View Olivia-Petra Coman's photos on Trover

Saturday, 7 November 2015

Momentele cele mai luminoase de pe Malta



Este un soare strălucitor azi, deşi cu dinţi  - pun pariu –, care mă îmbie întrucâtva să îmi amintesc de alte raze de soare, de la sudul Mediteranei, de această dată, căzând cumva în coasta Africii.
Se spune că, dintre toate cele trei insule care formează arhipelagul maltez – Comino nici nu prea intră la socoteală fiind aproape în totalitate nelocuită –, Gozo ar fi cea mai autentică. Şi că cei ce ajung pe ea se vor confrunta cu o „love it or hate it situation”, fără cale de mijloc. Se prea poate şi cred în cuvintele simpaticului domn irlandez pe care l-am întâlnit în staţia de autobuz în drum spre aventura noastră călare şi care ne-a povestit mai multe despre această insulă. Frumoasă, dar prea uscată şi europenizată pentru gusturile mele, cu multe de oferit, ale căror esenţă însă eu nu am găsit-o.
Malta, în schimb, pentru mine, a fost altceva. M-am simţit din prima foarte în largul meu pe această insulă. Cu toate că valul de căldură care ne-a întâmpinat, la început de octombrie, a fost prea mult. Cu 28˚C care se simţeau ca 35, nescăzând sub 21 la lăsarea serii, şi cu o umezeală pe care nici în Brazilia nu am simţit-o aşa – cam în 2 zile m-am obişnuit şi eu cu ea. Mă întreb cum e vara. :D
Pe Malta, nu am avut senzaţia că sunt în Europa. Când am plecat înspre Sicilia, pe feribot, aveam un ecran care ne arăta imagini din port şi, în lumina slabă a dimineţii, clădirile pătrăţoase şi nuanţele arămii mă duceau cu gândul mai degrabă la nordul Africii sau la Orientul Mijlociu. Şi dacă tot am pomenit de arhitectură, cine spune că cele mai cele elemente de pe această insulă sunt uşile şi ferestrele nu este departe de adevăr: în nord, în sud, în centru – ele fascinează prin măiestria cu care sunt lucrate şi prin culorile folosite.
Limba are şi ea accente arăbeşti; am cunoscut la dus, în avion, o doamnă foarte distinsă şi prietenoasă din Liban, care avea una dintre fete în Malta, şi îmi povestea că, neştiind engleză (în franceză ne-am înţeles noi două), le vorbea băştinaşilor în arabă, ei îi răspundeau în malteză şi se înţelegeau. Foarte primitori, deschişi, senini – da, ăsta-i cuvântul! –; aşa i-am simţit pe maltezi, cu toate că, recunosc, auzisem de-a lungul anilor istorisiri cum că nu ar fi aşa.
Cumva, pe Malta, am avut senzaţia că te îndrăgosteşti fie la prima vedere, fie fără să-ţi dai seama. Am avut mari îndoieli în a ajunge în acest loc, pe care tot timpul l-am considerat mult prea comercial pentru stilul meu de a călători. Într-adevăr, wow-urile pe care ţi le oferă nu sunt dintre cele mai mari, dar are ceva ce rar se mai găseşte în lume: o senzaţie continuă de bine, o senzaţie continuă de sărbătoare, vacanţă şi bună dispoziţie. Eşti liniştit pe Malta, cu toate că autobuzele circulă cu totul altfel decât după program, cu toate că mâncarea nu este printre cele mai bune [am servit o singură masă care se înscrie standardelor mele, în Marsaxlokk], cu toate că tânjeşti la un moment dat după un desert bun de-ţi ies ochii din cap [dar poţi recupera în Sicilia, fără probleme], cu toate că uneori ţi se pare prea multă mizerie şi lucrurile-s nu chiar cele mai aranjate pe alocuri.
@The Three Sisters | Marsaxlokk
Cu drag îmi amintesc de momentul în care am văzut Birgu [sau Vittoriosa] din afara zidurilor ei – o lumină elegantă şi puternică în acelaşi timp pe cerul albastru-închis încă al serii. Cu străduţele acelea pietruite şi încărcate de istorie am rămas în suflet.
Tot pe seară am văzut şi Valletta, una dintre cele mai frumoase capitale europene, după părerea mea – un amestec şic de vechi şi atenţie la detalii. Şi să o vezi de pe mare, chiar înainte de căderea soarelui, trecând cu feribotul dinspre Sliema, este o imagine de neratat!
Valletta...
...că tot vorbim de Sliema, în acest orăşel am petrecut două zile, căci ne-a găzduit cursul de scufundări pe care ne-am dorit tare mult să îl facem. Şi pot să vă spun că soarele puternic al dimineţii luminând golful înţesat de hoteluri şi vaporaşe a venit cu o doză mare de linişte!
Poate că cel mai mare wow l-am avut tot la apus, înaintea explorării – sub lumina discretă a felinarelor – a magnificelor străduţe din Mdina, The Silent City, cum mai este numit. Am coborât, după o cursă nebună pe străzile înguste ale insulei, cu o şoferiţă malteză şi o puzderie de adolescenţi francezi şi bagajele lor, la o staţie unde – i-am zis lui Marcel: „cred că aici este bine, mai mergem şi noi un pic pe jos”. Eram chiar lângă locul pe care-l căutam şi, în încercarea de a găsi intrarea în cetate, am dat peste o privelişte fantastică asupra oraşului-soră, Rabat, sub un cer roz şi palmieri măreţi.
Şi nu se putea să nu amintesc de sătucul pescăresc Marsaxlokk, din sudul insulei, unde Marcel şi-a dorit tare mult să ajungă pentru a vedea bărcile tradiţionale luzzu, care plutesc liniştite în port, în culorile lor puternice şi cu ochiul fenician pe care toate-l poartă ferindu-le de rău. Să adaug şi că întreg tabloul este completat de numărul mare de pisici în varii culori şi dimensiuni, iubite mult pe aceste meleaguri. Am ajuns acolo şi am început să mă întreb, pe măsură ce trecea timpul, „ce caut eu aici? adică, ce-i atât de extraordinar la locul acesta?”. Când a venit timpul să plecăm, am început să descopăr alte şi alte faţete ale lui, alte perspective, alte elemente simple, de altfel, care-l făceau unic. Şi nu îmi mai venea, zău, să plec.
Portul Marsaxlokk
Cam ca şi din Malta.

No comments:

Post a Comment