Ce facem de 1 Mai?
Este iar acea perioadă a anului. Spunem „rămas-bun” zăpezii şi începem să
ne pregătim oficial pentru vară. Trebuie să vă mărturisesc că ador această
trecere, pentru că aduce cu sine două dintre cele mai frumoase luni pentru
călătorii în România – mai şi iunie –, în care căldura nu este sufocantă,
precipitaţiile nu sunt cu nemiluita, dar verdele crud al ierbii, roşul macilor
şi miresmele de sfârşit de primăvară îţi umplu sufletul.
Ce faceţi de 1 Mai? Cu timpul care ne e vrăjmaş şi cu orele suplimentare de
la serviciu, poate că veţi avea ocazia pentru o evadare de doar o zi, aşa că
m-am gândit să vă ajut cu nişte idei de călătorie tematice.
Traseele sunt concepute pentru o deplasare din centrul ţării, cu începere
de la ora 8:00-9:00, cu mijloace de transport personale, pe distanţe
(dus-întors) care să nu depăşească 500 km.
a)
Pe urmele dacilor
Obiective de atins: Cetatea Costeşti, Sarmizegetusa Regia
De ce aţi merge acolo: Legătura noastră cu dacii este într-atât de veche şi de strânsă încât
poate fi considerată mistică. Este de-ajuns să vă plimbaţi preţ de câteva ore
prin zona care a găzduit cele mai importante cetăţi dacice din vechime şi veţi
înţelege că şi natura este practic complice, susţinând ideea de tainic şi
special.
Sugestii de vizitare: Consideraţi Orăştie ca punct de plecare pentru vizitarea cetăţilor, oraş
care mai găzduieşte simboluri dacice, asemeni statuii închinate Regelui
Burebista sau drapelului dac – faimosul şarpe cu cap de lup.
Pentru o experienţă totală, începeţi cu explorarea
cetăţii Costeşti, cetate dacică ce a avut scopul strategic de apărare a
drumului spre capitala Sarmizegetusa Regia şi care a fost distrusă în urma ultimului
război daco-roman (106), nemaifiind reconstruită. Conduceţi spre satul
Costeşti, până la baza dealului pe care se găsesc ruinele cetăţii, urmând
indicatoarele, apoi începeţi pe jos urcuşul uşor, care vă va încărca bateriile
cu siguranţă şi vă va da o stare de spirit extraordinară, prin priveliştile
care vă vor înconjura. Zăboviţi preţ de câteva zeci de minute pe coama
dealului, admirând ruinele şi imaginându-vă cum ar fi arătat cetatea în
vremurile ei de glorie, apoi coborâţi înspre maşină şi urmaţi indicatoarele
spre Grădiştea Muncelului. Va fi posibil să vă deplasaţi cu maşina doar o
porţiune. Apoi, va trebui să începeţi mersul pe jos, prin pădure. Sarmizegetusa
Regia vi se va dezvălui semeaţă şi misterioasă, ca o oază în mijlocul pădurii.
Vă vor impresiona cu siguranţă discurile solare, copacii ocrotitori din jurul
cetăţii şi vibraţiile extraordinare pe care le emană cea mai mare dintre
cetăţile dacice cunoscute.
b)
Biserici fortificate transilvănene
Obiective de atins: Viscri, Saschiz, Biertan
De ce aţi merge acolo: Aceste trei locuri au un iz de vechi foarte accentuat şi vă permit
cufundarea într-o poveste medievală. Gradul de conservare pe care îl prezintă
cele mai importante atracţii din aceste zone este unul foarte ridicat, iar
individualitatea fiecărei localităţi vă va uimi şi încânta prin farmecul
atemporal pe care-l manifestă.
Sugestii de vizitare: În funcţie de zona din care porniţi în această scurtă călătorie, veţi
putea începe fie cu Viscri, fie cu Biertan.
Drumul (recomandat) spre Viscri este din Comuna Buneşti
la stânga, pe sensul de mers dinspre Braşov înspre Sighişoara. Drumul nu este
unul extraordinar de bun, dar, ajunşi în Viscri, vă veţi da seama că a meritat!
Această localitate este una dintre cele mai pitoreşti în care mi-a fost dat să
merg vreodată şi parcă fiecare casă îţi spune o poveste, prin colorit şi
arhitectură. Cea mai veche biserică fortificată din Transilvania (1210) este
deschisă între 10:00 – 13:00 şi între 15:00 – 18:00 (zilnic, aprilie-octombrie);
bilet de intrare: adulţi: 4 lei; studenţi şi grupuri: 2 lei; copii: gratuit. Se
oferă ghidaj pentru grupuri de min. 5 persoane (inclus în preţul biletului). În
cazul în care găsiţi totuşi închis, cheia o puteţi solicita de la casa cu nr. 141
(Dna. Sara Dootz). Vă veţi putea alina setea la cafeneaua aflată pe drumul
înspre cetate, cumpăra produse tradiţionale (faimoasele şosete de Viscri) din
magazinul aflat la 100 m de cetate şi stăpâni foamea cerând detalii la numărul
de telefon 0742077506 (deoarece în Viscri nu există restaurante şi se pot servi
doar mese la comandă; lucrurile s-au mai schimbat, n.m. 03/01/2024; restul detaliilor sunt cele din 2013; am vrut să percepem schimbările).
