Despre sincronicităţi, 5D, protest şi prietenie în 11 mini-poveşti cu iz de Hârşova

 Adriana

Cu Adriana mă ştiu de mult tare. Traducătoare amândouă, aşa ne-am cunoscut. Am lucrat o perioadă împreună, ea locuind în Braşov şi mai apoi la Râşnov pe atunci. Apoi, cu toate că drumurile ni s-au despărţit, dragul dintre noi ne-a făcut să ţinem legătura. Ea era de-acum la Hârşova, iar, în vară, la incursiunea-n Deltă, nu apucasem să o văd, fusese prea dintr-o dată. Acum însă mă găseam scriindu-i că aşa se nimerea că mergeam să îmi fac înotul de ianuarie la Hârşova (sinuzita ce mi-a dat bătăi de cap în decembrie mă făcuse o ţâr’ mai precaută cel puţin în lunile reci), cu oprire la protestul din Bucureşti, şi că mi-ar fi plăcut să ne întâlnim. J Ce să vezi? Ea îmi scria că tocmai sosise la Râşnov, dar că planul meu, în cerc, ca de obicei, îi surâdea. /Mda, aşa e când se leagă lucrurile şi când nu se leagă cele dinainte. Dar nu e cazul să ne luptăm cu asta, doar să acceptăm./  

 

Călătoria care nu a fost să fie

Ziua Unirii Mici – o altă ocazie să evadăm. Rezervasem cazarea într-un loc ce ne intrase în suflet prin Oltenia şi care ne-ar fi permis să ne dăm cu placa şi prin împrejurimi, mai ales că atenţionările de pe e-mail îmi vorbeau de zăpadă proaspăt depusă. Lăsăm noi micuţii (pe Pancho şi Peticel) la tata şi pornim. Pe drum – nebunie. Strat destul de gros de zăpadă chiar şi pe autostradă. Era a treia oară când încercam să ajungem la Cascada Clocota... când... un zgomot bizar şi pierderea puterii motorului ne-au făcut să ieşim de pe autostradă, cu schimbarea direcţiei. Orăştie. Ce de mult nu mai fuseserăm pe aici! Şi aşa, fără niciun service auto deschis – era, totuşi sâmbătă seară, dar cu omul nostru de încredere la telefon, care se temea, aidoma nouă, că, oprită, Măzduţa nu urma să mai pornească, am făcut drum întors, având mare grijă (chiar şi eu!) să nu lăsăm motorul să moară. Am anulat cazarea şi am luat-o pe drumuri lăturalnice, fără plâns ori regrete, cu credinţa că aşa e să fie. Când vibraţia ta nu mai este 3D, ci 5D, am credinţa că aşa te simţi, că lucrurile se aşază aşa cum este bine pentru tine. Ne-am luat şi micuţii de la tata. Apoi, ajunşi în faţa blocului, am oprit motorul după 8 ore şi l-am repornit. Maşinuţa noastră a renăscut, ca şi cum niciodată nu ar fi păţit ceva. Şi aşa este până azi. /Iar în Oltenia ne reîntoarcem cu siguranţă!/

 

Protestul

Plecam la timp (faţă de cum plecăm de obicei eu şi cu Marcel, întârziaţii prin definiţie), după ce lăsăm Peticelul la tata. Până la Râşnov, de unde o luăm pe Adriana, mai apoi, pe la Pârâul Rece şi până la Predeal, totul merge strună. Apoi, un accident ne ţine blocaţi peste o oră.

Protestul împotriva restricţiilor, certificatului-minune şi injectării copiilor, organizat de Starea de Libertate, se mutase un pic, între timp, în faţa Ministerului de Interne. Când e să fie, însă, este. Aşa am ajuns şi noi să protestăm, chiar dacă doar pe final, şi i-am cunoscut personal şi pe Pompiliu Diplan. Protestatari nu au fost cu miile, însă inimoşi erau cu siguranţă. /Lupta continuă./

Protest pentru libertate in Bucuresti

 

Aerul călduţ de Hârşova

În Hârşova, ne-a întâmpinat un aer călduţ, ce-mi dădea şi mai multă speranţă pentru baia de a doua zi. Băiatul de la cazare (o rezervasem înainte ca Adriana să ne invite la ea) ce ne întâmpinase era în tricou! „Nu mi-e frig, io-s lipovean!”

Bun – cu menţiunea că şi acest loc şi-a găsit deja numele pe lista mea albă, a românilor care i-au respectat pe toţi românii în această perioadă.

Mama Adrianei, o femeie minunată, ne aştepta cu masa, chiar şi la ora târzie la care ajunseserăm. Căţeluşii Adrianei se bucuraseră de revederea cu ea, iar pentru noi toţi au mers bine bucatele şi vinul, recunoscând cumva înăuntrul nostru că interacţiunea aceasta minunată, de la om la om, ne lipsise... fiecăruia în parte. ♥  

 

„Hai un pic, Mica!”

Marcel ieşise la ţigară, obiceiul lui de dimineaţă. Zic „Stai să vezi ce căţel drăguţ îmi arată... sau vreo pisică”. Ies. Într-o mare de alb. Recunosc, nu mă aşteptam la schimbarea aceasta. „Mic, mi-am dorit întotdeauna să fac baie pe ninsoare.” Aflăm apoi că e prima ninsoare sănătoasă a sezonului în Hârşova. Trag şi-o trântă pe suprafeţele ce-s mai pregătite pentru seri leneşe departe de dogoarea zilei decât pentru zăpadă proaspăt depusă. Micul dejun pică bine, în aceeaşi destindere de oraş mic, ce-n Braşov nu s-a simţit în ultimii 2 ani.  

