View Olivia-Petra Coman's photos on Trover

Sunday, 22 May 2016

Un pic prin N Greciei: Makedonia & Epirus



S-o zic şi p-aia dreaptă: am cam ezitat când iubitul meu a propus întregii echipe un popas prin N Greciei, în drumul spre Albania. Mă gândeam că mă voi lovi de acelaşi comercial care-mi lăsase un gust amar în 2009, prin Halkidiki.
Apoi, pe măsură ce planurile s-au cristalizat şi am descoperit şi nişte ape care-mi făceau cu ochiul, am zis „de ce nu?”. Şi aşa a rămas: intram dinspre Bulgaria, pe un soare de seară ce se zărea când şi când la capătul multelor tuneluri străbătute în goana spre Salonic. Undeva deasupra Peninsulei Halkidiki (sîc!), s-au strâns norii şi a început să toarne. Foarte sănătos. De-abia am desluşit, printre picături, Lacul Volvi, care, la sfârşit de primavară/început de vară, îşi aşteaptă entuziaştii de kitesurfing. Cumva, în sufletul meu, speram să putem lua cina în sătucul pescăresc Angelochori, la sud de Salonic, faimos tot pentru posibilitatea de practicare a kitesurfului şi a windsurfului. Dar ploua încă.
Am intrat în Salonic şi stropii s-au potolit, iar soarele şi-a mai arătat câteva raze, aşa, înainte de apus. Am decis să urmăm planul de rezervă şi să luăm cina în oraşul pe care nu-l mai revăzusem de 8 ani. Câte s-au schimbat în tot timpul acesta, câte răsturnări de situaţie în sufletul meu, câte provocări... le biruisem, însă, pe toate. Îmi trec prin faţă faleza, Turnul Alb, statuia lui Macedon, cotim apoi şi ajungem în bulevardul principal: haos, scutere, maşini pe mult mai multe benzi decât era cazul, însă o nebunie frumoasă. Reuşim să parcăm, într-un final, şi găsim şi restaurantul mult lăudat pe Trover. Înfruntăm răcoarea serii şi ne punem la o masă pe terasă. Salată grecească, un pahar de vin de casă, cartofi prăjiţi. Da, se prea poate şi aceasta numi „fericire”, în variantă vegetariană. Cu gogoşele greceşti şi îngheţată fină de vanilie la final, din partea casei, în stil pur grecesc. Şi cu zâmbete la pachet. Mâncasem mult prea mult, dar fusese atât de buuun... de aceea Grecia este acolo, în top 5-ul ţărilor mele favorite ca şi mâncare.
Naousa
Ajungem târziu în Naousa. Şi urcăm, şi urcăm, şi urcăm. Poposim în locul ce urma să devină cazarea preferată a călătoriei [a dat bine, ce-i drept, după masa preferată a călătoriei]... căci zorii ne-au arătat ce întunericul mascase. O privelişte de nu îţi mai venea să pleci: valea înainte-ţi şi piscurile în nori în spate. Cu o fetiţă Husky de numai 43 de zile drept tovarăşă de joacă – aşa ne-am petrecut o frântură din dimineaţă, apoi am zbughit-o înspre Ioannina, pe un drum croit parcă printre maci. Vremea s-a stricat brusc; pe seamă că munţii erau nemiloşi şi ne trânteau câte-o porţie de apă la fiecare ieşire din tunel.
Prietena Husky
Am găsit relativ uşor drumul spre satul Aristi, unde eram aşteptaţi pentru o tură pe turcoazul şi recele Voidomatis: rafting, caiac, fiecare după posibilităţi. Cu menţinea că totul s-a desfăşurat pe ploaie torenţială. [Am primit, aşadar, botezul Greciei în acest sens şi acum vă spun sincer că nu îmi mai pasă pe ce vreme mă duc pe apă.] Apoi, am aflat, spre mirarea noastră, că stăteam în Perama, şi nu în Ioannina, şi a fost de bun augur, căci străduţele acelea înguste mi-au dat, şi ele, multă bună dispoziţie şi m-au făcut să mă simt eu. Cu toate că încă ploua. După ce ne-am uscat, am plecat într-o plimbare/explorare prin Ioannina şi am ajuns să cinăm într-un haios restaurant turcoaz [culoarea aceasta ne urmărise toată ziua, se pare], cu meniu de hamburgeri. Seara s-a încheiat cumva relaxant pentru toată lumea, cu niscaiva cumpărături, organizare de bagaje şi „X-Factor” Grecia, pe care câţiva bărbaţi din sat îl urmăreau cu sufletul la gură în cafeneaua/magazinul de dulciuri de sub camera noastră. L-am întrebat pe proprietar cam ce-i cu vremea şi mi-a replicat zâmbind că în Ioannina (şi în împrejurimi – n.m.) „aşa este mereu, un fel de Scoţie a Greciei”. Asta era: obişnuinţa!
Spre Ioannina
Era soare când m-am trezit şi m-am bucurat, căci urma marea provocare pe apă: Arachthos. Pentru care ne-am pregătit sârguincios, cu nişte produse de patiserie şi îngheţată de casă achiziţionate de la o mică brutărie din sat. Lumea continua să vorbească foarte frumos despre români, recunoscându-ne limba, lucru care m-a bucurat mult. Mi-am făcut chiar şi un prieten câine! Iar norii s-au strâns din nou, fără avertisment, şi a început din nou să toarne, în drum spre şi în timpul a ceea ce a fost o sesiune de rafting extraordinară, după care m-am simţit foarte puternică şi pe care o voi povesti în articolul viitor.
Plecam spre Meteora [şi ne obişnuiserăm deja cu toţii cu accentul pus pe prima silabă]. Foarte puţini oameni, circuitul deschis pentru maşini [şi-aşa am reuşit să îl parcurgem în întregime], restaurantele închise [dar tot am găsit unul cu o privelişte fabuloasă]. Era din nou cald, liniştit şi frumos, însă cumva, în gândurile mele îşi făcea loc acel soi de comercial care nu îţi dă pace atunci când cauţi potecile neumblate. Şi, la puţin după ce am plecat, a început deja să toarne: era timpul să trecem în Albania.
Îmi făcuse, însă, bine: eram fericită, încărcată pozitiv, cu wow-uri la purtător şi... da! Avusesem parte de o Grecie diferită, de această dată. Care-mi va rămâne în suflet!

No comments:

Post a Comment