Pe drumul dintre Braşov şi Sighişoara, veţi găsi
localitatea Saschiz, ce vă va încânta prin liniştea şi pitorescul său. Puteţi
vizita Biserica Fortificată din centrul localităţii (10:00-18:00 (lu, mie-du),
aprilie – octombrie; bilet de intrare: adulţi: 4 lei; copii: 2 lei), construită
în secolul al XV-lea de coloniştii saşi şi impresionantă prin modul în care
elementele de consolidare au fost adaptate la arhitectura bisericii. Dacă aveţi
o oră în plus la dispoziţie, faceţi o plimbare pe jos până la Cetatea Saschiz,
ce vă oferă o privelişte deosebită asupra împrejurimilor (urmaţi drumul care
trece pe lângă biserica fortificată, apoi indicatorul „Cetate” – pe jos –).
Cetatea a fost construită în 1347 cu scop defensiv şi prezintă o singură
structură întreagă – fântâna de 65 metri care se spune că ar face legătura
printr-un tunel secret cu centrul Saschizului. Nu uitaţi să vizitaţi Centrul de
Informare Turistică (10:00 – 18:00, aprilie – septembrie) de lângă biserica
fortificată, de unde puteţi achiziţiona delicioasele dulceţuri de Saschiz.
Accesul spre Biertan se face de la o intersecţie aflată la
2/3 din distanţa dinspre Sighişoara înspre Mediaş. Biserica Fortificată (10:00 –
17:00, zilnic, aprilie – octombrie; bilet de intrare: adulţi, grupuri, studenţi: 5
lei; ghidaj inclus în preţul biletului (română, engleză, germană)) de aici vă
va încânta prin izul puternic săsesc şi prin elementele foarte bine păstrate
din secolul al XV-lea. Ca o curiozitate, uşa sacristiei, realizată în anul
1515, a fost premiată la o expoziţie de la Paris în anul 1910. Sistemul este
prevăzut cu 19 încuietori acţionate concomitent de o singură cheie. Accesul la
biserică, printr-o scară acoperită, adaugă un plus de romantism acestui loc ce
vă va cuceri prin priveliştile asupra satului, marcate deopotrivă de
atemporalitate şi linişte.
c)
„Specialităţi” ale naturii
Obiective de atins: Vulcanii noroioşi de la Pâclele, coloanele de bazalt de la Racoş
De ce aţi merge acolo: Vulcanii noroioşi sunt un fenomen rar, mai ales în Europa, unde mai
există în Republica Moldova, Rusia, Ucraina şi Italia. De aceea, o vizită în
Judeţul Buzău este un privilegiu, iar peisajul selenar nu vă va dezamăgi.
În ceea ce priveşte coloanele de bazalt de la Racoş, a
ajunge în acest sat este o aventură în sine, iar coloanele sunt splendide, mai
ales văzute de sus – urmează şi detaliile.
Sugestii de vizitare: Conduceţi înspre Pâclele Mici (urmaţi indicatoarele) din Judeţul Buzău.
La intrarea în rezervaţie, veţi putea parca şi achita biletul pentru vizitare
(adulţi: 4 lei; copii: 1 leu). Pentru vizitarea Pâclelor Mari, urmaţi drumul
care trece prin faţa Rezervaţiei Pâclele Mici (întrebaţi, pentru siguranţă).
Drumul este prost şi poate fi parcurs doar parţial cu un mijloc de transport,
drumul putându-se apoi continua pe jos. Sunt în jur de 4-5 km.
Pentru coloanele de bazalt de la Racoş, puteţi conduce
via Sf. Gheorghe înspre Racoş. La intrarea în sat (atenţie – drumurile nu sunt
într-o stare foarte bună!), întrebaţi localnicii de drumul înspre „Vulcan”.
Veţi urca astfel pe unul dintre dealurile din apropiere şi veţi ajunge la un
lac cu apă verzuie – craterul vulcanului stins din care s-a exploatat pentru o
perioadă zgură. Coloanele de bazalt formate în urma răcirii rapide a lavei vulcanice
pot fi admirate în toată splendoarea lor de pe un platou aflat în stânga
lacului.
Să aveţi un 1 Mai reuşit! ;-) Şi aştept din partea voastră propuneri care să
le completeze pe ale mele!
No comments: