Domol prin sudul României (momente din aprilie, mai şi septembrie)

 La (aproape) final de an greu, întortocheat și plin de provocări de natură psihică, privesc în urmă și zâmbesc pentru că am avut, totuși, parte de întâmplări tare frumoase pe drum. 

În acest moment mă îndrept iarăși spre sud și tot la sud mă duc gândurile. Unele de aprilie, altele de mai și altele de septembrie.

 

Le voi lua pe rând, ca să vă mai inspir călătoriile prin țara noastră cea frumoasă—

 

De aprilie:

   Înaintea călătoriei în Albania, am tot sperat într-o zi strălucitoare și călduroasă... că mă cam săturasem de natura întârziată cu 3 săptămâni și de frigul din Brașov. Ce să vezi?! În sud, parcă aveam alte lentile, primăvara explodase, verdele mă zăpăcea, mi-a luat două zile să mă obișnuiesc (adică inclusiv după ce am ieșit din țară). 

Și îmi mai doream tot de ceva timp să văd Delta Argeșului. Nu om fi ajuns noi la Poșta (încă mi-e neclar de ce nu), însă de pe digul pe care am ajuns am putut coborî. Am tras noi caiacele prin iarbă, apoi le-am lansat... m-am simțit minunat în liniștea aceea caldă a serii, în cum băteau razele soarelui chipurile noastre mult prea neumblate în ultimele zile. Iar, la final, am tras și-o baie nămoloasă (wild swimming, luna a 9-a), asta după ce m-a dus Marcel pe un canal tare îngust, care s-a închis. J Ne-a explicat ceva un domn pescar, eu nu prea am înțeles, însă cred că va urma o reîntoarcere în zonă... Primăvara următoare?

Delta Argesului

   

De mai:

   La reîntoarcerea din Albania, din motivele explicate aici (tranzit, batjocură la trecerea frontierei și oboseală), am decis că trebuie să ne odihnim și noi, așa că am înnoptat la doar 10 minute de granița cu Serbia, în Golful Bahna. A doua zi, urma să descoperim din caiac cât de frumoasă era această părticică neștiută încă de noi din România, la momentul respectiv – foarte verde. În seara în care am ajuns, însă, am fost imediat invitați de niște petrecăreți tare faini (deh, căldura și amabilitatea românească pe care le iubesc!) să bem un păhărel și să cântăm cu ei lângă apă.

Golful Bahna

   Am continuat spre Ponoarele, unde, după ploaie, Podul lui Dumnezeu s-a văzut foarte clar. Este singurul pasaj rutier natural din România și cel mai lung pod natural din țară (am înțeles că și al doilea cel mai lung pod natural din Europa). 

Podul lui Dumnezeu

   Tot aici, am profitat de luna în care eram și am vizitat Pădurea de Liliac. Ajunși în zonă, am lăsat mașina și am continuat pe jos. Movul încă ne încânta ochii, iar întreaga pădure (cea mai mare de liliac din țară – atipică, însă) avea o energie fantastică și oferea – la marginea ei – priveliști minunate asupra regiunii.

Padurea de Liliac

   

De septembrie:

   Jgheaburi

   Unele mănăstiri și biserici sunt speciale. Corbii de Piatră este deosebită nu doar prin așezare sau prin stânca pe care se poate urca pentru priveliști frumoase (și mure în sezon!). Dealul, odinioară golaș, s-a reîmpădurit. S-au păstrat picturi impresionante în interiorul mănăstirii. Iar, în exterior, sunt localnici care vând produse croșetate din lână tare faine și fiecare ce-are prin curte. Cele mai dulci și gustoase roșii de anul acesta de acolo le-am luat! Încurajez mereu munca oamenilor locului și mă opresc să cumpăr de la ei. ♥ 
Manastirea Corbii de Piatra

   La coborâre, ne-am oprit, după cum am fost sfătuiți, la Căsuța Albastră, unde nu ni s-au cerut bani pentru vizitare, însă așa de mult mi-au plăcut niște botoşi, încât i-am cumpărat! În spatele curții ni s-a spus că s-ar fi descoperit, prinsă în stâncă, parte a scheletului unui uriaș. Tot aici, cu ploile, urma să reapară și cascada ce în vremea bunicii ce locuise în casa albastră era mult mai bogată în apă.

 

Băile Govora

   Aici se spune că este cel mai curat aer din țară, iar noi am zis să îi facem o surpriză tatălui meu și să stăm peste noapte într-un loc unde am putut înota în exterior și interior și ne relaxa într-o salină artificială. Am ales să ne continuăm vara de mult apusă de la Brașov la Felix Pension, unde mâncarea a fost bună și personalul ne-a primit cu căldură.

 

Slătioara

   Am pornit să găsim Piramidele de la Slătioara a doua zi. Chiar un localnic pe care l-am întrebat și care ne-a spus să începem să urcăm dintr-o parcare de pe cealaltă parte a drumului față de Biserica Potecaşilor ne-a avertizat „Piramidele nu-s așa cum vă așteptați”. Noi am urcat și-am urcat, poteca s-a înfundat, însă cu drona le-am putut desluși mai bine, apoi... traversând drumul, le-am zărit în toată splendoarea lor din curtea Bisericii Potecaşilor. Era multă liniște în jurul acestei minunate biserici, clădită în 1782. Potecaşii pictați pe friza plină de culoare erau cei care cutreierau potecile pentru a apăra granița (pe acolo trecea frontiera cu Austro-Ungaria) în secolul al XVIII-lea, la final. „Practic, în cinstea lor s-a ridicat biserica și se spune că aici obișnuiau să se adune” mi-a transmis zâmbind un localnic ce venise să se îngrijească de-un mormânt.

La revenirea de pe traseul spre Piramidele de la Slatioara

Piramidele de la Slatioara din curtea Bisericii Potecasilor

Biserica Potecasilor, Slatioara

 

România este minunată! Mă bucur că anul acesta am reușit să o descopăr parcă mai mult decât în orice alt an al vieții mele.

Cine dorește a călători o poate face liniștit prin țară. Activități în natură sunt o sumedenie, iar locuri unde să înnoptați și să vi se ofere o bucată de pâine sunt... pentru toți. Pentru că ne găsim într-o țară cu oameni buni.

Uniți să rămânem, cum ne-am găsit și la 1918.

La mulți ani, România, în avans! ♥

No comments:

© Olivia-Petra Coman, 2019 | Photographer: © Marcel Bancila. Powered by Blogger.