Despre fluturi | Episodul 24

Episodul cel nou începe la Mănăstirea Stipoc, cu o linişte extraordinară, o ordine aşişderea şi un părinte stareţ tare inimos! El ne-a şi indicat un traseu fantastic înspre Lacul Babina (eram cu caiacul şi canoea). Aşa am ajuns, din întâmplare, să şi hrănim nişte căţeluşi de care ne-am ataşat. Printre pelicani, un apus minune şi o reîntoarcere foarte aventuroasă spre punctul de plecare (pe care tatăl meu nu o va uita niciodată prin atacul ţânţarilor), Marcel a fost eroul care ne-a salvat de la scărpinat şi ne-a dus în siguranţă înapoi în Chilia Veche.

 

Un preţ cam mare pentru un drum cu barca şi condiţii de cazare departe de ideale ne „izgoniseră” de la Chilia Veche. Acum mă face să râd întreaga situaţie, atunci însă am reacţionat exploziv, cum de multe ori am făcut-o în viaţa asta. (Ulterior, am discutat aşezat totul cu fiul proprietarei şi am clarificat lucrurile.)

Doar că, fiind perioada Sf. Mării, nu reuşeam să mai găsim cazări. Doream să îl duc pe tata şi puţin la mare, la Portiţa. Reuşisem chiar să obţinem o reducere printr-o domnişoară tare de treabă care ne-a servit cina la Jurilovca. Iubitul ei se ocupa de drumuri peste Goloviţa cu barca.

Ne-a surâs, până la urmă, norocul şi cu cazarea, când o doamnă inimoasă ne-a primit în pensiunea ei. Nici măcar nu a acceptat ca tata să plătească preţ întreg pe camera lui (cu toate că noi am fi împărţit între noi). Căci în neamul acesta, nu voi înceta să o spun, găseşti multe inimi în care te şi întrebi cum de încape atâta bunătate.

...iar noi am ajuns la Portiţa a doua zi, pe un vânt nebun. Înotul nu era indicat, însă nu ne-a afectat. Ne-a bucurat suficient sălbăticia locului şi am încheiat escapada la mare cu o-mbucătură de plăcintă dobrogeană.

 

La revenirea pe „continent” [impropriu spus, dar este haios, musai să recunoaşteţi 😊], am plecat într-o urmărire. Şi-am urmărit mierea de Jurilovca ce ne încântase deunăzi.

Am găsit-o direct la producător, în comuna Vişina. Am fost primiţi cu braţele deschise. Ni s-au dat explicaţii. Şi nu numai atât, am primit şi smochine pentru drumul înapoi spre Braşov.

După aproape o treime de vară petrecută împreună și multe momente frumoase, a venit și clipa unui rămas-bun. Ne-am dus la gară însoțiți de Linu și de micuțul său băiat gri, ca dragele noastre Pauli și Maya să mai vadă o dată măcar doi reprezentanți ai familiei pe care o îndrăgesc atât de mult și de care s-au îngrijit cu tot dragul cât am fost în Deltă.

Nu știam când urma să ne revedem, dar nu conta!

Întotdeauna contează doar dragostea! 

Dacă privesc înapoi, la vara lui 2023, cum a fost?

Plină. ♥

14 guri de hrănit, o nebunie de energie şi bucurie multă.

Aş schimba ceva?

Nu!

Fără aceşti Răcuşori, viaţa mea, a noastră, nu ar fi fost atât de palpitantă şi duduind a dragoste.

„Am învăţat să folosim litiera, să mergem în lesă, apoi să ne căţărăm în copaci, ca orice pisoi dibaci.”

Semnat (din centru, pe diagonală şi apoi în sus, în sensul acelor de ceasornic): Panda, Feisty, Butucel, Tomiţă, Onix, Luna şi Thorică

P.S. Vă iubesc de nu mai pot! ♥

 

Cu toate că ştiam că aveau misiuni în alte vieţi, diferită de a mea, m-a durut despărţirea. Este greu să iubeşti şi să dai drumul. Habar nu am ce intervine – mă întreb acum. Probabil nesiguranţa că sufletul acela va fi bine, că îl vei revedea, că se va simţi părăsit de tine. Cel mai tare însă a durut lipsa, locul acela în care dormeau şi nu mai era ocupat.

Sunt atât de iubiţi, însă, de familiile lor Tomiţă şi Thorică, încât durerile s-au estompat şi inima s-a vindecat.