Despre prietenie, dragoste şi snowboard

Acu’ vreo câteva săptămâni îi spuneam unui bărbat foarte drag din viaţa mea, care a fost în stare să îmi fie prieten [şi nimic mai mult; uite, băieţi, că se poate!] în ultimii aproape 30 de ani—„Dragul meu, mă ştii doar că-s celebră pentru începuturile mele spumoase!”... El a stat şi a cugetat, dar numai un pic, căci mă cunoaşte al naibii de bine, şi mi-a servit-o: „Să ştii că la fel de celebră eşti şi pentru finalurile spumoase!”...

Şi dacă astăzi vorbim un pic despre finaluri, are ceva? Până la urmă, nu este doar un clişeu, ci o chestie cât se poate de reală: orice final aduce cu el şi un nou început. Iar optimista din mine ştie şi a spus-o că mai avem nevoie câteodată şi de o dâră de întuneric în noi; nu de alta, dar soarele va străluci mai puternic apoi.

Pregătesc de mult acest articol, însă golul prevestitor pe care l-am resimţit ieri în stomac şi ce i-au urmat m-au făcut să îl scriu. Când ajung să îl numesc pe un om „prietenul meu”, acela poate fi sigur că îl iubesc, aş da totul pentru el şi că, indiferent dacă viaţa ne va aduce, pe mai departe, tot unul lângă celălalt sau ne va despărţi, eu nu voi uita nicicând că a fost. Unii oameni sunt făcuţi să vină şi să stea lângă tine o viaţă, alţii – câteva luni. Până vă veţi fi învăţat lecţiile care trebuie însuşite, până când unul îl va fi ajutat pe celălalt în vreun fel şi îşi va fi încheiat misiunea.

Unele prietenii sunt atât de line şi de frumoase. Curg fără niciun reproş, toate se potrivesc ca într-un basm în bucăţele, este un natural de care mă bucur în majoritatea relaţiilor mele [şi ştiu că-s o norocoasă!]. Altele însă au nevoie constantă de „petecit”; iară ne certăm, plângem, ne îndepărtăm, ne reapropiem şi... o luăm de la capăt. Şi este oare sănătos? Se impune un final, nu contează după cât timp. Însă finalul acesta este cel mai bun lucru care i se poate întâmpla unei astfel de relaţii, ai cărei protagonişti îşi pot găsi liniştea în alte relaţii cu persoane pe care Universul nu le poate împinge în viaţa lor pentru că [am o vorbă preferată] „locul e ocupat”.

La fel e şi în dragoste. Care trebuie administrată cu o doză mai mare de apreciere decât cea care există între prietenii care ştiu că nu trebuie să aibă pretenţii exagerate. Dacă eşti bărbat şi dezvolţi sentimente diferite decât cele de prietenie pentru o femeie, acţionează în virtutea statutului tău şi continuă să fii bărbat, asumându-ţi inclusiv ideea că poate fata nu te vrea sau că nu poate. Mesaje cu „te iubesc”-uri scrijelite pe un perete de Facebook după ani de zile în care te-ai lăsat dus de vânturi mai tare decât o frunză de açaí şi nu i-ai arătat cât înseamnă pentru tine sunt desuete. 

Cam la fel se interpretează şi reîntâlniri prin locuri deopotrivă cunoscute când tu te fâstâceşti şi te înroşeşti până în vârful urechilor când o vezi pe ea... care ea ţi-a dat mult din timpul şi atenţia ei şi care ea pentru tine încă mai e profund ancorată în gânduri chiar dacă încerci să negi asta întorcând capul atunci când trece pe lângă tine pe stradă.

Anul trecut, la prima mea coborâre în viteză a unei pante cu snowboardul, mi-am dat seama că-s hooked. [Da, ştiu, mai sunt celebră şi pentru felul în care sar de la una la alta!] Mi-a intrat aşa de tare sportul ăsta în suflet, că nici măcar nu mă gândesc să mă duc altfel decât în sus în şi cu el. Deşi genunchii mi-s negri în acest moment.

A fost groaznic de greu începutul. Am strâns însă din dinţi şi am mers mai departe! Nu oare aşa faci de fiecare dată când îţi doreşti ceva din tot sufletul? Dacă mergi doar pe pârtie, te uiţi la alţii cum coboară, îţi spui „Ce tare mi-ar plăcea să fiu ca ei!”... nu prea este de ajuns. Mai faci un pas, investeşti într-un echipament de calitate, şi tot nu este suficient. Stai doar pe loc. Dar când îţi iei inima-n dinţi, urci pe cea mai înaltă dintre părtii şi îţi dai drumul, cu toate riscurile de a pica în fund sau în cap, se produce un declic. Ceva în jurul tău se schimbă pentru că TU te-ai schimbat. Începi să culegi roadele investiţiilor tale. Vedeţi, asta-i una dintre chestiile mele preferate: să ştiu că surprizele în viaţă le ai când te aştepţi mai puţin – iepurele acela care nu se ştie de unde va sări şi te va năuci; pe el l-am căutat mereu, pentru el merg mai departe! Şi nu, nu se termină totul când ai ajuns pentru prima oară la linia de sosire. Mai urci o dată, axat pe o altă latură: îţi îmbunătăţeşti acum cantarea şi exersezi tu mult şi bine, timp în care durerea şi oboseala îţi devin prietene la cataramă. Dar nu renunţi, nu renunţi pentru că ştii ce vrei şi ce poţi pierde! Are we still talking about snowboarding?

Şi ca idee generală, dacă într-o bună zi o să o vezi pe femeia pe care-ai iubit-o mult cu placa în picioare, chiar dacă tu eşti cu noua prietenă lângă, fă-mi o favoare, calcă-ţi peste orgoliu, nu-ţi mai muşca buzele, du-te lângă ea şi întreab-o ce face. Apreciaz-o pentru ce odinioară a fost în stare să facă pentru tine şi respect-o în continuare chiar dacă nu ai fost de acord cu finalul pe care ţi l-a dat! Sau poate că tot nu l-ai înţeles.