Sărbătorindu-l pe tata prin România în 2022 şi 2024

 Poate că am amânat mai mult să scriu acest articol pentru că doresc să ating şi nişte aspecte mai sensibile, o ţâră tabu. Discutarea lor de către mine a fost încurajată, aşa că, încetul cu încetul, le voi aduce în prim-plan. Veţi înţelege ce şi cum pe parcurs.

(am şi schimbat un pic programul de postări şi sper să reuşesc să mă ţin de el, de două ori pe săptămână)

♥

Cert este că l-am sărbătorit pe tata. Lui îi place foarte mult să călătorească prin ţară.

În 2022, am fost în jurul Topliţei. Mai exact, la Neagra.

Schwarz Kabin ne-a plăcut tare mult, am fost bine primiţi şi răsfăţaţi cu drumuri cu maşina, mai ales dat fiind drumul până la cabană – este fain că-i izolată –... cam îngheţat.

Am fost însoţiţi de Peticel (venea peste tot cu noi!), care a fost acceptat cu drag şi a plătit şi el 25 lei/noapte. Ca orice călător care se respectă! S-a bucurat mult de zilele petrecute la cabană, s-a jucat mult şi a dormit cu fiecare dintre noi.

 

Ne-am luat mâncare pentru micul dejun şi seară şi am stat împreună gătind, mâncând şi povestind.

 

E fain că imediat după podul peste Mureş şi intersecţia cu drumul spre Sălard (eeeh, amintirile de la rafting şi Lunca Bradului m-au cuprins!), 1km la stânga, se găseşte un bazin cald în care mi-am făcut înotul de februarie în respectivul an. Marcel mi-a stat alături în apă, iar tata ne-a fost cel mai tare susţinător (mai ales că începuse să ningă puţin). Drumul încolo este foarte plăcut. Cu o zi înainte l-am făcut cu tot cu Peticel, dar nu am găsit bazinul, însă a doua zi l-am lăsat să doarmă în maşină. Interesant a fost că prima oară am zărit un urs pe stânca ce se ridica făţiş, pe drumul înapoi spre maşină. 

 

Ne-am plimbat şi mai mult de atât, bineînţeles; am făcut şi un quest în 4 (cât am putut până aproape de apusul soarelui; pe atunci, se găsea pe Questo) în Corbu. Interesant sat, aproape de graniţa cu Judeţul Neamţ. A fost doar un pic frig.

 

Un alt sat minunat (lui tata nu i-au plăcut delimitările terenurilor din cadrul lui J), descoperit în ultima zi a lui 2021, pe înserat, este Bilbor. Am revenit, am explorat, a fost fain.

 

Să ne dezminţim? Nu avem cum. Susţinem produsele româneşti. Am cam scos supermarketul din viaţa noastră (mergem acolo doar pentru consumabile). Astfel, am vizitat Karpaten Milk din Valea Strâmbă (iubeam de mulţi-mulţi ani brânzeturile lor, aşa că m-am bucurat să ajung, într-un final, acolo unde se născuse tot).

 

Am zis să oprim şi în Cund, la Manufactura de Brânză. Ne-a plăcut, am făcut cumpărături, Peticel şi-a făcut o prietenă.

 

Eram deja obosiţi când plecam, prin Dumbrăveni, cu pauză de langoşi. Cum era ca şi băiatul nostru şi-l iubeam ca pe ochii din cap, nu puteam să ne supărăm pe zvăpăiatul Peticel nici chiar când răsturna aproape toate chitarele expuse în magazinul „Hora” de la Reghin. Găsiserăm înţelegere, tatăl meu încă îi spune „Muzicantul” (şi râdem cu poftă), iar Marcel se văzuse prins cu uşa. Aşa că am plecat şi cu o chitară acasă.

 

Partea aceasta frumoasă a visului nostru s-a încheiat la 20 iulie 2022, când Peti a încuviinţat să plece din realitatea mea. A urmat o suferinţă teribilă, nici nu am cum o descrie, pentru că, pe-atunci, nu îmi aminteam şi nu înţelegeam lucrurile aşa cum le văd astăzi.

 

Dar de creat nu încetăm a crea.

Aşa că 2024 ne-a găsit sărbătorindu-l pe tata tot pe drum. De această dată, în sud-estul Judeţului Harghita şi în Judeţul Braşov (şi un pic în Judeţul Mureş), mai pe la Odorhei la o baie sau pe la Criţ la o vişinată.

Ce am mai descoperit, cu ochi şi mai deschişi faţă de în urmă cu 2 ani?

(de zăpadă nu am avut prea mult parte, ca şi în 2022, aşa că am şi ratat mersul pe pârtie la Mădăraş, în mod similar cu Topliţa, chiar de am avut plăcile cu noi)

 

(am mers tot pe naţional şi local)

Ciocolata artizanală Krausz din Sântimbru ne-a impresionat pe toţi trei. Este una dintre cele mai gustoase ciocolate lucrate în serie mică, utilizând ingrediente faine şi mergând înspre-un amestec de gust de ciocolată de casă şi de cea mai fină ciocolată „necomercială”. Iar stafide trase în ciocolată ca aici nu am gustat nicăieri (eu am făcut o pasiune şi pentru boabele de cafea în ciocolată) /dar este de insistat, pentru tur & comenzi; n.m. 11.03.2024/.

 

Rămânem la mâncare? Cam cum a gândit şi ţine în viaţă Judit punctul gastronomic local Sasfészek din Sânmartin ar trebui să fie orice astfel de păstrător al tradiţiilor culinare! Mâncărurile servite au fost de Master Chef şi s-a simţit din plin pasiunea cu care le prepară! Foarte multe combinaţii inedite am servit, dar florile de alun m-au surprins cel mai mult. Am plecat cu csiripánkó – un desert vegan tipic pentru satul în care ne găseam şi necunoscut mie – la pachet, din casa aceea frumos şi colorat restaurată, unde ne dorim cu toţii să revenim. 

 

Pentru a doua zi, auzisem de croissantul cu fistic de la UP Specialty Coffee din Sighişoara. L-am servit aburind, alături de un suc de portocale, cât tata şi Marcel s-au bucurat de cafelele-n căniţele tare faine, pe terasă. Era un aer de mijloc de primăvară, şi nu de final de iarnă. 

 

Ca să încheiem colorat, am oprit în Roadeş. Nu am putut vizita biserica fortificată, întrucât se renova, dar ne-am bucurat să simţim satul.

 

În 2023 nu apucaserăm să îl sărbătorim pe tata decât în apropierea Braşovului. Născuse Kara, partenera lui Linu. El venise în familia noastră întâmplător (pare-se, la suprafaţă; o altă poveste!) la 7 zile după şocul care ne dăduse vieţile peste cap. Pe ea o adoptaserăm de lângă Râşnov. Crescuse alături de trei câini (şi încă mai are apucături de căţel); era micuţă, neagră toată şi avea doar două luni şi 1 zi.

Pe 19 februarie anul trecut, cinci minuni de fete blănoase aveau să ne completeze viaţa. Peticel s-a născut ultima. ♥