Un pic de Moldova, Bucovina, Maramureş & Transilvania

 Câteodată se nimereşte de pleci pe neaşteptate. În ultima perioadă (iunie 2020>>), contrar firii mele şi călătoriilor anterioare, îmi fac planuri cu foarte puţin timp înainte. În cazul de faţă, am avut treabă în Maramureş, însă am zis musai să mai descoperim/experimentăm ceva pe drum. Mai ales că anul acesta Festivalul Păstrăvului urma să se ţină (iar eu aflam din întâmplare de acest fapt duminică seara).

 

Moldova

Luni am aranjat deja să stăm în Poiana Teiului din Neamţ, vineri spre sâmbătă noapte, cât să fim mai aproape de Ciocăneşti (deh! drumul de la Braşov încolo-i lung!). Biletele nu se puteau rezerva ori comercializa cu o zi înainte, însă ţinusem legătura cu doamna care se ocupa de vânzarea lor şi îmi spusese la ce oră să fiu la Ciocăneşti pentru a le cumpăra.

De cu seară mă încântase căldura cu care fuseserăm primiţi, chiar şi târziu, când un accident de la începutul drumului nostru ne pusese pe ocolit. Am rezervat comunicând direct cu doamna Mirela: 170 lei/cabană (prefer să fac aceast lucru oridecâteori oamenii sunt deschişi; nu-i păcat ca 18% din bani, de pildă, să se ducă spre motoare de rezervări care, practic, nu fac mare lucru?).

Casa Prundari Nicu & Mirela a fost una dintre cele mai curate cazări întâlnite de mine, atât în cabană, cât şi în baia comună, dar tare faină, mare şi bine dotată. Seara ne-am încropit o cină pe care am servit-o de la masa cu vedere directă spre ciubăr. Stelele acelea ce-mpânzeau cerul şi pe care le văzuserăm deja în sălbăticia drumului Ditrău – Tulgheş vesteau de bine. Apoi, în zori, am văzut şi frumuseţea zonei. Ne vom reîntoarce cu siguranţă! Aaah, şi nu l-au lăsat pe Marcel să plece fără să îşi bea cafeaua! J  

Poiana Teiului, Neamt

 

Bucovina

Cu toate acestea, şi chiar cu o scurtă oprire în Vatra Dornei, la 10:03 am fost la Ciocăneşti. Am luat biletele (15 lei/persoană), însă am prins doar pentru pluta de ora 14... ceea ce ne-a dat un pic planurile peste cap... dar ne-am hotărât să ne bucurăm de orele în plus.

Am plătit 10 lei pentru a vizita Muzeul Ouălor şi Muzeul Etnografic. Mi-au plăcut mult, al doilea mai mult, însă mărturisesc – şi sper a nu supăra pe nimeni – că Muzeul Oului din Vama m-a încântat mai tare.

Muzeul Etnografic; Ciocanesti, Suceava

Muzeul Oualor; Ciocanesti, Suceava

Lângă Muzeul Ouălor am fost bucuroasă la vederea producătorilor locali, cu produse fel de fel. Aici a putut şi Marcel servi un păstrăv mai târziu, cu tot cu mămăliguţă şi mujdei (20 lei). A fost încântat. Iar singura bucată a zilei pentru care am plătit eu va fi fost o plăcintă cu mere.

Ce am mai făcut noi? După ce am povestit cu domnul care conducea TAF-ul /atât de necesar în condiţii de volum de apă redus/ (Lacul Ştiol, izvorul Bistriţei Aurii, l-am pus pe lista de dorinţe pentru o dată viitoare în Maramu) şi am urmărit cu privirea pasagerii plutei de la ora 11 cum plecau de lângă podul construit în prelungirea drumului ce ducea la Mina Oiţa, am mers şi noi să vedem mina dezafectată de mangan. Ne aştepta un brunch cu produse tradiţionale, pe acorduri bucovinene dătătoare de veselie. Am intrat în vorbă cu o doamnă din Constanţa, povestindu-ne aventurile din călătorii. Biletul plătit pentru intrarea în mină (10 lei) – am fost ghidaţi chiar de domnul primar din Ciocăneşti – a inclus un platouaş cu caş, urdă, o felie de pâine şi o roşie cherry. Tare bine mi-o picat. Iar paharul de mied (nici nu ştiam că în vreo zonă a ţării este tradiţional) costa 1 leu. La final, Marcel şi-a făcut o mare bucurie cumpărându-şi un fluier. Foarte frumos cadrul natural din jurul minei!

