Şi… a-nceput să îmi placă tot mai mult Italia

Dacă aruncaţi o privire pe lista mea de „mari iubiri” pe Thorn Tree travel forum, veţi vedea scris „Albania, Bosnia şi Herţegovina, Armenia, Iran, Franţa, Argentina, Portugalia, Kosovo, Scoţia şi Italy’s climbing the charts”.  

Apoi, amintindu-mi de prima mea ieşire din ţară şi de cum priveam Italia pe atunci, da, eram fascinată şi mă atrăgea. Atunci, un „atunci” care se înregistra în a doua jumătate a anului 2000, îmi doream mai mult, visam să mă reîntorc, să explorez, să văd, să simt. 

 

Dăm pe fast-forward şi trecem de multele momente petrecute în Milano de-a lungul mai multor ani când m-am simţit efectiv umilită pentru faptul că sunt româncă şi, cum articolul acesta vrea să exprime cerul senin de după furtună, îi voi păstra pozitivismul, culoarea şi nebunia aceea frumoasă pe care dolce far niente-ul ţi-o transmite.

La trecerea graniţei dinspre Elveţia în aerul pur şi răcoros întrucâtva de iunie, mi-au rămas în suflet chicotele prietenilor mei într-o goană prin tunelurile din jurul Lacului Como, căci deh!, după preţurile exagerate din Elveţia, simţeam nevoia să mâncăm... consistent. Ce multă bucurie îţi poate da un fel de mâncare în Italia... parcă nicăieri altundeva nu am simţit bucuria aceasta la fel. Adăugând un vin bun şi o privelişte fascinantă... ei bine, nici nu cred că mai ai nevoie de altceva.

Iar când seara se încheie într-un apartament pe două niveluri, din care priveşti luminiţele de pe partea cealaltă a lacului şi îţi tresaltă inima de bucurie la orice zgomot perceput de pe marginea piscinei cu vedere tot înspre lac – chiar şi la zgomotul trenului pe şinele din vale –, ei bine, poţi spune că eşti captivat, că a fost unul dintre cele mai frumoase momente ale acelei călătorii, că ţara respectivă creşte în tine şi ţie îţi creşte dragostea faţă de ea.

 

Şi dacă toate acestea nu sunt de ajuns, se mai pot adăuga una dintre cele mai frumoase experienţe de caiac pe lac, alături de o nouă prietenă lebădă, o multitudine de wow-uri resimţite şi invadându-te pe toate căile la vederea peisajului care te întâmpină şi a perspectivelor care se conturează de pe apă, apoi un Monte Isola şi o după-amiază petrecută cu prietenii, într-un cerc de bună dispoziţie şi de dulciuri pe măsură, ca să reprezinte o stare totală.

 

Începi să îţi aminteşti de Sardinia – deşi, cumva, o consideri de sine stătătoare şi ruptă de Italia –, dar te întrebi poate dacă nu cumva toată regăsirea aceasta a Italiei a plecat de acolo, de la oamenii cum puţini ai mai cunoscut aşa în Vest, de la străduţele alambicate şi totuşi aerisite din Cagliari şi de la lumina care ţi-a însoţit fiecare pas pe insulă.

 

Ideea de Puglia, cu zbor la Bari şi ajuns – în fapt – în Barcelona îi ia apoi locul. Şi o curiozitate de a atinge ceva ce nu ai reuşit încă, deşi ţi-ai dorit, fierbe încă în tine.

...ca totul să se finalizeze cu o altă componentă având o individualitate aparte: Sicilia cea verde, Sicilia cea gălăgioasă, Sicilia cea diversă. Cu un Palermo care m-a făcut să mă îndrăgostesc cum de mult nu am mai fost. Mamma mia, come mi mancano i piatti siciliani… e la gioia di essere me stessa… lì.