Pe de-o parte aveam asta   

 

şi pe cealaltă parte aveam asta. 

 

De dormit n-am prea dormit, că am avut ghinionul să campăm fix pe ruta pe care o luau de obicei vacile locuitoare ale zonei în care noi tocmai ne instalaserăm fără preaviz. Ca oricare ciurdă care se respectă, la vremea asta avea deja viţei. Mulţi viţei. Care aveau plămâni. Mulţi plămâni. Ne-au mu-mu-it până dimineaţă de ne venea să ne smulgem urechile din cap. De dimineaţă le-am şi prins în flagrant pe unele dintre ele. Astea erau:

 

După ce ne-am luat micul dejun, am pornit din nou pe apă – direcţia înapoi şi, ajunşi pe uscat, spre Parcheş, unde mai fuseserăm anul trecut în toamnă. Aici ne aştepta un popândău. I-am şi făcut o poză. Nu se vede el prea bine, că e mic şi a avut şi hepatită când era şi mai mic, dar e acolo undeva în stânga jos. See if you can spot the Popândău!

 

Apa era mare aici şi am putut trece uşor dintr-un lac în altul. Nu doar nouă ne plăcea asta, ci şi multor altor vieţuitoare ale lacurilor.

Egretei albe:

 

Unor pelicani:

 

Altui pelican:

 

Cormoranilor ăstora 2: 

 

Chirei ăsteia:

 

Şi pelicanilor ăstora:

 

Nici nuferii n-o duceau rău. Erau mulţi şi aveau rude: 

A fost o tură faină, care ne-a plăcut şi ne-a încărcat de energie pozitivă, creatoare.

Cum nu se cade să vii la om în vizită şi să îi ţii de vorbă invitaţii, aici termin şi eu scurta intervenţie şi, până la următoarea, vă lansez o invitaţie, şi anume să ieşiţi cât puteţi de des în natură şi să aveţi grijă de ea, că nu-i casă mai primitoare şi nicăieri nu te simţi mai liber şi mai în largul tău decât în mijlocul ei.

Text & fotografii: Marcel Băncilă