Mina Oita; Ciocanesti, Suceava

Brunch la Mina Oita; Ciocanesti, Suceava

Cum a fost coborârea pe Bistriţa, aşteptată de atâţia ani de noi doi? Plecarea a fost de la Stadionul din Ciocăneşti şi am mers în aval vreo 2 km. Ne-am împotmolit de multe ori, ne-a împins TAF-ul de fiecare dată. A fost minunată plimbarea, iar râul este foarte frumos! Ne tot gândim să ne reîntoarcem cu caiacele. [Singurul aspect ce nu mi-a plăcut? Ocazionalele acumulări de gunoaie de pe mal, ce-i drept, nu atât de mari ca în alte zone ale ţării. Mie Bucovina-mi pare cea mai curată regiune a României, bravo lor!] Atmosfera de pe plută a fost de prietenie şi unitate, cu toate că erau oameni de prin toată ţara, aşa de mult mi-a plăcut!... Iar Marcel a ajutat cât a putut, cu multă dăruire; i se potriveşte rolul de plutaş. Am primit chiar şi diplome la final şi am fost duşi cu microbuzul (două drumuri) înapoi în Ciocăneşti. Felicitări pentru organizare!

Cu pluta in jos pe Bistrita; Ciocanesti, Suceava

Cu pluta in jos pe Bistrita; Ciocanesti, Suceava

P.S. Am discutat, printre altele, cu un domn originar din Bucovina şi stabilit în Franţa, al cărui e-mail l-am luat ca să îi trimit filmuleţele făcute pe Bistriţa; din păcate, se pare că nu l-am luat corect. M-a impresionat felul în care a povestit de apăsarea din Franţa, comparativ cu modul aproape normal cu care ne ducem vieţile aici, în România. Aşa şi trebuie să rămână (să eliminăm toate lipsirile de drepturi) şi doresc bine şi curaj tuturor popoarelor! Vom trece şi peste asta, chiar dacă acum ne simţim prinşi la colţ. Se doreşte să credem asta. În realitate, putem face orice.    

 

 

Maramureş

Am mai descoperit un drum frumos: de la Vişeu de Jos la Bogdan-Vodă. Am întors capul după claie şi am simţit că, de la Revelion încoace, parcă am mai închis un cerc.

Ştiaţi că la Hoteni sunt nişte tăuri lângă care cresc plante carnivore din Mezozoic? Am văzut unul dintre ele – iar aceasta este priveliştea de lângă el. 

Hoteni, Maramures

[Iar treaba cu ospitalitatea parcă şi mai mare din Maramureş este reală: am încheiat a doua zi ospătându-ne în casa unor oameni cu care ne-am împrietenit. Bun tare cozonacul preparat de Sf. Marie Mare, ce urma.]

Ce mai pot recomanda din suflet?

Brutăria Casa Tradiţională din Săpânţa, imediat după ce se coteşte pe drumul spre Săpânţa Peri, pe dreapta. Au o pâine fantastică. Iar nouă ne-au dat-o pe ultima, păstrată pentru fratele proprietarului, cu gând că vor coace alta până de cu seară.

Biserica din Corneşti (1615), cea mai veche biserică din Maramureş care nu a fost mutată. „Vezi, micuL, încă mai găsesc biserici frumoase?” J Era o căldură de august fantastică în jurul ei, perele coapte-n sat şi gâze ce slăveau vara-n cânt.

Biserica din Cornesti, Maramures

 

Transilvania

Ieşind din Maramureş prin Baba şi Cheile Babei, la recomandarea unei prietene care copilărise pe acolo, am realizat că frumuseţea şi verdele se prelungeau şi pe drumul spre Dej (pe care nu mai apucaserăm înainte).

Pofteam o prăjitură, aşa că am oprit în Dej, la Lemnul Verde. Drăguţ tare Dejul şi prietenos – a fost prima oară acolo pentru noi. Doamnele de la cofetărie au avut mare grijă de noi şi ce nu am putut mânca (am comandat mult – savarină şi un fel de cartof montat ca broscuţă şi banoffee pie şi limonadele de grepfrut care ne-au cucerit) ne-au pus la pachet. Şi dacă tot am ajuns târziu şi nu am mai avut putere să coc, le-am servit la micul dejun şi ne-au picat fain!

Pauza dulce la "Lemnul Verde" din Dej, Cluj

Încă un loc în care aş reveni? Lacurile din zona Ţaga. Multe şi îmbietoare (cred că nu numai pentru pescuit).

 

După decantarea de rigoare, am realizat încă o dată că în satul românesc şi-n oraşele mici din ţară măştile cad. Viaţa îşi urmează cursul. Oamenii simt credinţa mai puternică decât politicul ce vrea să ne îngroape parcă pe toţi, să ne facă şi mai mult sclavii unei lumi noi, şi mai golite de valori. Să devenim maşini. Uite că opoziţie este – la noi mai multă [poate că începem să realizăm ceva ce nu am crezut, că suntem mult mai legaţi de noi decât alte popoare, că încă simţim, că vedem lucrurile clar cei mai mulţi dintre noi, că nu putem fi păcăliţi], în alte locuri mai puţină. Însă este. Şi vom reconstrui. Noi, nu ei. Pentru că ne-am trezit. ♥   

No comments:

© Olivia-Petra Coman, 2019 | Photographer: © Marcel Bancila. Powered by Blogger.