Mic dejun la Harsova

 

„Poporul ăsta nu va pieri niciodată!”

Pe măsură ce înaintam spre Puturoasa, îmi devenea tot mai clar că vântul acela tăios urma să ne pună niscaiva probleme. Cu vremea aceea vrăjmaşă, mă aşteptam să fim doar noi... când, ce să vezi? Păduricea era plină. Am mers întâi să testăm apa din bazinul improvizat de sus – era puţin călduţă, însă de la cel de jos veneau aburi.

„Ne primiţi şi pe noi?”    

Cum fuseserăm obişnuiţi de la Herculane, compania a fost tare plăcută, molcomă, românească. Şi...

„Ia uite, pelicani!”

Nu îmi venea să cred. Pelicani la sfârşit de ianuarie. Pelicani şi zăpadă. Pelicanii pe care încercăm să îi vedem în fiecare an în Deltă veniseră ei la noi, iar priveliştea – un infinity pool întrucâtva natural – era mai dătătoare de bucurie decât ar fi fost oricare alta a unui resort luxos din lume. /Lucrurile cele mai faine din viaţă nu costă nimic – reiterat./

Puturoasa, Harsova

 

Peli

...să ne mai şi alintăm. Plus cormorani, lebede şi pescăruşi – toţi în jurul insulei care Adriana ne-a spus că poartă numele „23 August”. Cum ne-am apropiat şi mai mult de ei? Înainte de a ieşi din păduricea care găzduieşte băile sulfuroase, am tras pe dreapta şi am coborât înspre Dunăre. Era minunat! Prima oară când vedeam fluviul meu magic cu zăpadă la mal. Am văzut şi păsările, într-un spectacol atât de frumos, că părea ireal.

Pelicani la sfarsit de ianuarie, Harsova

 

Cum este şi cum ar trebui să fie

„Bună ziua!

Am fost ieri la Cetatea Carsium; m-a îngrijorat starea zidurilor. Însă cel mai mult m-a îngrijorat mizeria din jur.

Am găsit inclusiv un porc mort aruncat acolo.

Ce se poate face?” scriam acum câteva zile către Direcţia de Cultură Constanţa. Aştept încă răspunsul.

Locul este deosebit, priveliştea – minunată, dar degradarea – un eufemism pentru dealul de gunoaie pe care-l urci ca să ajungi la loc şi privelişte – ce cuprinde cetatea veche de 2 milenii distruge tot. Inclusiv cheful de a te găsi acolo.

Ruinele acestea ar trebui preţuite, puse în valoare şi protejate!   

Cetatea Carsium, Harsova

 

Moşia

Înainte de a pleca din Hârşova, Adriana ne-a dus la „Moşie”, locul ce da-nspre Dunăre şi unde stau plantaţi copăcei, pomişori şi arbuşti îngrijiţi cu dragoste. Aşa de mult ne-a plăcut! Şi ne-a înduioşat că mulţi dintre ei aveau şi nume. J

 

Oraşul de Floci

Am purces înspre ruinele (bilet: 2 lei) ce au fost dezgropate după ce Marcel a hrănit nişte căţei – şi unde Adriana ne-a mărturisit că ar fi vrut să se oprească de atât de multe ori /o altă sincronicitate?/... Aici s-a născut Mihai. Mihai Viteazul. Încă se fac săpături în oraşul dispărut, odinioară important nod comercial, cum ne explicase inimosul domn ce ne întâmpinase. Fusese primul obiectiv pe care-l vizitam în judeţul Ialomiţa! Însă nu îmi imaginasem vreodată – cunoscute fiindu-mi căldurile din Bărăgan – că îl voi fi găsit acoperit de zăpadă. Urmele de bursuc /aşa am estimat noi/ au fost astfel mai vizibile.  

Prin Orasul de Floci cu Adriana

Urma de bursuc (?), Orasul de Floci

 

„Ce bine-i să mănânci înconjurat de oameni!”

A spus Adriana, după ce am terminat prânzul târziu la unul dintre acele restaurante faine, aflate deja pe lista albă – şi căruia îi va veni timpul să fie menţionat.

Pizza vegetariana pe drum

Căci atunci când ni s-a luat acest drept, acest lucru nu a fost făcut ca să nu transmitem un virus care nici măcar nu există (urmăriţi, studiaţi, faceţi-vă temele, nu mă credeţi pe mine), ci ca să ne mai reteze o bucată de umanitate, să ne facă străini unii de alţii, să ne ocupe mare parte din timp cu gătitul acasă /care-i bun, mai ales în perioada aceasta în care otrăvurile par a fi peste tot, însă poate deveni obositor şi, când vrei să evadezi, nu prea ai unde/.

 

Am mai fi vrut să ajungem şi prin alte locuri, însă apusul ne-a prins din urmă şi, pe la Râşnov, au făcut-o şi fulgii de zăpadă. Noi am făcut schimb de idei, păreri şi viziuni şi, cum, atunci când te simţi bine, timpul /o altă normă adoptată pentru a ne înrobi, căci în 5D acest element nu există/ zboară, l-am auzit fâlfâind. Iar noi am revenit cu toţii reîncărcaţi din călătorie.   

No comments:

© Olivia-Petra Coman, 2019 | Photographer: © Marcel Bancila. Powered by Blogger.