View Olivia-Petra Coman's photos on Trover

Monday, 27 June 2016

Eger şi cum te loveşte dragostea



Sunt unii ani care sunt parcă predestinaţi pentru călătorii glorioase: aşa au fost, de pildă, 2011 pentru Bosnia şi 2015 pentru Albania.
Sunt unii ani care sunt parcă predestinaţi pentru câte-un oraş cum rar ai întâlnit şi vei întâlni: aşa a fost, de pildă, 2010, pentru Mostar, când am uitat de oboseală, zăpuşeală şi ora târzie şi am colindat sufletul Herţegovinei în lumina discretă a nopţii. Şi singurul care s-a mai apropiat între timp de pasiunea cu care am simţit atunci a fost Palermo.
Şi, cumva, oricât de mult am încerca să repetăm respectivii ani, nu ne iese, pentru că sunt unici. Ca şi în poveştile de dragoste care merită ţinute minte, eşti lovit pe neaşteptate şi obiectul sentimentelor tale este, de cele mai multe ori, mai aproape decât te-ai fi aşteptat. Cam 670 km.
Şi, cumva, la fel ca în poveştile de dragoste care merită ţinute minte, peste simţirea asta nu dai în fiecare zi, în fiecare călătorie... este rară şi ar trebui să vină la pachet cu multă recunoştinţă din partea celui ce primeşte în dar o asemenea binecuvântare.
Era târziu; „ajungem imediat” i-am spus în maghiară simpaticei doamne ce ne aştepta la pensiune. Am tot urcat şi mi-am amintit că este o aşezare destul de deluroasă, cu o cetate veghind în centrul ei.
Am fost sfătuiţi, pentru a nu ne încurca cu parcarea pe străduţele înguste de pe lângă piaţetă, să o pornim pe jos. Aerul ne lovise deja, mult prea umed şi cald, însă nu mă înduram să îmi dau jacheţica jos, într-atât de tare mă chema ceva înspre el. Am coborât pe lângă miresme de tei, ziduri vechi şi covoare şi perne pe terase ce aminteau de moştenirea turcească a locului. La fel cum amintea şi minaretul rămas în picioare şi neapăsând nicicum cadrul, ci, mai degrabă, făcându-l unic.

Case şi străzi îngrijite, magazine dichisite, muzică live, o efervescenţă la care nu te aştepţi... totuşi, pizzeria călduros recomandată încă din ţară închide la 22:00. Până la urmă, ne ostoim foamea cu nişte mâncare la pachet, pe o băncuţă din mijlocul frumuseţii. Aşa mi-am şi dorit. Să îi pot lua pulsul.
Lumea a cam plecat de la concerte, de-acum se-aud doar glasurile vesele ale tinerilor. Cetatea nu ne pierde niciun moment din ochi. Zăbovesc din nou asupra apei ce curge liniştit în zona de nord, cu un podeţ frumos de piatră alăturându-i-se. Parcă nu aş vrea să plec... profit de orice ocazie mi se oferă ca să rămân. Şi nu este neapărat din cauza faptului că sunt obosită şi că nu îmi vine să refac – în sens invers – drumul spre somn... Ci pentru că, la fiecare pas, o voce dinăuntrul meu se trezeşte să zică „Mamă, ce frumos e locul acesta” şi să nu îi găsească niciun cusur.

La pensiune, deschid larg geamul. Altfel nici nu se poate. Este mult prea cald. Şi mi-aş dori să îl şi simt, pe mai departe. Mă trezesc împreună cu zorii: plouă destul de tare. „Ah, ziceau doar că va ploua marţi...” Închid geamul, dar soarele nu se lasă şi revine la datorie în vreo câteva ore. Îmi pun pălăria de paie cumpărată în martie, mi se pare că mă face să mă simt mai aproape de Eger. Şi nu ştiu cum să ajung mai repede jos. De această dată luăm maşina. Savurăm efectiv micul dejun. Este fabulos, vegetarian şi colorat. Urmărim furnicile care se urcă pe buturuga de copac ce ne-a servit drept masă. Mai facem o fotografie, două, multe. Şi, la fel, nu mă îndur să plec şi o prelungesc cât pot. La un moment dat, cedez.
La 20:30 trebuie să fim în Braşov.     

4 comments:

  1. Replies
    1. Da, iubita mea. Si, la desert, prajitura de portocale si cocos. Urmeaza pe FB. :) Daca ajungi prin Eger, incepe-ti dimineata la "Csakamost".

      Delete