În graniţele impuse

...că tot au avut răsunet observaţiile mele despre treceri de frontieră şi situaţii în teritoriu, iată un alt articol cu care sper să vă delectaţi. De această dată, sunt impresii primăvăratice şi mai de-aproape, de prin Balcani. Însă nu şi de pe căile bătute [pe care le-am colindat împreună cu Andra şi cu Marcel].

Inevitabil, zâmbesc. Zâmbesc când îmi amintesc de trecerea frontierei dinspre Macedonia înspre Albania, de anul trecut. Da, fusese singura de reţinut din respectiva călătorie şi nici nu aş avea cum să o uit. Trei fete în maşină, două caiace pe maşină, zurlii toţi patru. Ni s-au verificat bagajele, maşina, apoi aceasta din urmă a fost urcată pe un dispozitiv şi, cea mai drăguţă fază pe ordinea zilei: a fost adus un câine-lup, foarte pufos şi simpatic, dar care şi-a luat sarcinile foarte în serios şi ne-a adulmecat maşina. Teoria care a umblat mai apoi în cadrul echipei noastre? „Practicanţii de sporturi extreme sunt mai rebeli, ei, aşa, cel puţin în accepţiunea lumii, aşa că s-or fi gândit că tragem pe nas.” Nu îşi găsiseră oamenii. Mi-s ferm împotriva drogurilor.

Grecia – Albania

Sălbatic Epirusul, îmi plăcuse. Nu aş fi crezut niciodată că mă voi fi simţit atât de în largul meu în Grecia! Am plecat târziu înspre Albania, după reîntoarcerea de la Meteora. Se pornise o ploaie torenţială, din nou. La început, mai vedeam oameni, case, maşini, dar... pe măsură ce ne apropiam de graniţă, urmând modestul indicator, eram doar noi şi întunericul. Mergeam pe marginea unui drum nepavat, cu hăul lângă, susţinând ideea că statele nu prea-şi gestionează bine drumurile de intrare/ieşire din ţară. La un moment dat, chiar şi GPS-ul a dat rateuri, ignorând parcă încăpăţânat luminile slabe din vale şi ducându-ne pe coclauri.

De unde am coborât şi am ajuns tot la linişte. Vama: goală. Nu erau alţi doritori de a trece – nici într-o parte, nici în cealaltă. „Nu poate fi închis”, îmi zic, „este lumină; pe de altă parte, uite cum ne apărăm noi contra atacurilor teroriste, în inima Europei”.

Marcel s-a dus să caute personalul.

Iar când au apărut, aveau exces de zel. Grecii. Ne-au scos în ploaie şi în frig. Eu aveam o rochiţă cu mâneci scurte. Cred că s-au uitat chiorâş când am ieşit fâl-fâl din maşină, în timp ce pe Andra am trezit-o din somn.

Au vrut să ne legitimeze personal.

Nu de acelaşi exces de zel a dat dovadă şi vameşul albanez. Ploua. De ce să mai iasă la aer? Aşa ne gândeam şi noi!

Şi am pornit-o pe cei aproape 30 km spre Permët, care se făceau într-o oră şi jumătate. Era o beznă-beznă, deşi ne imaginam ce frumuseţi ascundeau în vale urcuşurile acelea nebune. Ploaia se scurgea în pârâiaşe pe versant şi ne ieşea în cale. Nu am văzut niciun suflet până în apropierea oraşului, când am dat de câteva case şi de un căţel întreprinzător. Am ajuns frânţi la hotel, unde gazdele, cunoştinţe de anul trecut, ne aşteptau cu rakia şi dulceaţă de nuci.

Albania – Kosovo

Ne-am făcut probleme, nu prea mai aveam euro şi de unde bancomate în pustietatea aceea?! Eram la Tropojë – plecam de la lek la euro. Aşa că am sărit elegant peste cină şi mic dejun şi am zis că mâncăm după trecerea frontierei. Din ce îmi aminteam eu ca taxe la intrarea în Kosovo, eram la limită. Este musai încheierea unei asigurări auto (valoarea minimă – pentru 2 săptămâni). Dar ce să vezi? Ceva ce nu speram nici noi: Marcel se întoarce cu bani! Care va să zică, nu că se redusese preţul, iniţial de 28 eur, se înjumătăţise! Mirë se vjen në Kosovë!

Kosovo – Macedonia

Credeţi oare că toate trecerile de frontieră trebuie să fie stricte?

Ei, da!

Dovada – cred, cea mai duioasă şi amuzantă trecere a frontierei experimentată de mine până acum. Intram în partea predominant musulmană a Macedoniei. Un domn vameş arătos. Nici cu prietena noastră nu ne era ruşine!

Se uită el pe documente, zâmbind încontinuu. Ne întreabă unde mergem; îi spunem numele unui sat din munţi. Era de loc chiar din apropiere!

Ne întreabă de România, zice că ar vrea să vină şi să ne viziteze ţara, dar spune că nu are prieteni acolo. Cum nu? „Andra can be your friend!” ...

Macedonia – Serbia

După taxe de autostradă care păreau să se fi înmulţit ca valoare şi frecvenţă comparativ cu anul trecut, am părăsit Macedonia şi mi-am satisfăcut o curiozitate. Am zis că dacă tot e bal, bal să fie!

La nici două luni după ce am fost pentru prima oară în Kosovo, în august 2013, Serbia a introdus o restricţie pentru cetăţenii care aveau ştampilă de intrare în Kosovo, dar nu şi de ieşire. Practic, ei nu mai puteau circula în Serbia.

Ca să testăm pe pielea noastră treaba, că tot iubesc extremul, pe orice nişe, am înmânat paşapoartele în locul cărţilor de identitate. Eu mi-l schimbasem de curând şi aveam doar o ştampilă, în timp ce tovarăşii mei de călătorie aveau câte două, din ani diferiţi însă. Dar ştampila de Kosovo îţi sare în ochi, nu glumă. E destul de măricică.

Reacţii? Niciuna. Duduia de la ghişeu a deschis aleatoriu documentele, a aplicat ştampilele şi duşi am fost.

Morala: nu crede tot ce scrie pe net, testează la faţa locului. Dacă te ţine. J  

Serbia – Bulgaria

În continuarea unui drum lung de întoarcere în ţară, secţiunea întâi, optimista din mine vede pe Offline Maps un drum mai scurt din Serbia în Bulgaria. Andra dormea, iar Marcel a fost de acord. Ce nu am văzut din prima era că drumul respectiv trecea printr-un parc naţional. Totul era verde – se pare – în jurul nostru pe hartă.

Curbe cu duiumul – vă imaginaţi.

Alte maşini? Să avem pardon.

Mai era şi ceaţă pe deasupra! Am cam fost înjurată (în gând, pun pariu) pentru selecţia realizată, dar măcar a fost palpitant!

La final, după ce verdele se termină, ajungem într-un luminiş: era graniţa dintre vecinii noştri. Gol. „Stai să vezi”, îmi zic, „e seara de Paşti şi e închisă graniţa”. Cred că perspectivele nu erau prea bune dacă ar fi fost aşa. Dar cum norocoşii rămân norocoşi, iese un vameş tânăr şi simpatic. Îl salutăm, eu îi urez „Sărbători Fericite” şi ne zâmbeşte, urându-ne cald „Drum bun, prijátelji [prieteni]!”. Cea mai drăguţă trecere de frontieră cu Serbia. Din viaţa mea.

  

La mai multe!