Instagram Follow me on Instagram
View Olivia-Petra Coman's photos on Trover

Thursday, 30 May 2019

Iranul prin havij bastani

Ce este havij bastani, în primul rând?
Şi de ce, după 5 ani, am ajuns noi din nou prin Iran, în al doilea rând?

Havij bastani este clasificat în categoria şerbeturilor în bucătăria persană, după cum am aflat de curând, şi este suc de morcovi (havij) cu îngheţată (bastani). O combinaţie inedită, nu găsiţi? Mai ales că, în funcţie de zonă, îngheţata se prepară diferit, se serveşte diferit şi se schimbă ca arome (vanilia poate fi înlocuită de şofran sau fistic, de pildă).
Cel mai important, însă, havij bastani era drogul meu zilnic – sau, cel puţin, aşa am încercat, cum în Sicilia, sloganul era „nicio zi fără cannoli” – şi momentul meu din zi când mă relaxam şi eram cel mai fericită, într-o ţară de care ne-a fost dor şi pe care am ajuns să o iubesc cel mai mult după România mea şi care a ajuns pe un Loc I, neocupat din 2014.
Şi aşa am răspuns şi la a doua întrebare.

Haideţi să parcurgem împreună frânturi din Iran, prin nuanţele portocalii pe care licoarea mea preferată din această ţară ni le-a dat (au fost 24 zile, din care prima s-a petrecut mai mult pe drum, cu oprire în multiubitul Istanbul):

Ziua nr. 2 (havij bastani 1+2):
Cheauni de somn şi cu soarele bătându-ne în cap (pe mine-n pled – cum cu drag mi-am alintat hijabul de-a lungul călătoriei; şi da, el este obligatoriu pentru toate femeile, indiferent de naţionalitate şi religie, şi trebuie purtat în toate spaţiile publice), am plecat să mâncăm şi să schimbăm bani printr-o zonă aglomerată din centrul Teheranului. Am ajuns într-un spaţiu mic, unde un localnic simpatic m-a făcut să zâmbesc cu toată fiinţa-mi când am întrebat „Havij bastani?” şi ne-a răspuns „Āré” [Da].
Am fost enervată însă de un ins pe jumătate iranian şi pe jumătate german, care, în mod diferit faţă de felul aşezat al localnicilor, încerca să mi se bage în suflet pe stil sectant, spunându-mi că îl pot contacta oricând dacă am nevoie de serviciile unei agenţii de turism. Eu sunt politicoasă mereu, însă oamenii care nu mă cunosc nu îşi dau seama de diferenţa dintre felul drăguţ în care ascult ce ai de spus – că aşa mi-e felul – şi faptul că îmi dau seama că o dată viitoare pentru o interacţiune nu va mai fi. Pentru că nu ne potrivim.
Şi m-a enervat că mi-a stricat prima reîntâlnire după 5 ani cu havij bastani. Că nu l-am savurat cum ar fi meritat.
Havij bastani, Teheran, Iran
În aceeaşi zi, am mai luat unul şi mi-a fost servit cu îngheţată de pepene galben. Sunt atât de talentaţi iranienii la preparat îngheţată, că nu puteţi da greş!

În ziua nr. 3 şi în ziua nr. 4 am suferit, căci în munţi (Dizin) nu prea aveau tradiţie în preparat desertul (şi nici morcovi), iar în Ramsar (capitala Provinciei Mazandaran) nu cred că am căutat noi suficient de bine şi eram traumatizaţi şi de pe drum, căci, la volanul unei maşini închiriate /va urma/, nordul Iranului este cea mai solicitantă regiune în care am fost vreodată, ca şi trafic.

Ziua nr. 5
Am o fascinaţie deosebită pentru satele terasate din Iran, unde podeaua unei case este acoperişul alteia. Aleseserăm să înnoptăm în Masuleh, din Provincia Gilan. Nu am găsit havij bastani, dar, simpatic-foc, proprietarul unui magazinaş din centrul satului mi-a recomandat o îngheţată care ar fi avut acelaşi gust cu desertul de care eram obsedată. Am savurat-o a doua zi şi... surpriză! Avusese dreptate!
Pseudo-havij bastani, Masuleh, Iran

Ziua nr. 6 (havij bastani 3)
Am ajuns pe seară în Tabriz, unde am dat de o altă lume, prin comunitatea azero-iraniană majoritară şi cel mai nebun trafic pe care l-am văzut în Iran. Gazda noastră şi noul nostru prieten, Ramin, la care-am stat prin homestay.com, m-a dus să îmi satisfac poftele. Toată un zâmbet eram! (...chiar dacă de la atâta îngheţată şi pe fondul oboselii acumulate anterior plecării în călătorie, începusem să mă simt foarte rău, cu febră mare în fiecare seară încă din Dizin).
Havij bastani, Tabriz, Iran

Ziua nr. 7 (havij bastani 4)
După nebunia celui mai mare bazar din lume, cu peste 55000 magazine, care nu îmi plăcuse, am ieşit în afara lui, colindând străzile din Tabriz şi, cât Marcel şi-a făcut poftele lui carnivore, eu m-am dus la o cafenea de lângă şi mi le-am potolit şi eu pe ale mele vegetariene. (În seara aceea m-am simţit cel mai rău din toată călătoria, în care tot timpul am fost bolnavă şi slăbită, cu diverse afecţiuni. A doua zi, Ramin m-a salvat şi mi-a făcut rost de antibiotice.)
Havij bastani, Tabriz, Iran

Ziua nr. 8 (havij bastani 5)
Tot Ramin ne-a spus că în Urmia găsim halva de morcovi (wow!) şi un anumit fel de bomboane specific regiunii (şi acestea au devenit un drog /va urma/). Aşa ne-am hotărât noi să şi intrăm în oraş după ce am traversat Lacul Urmia. Am nimerit fix pe Strada Brutarilor, unde am gustat cel mai bun havij bastani al călătoriei, cu cel mai dulce şi bun suc de morcovi şi cu cea mai bună îngheţată. L-am felicitat amândoi pe cofetar şi ne-a mulţumit cu mâna la inimă. Ce-mi mai place acest gest în Iran! ♥
Cel mai bun havij bastani din Iran, Urmia

Ziua nr. 9 (havij bastani 6)
De la Kandovan spre Ardabil (via Tabriz) s-a făcut frig, a plouat nonstop (uneori torenţial). La un moment dat, ne-am oprit pentru o pauză de toaletă, la vederea unui sac de morcovi în faţa unui local. La toaletă tot la benzinărie am ajuns /e o poveste întreagă cu toaletele iraniene, va urma/, că localul nu avea, dar havij bastani-ul a fost bestial.
Havij bastani, in drum spre Ardabil, Iran

Ziua nr. 10 (havij bastani 7)
Aici vine o poveste mai tristă. Şi cea mai mare lecţie cu care m-a întors din Iran. Oprim undeva între Ardabil şi Bandar-e Anzali, pe coasta Caspicii. Marcel merge să caute havij bastani. Cumpără, se întoarce, mă găseşte plângând şi rugându-l să urmărească un biet patruped şi să îi dea de mâncare.
Prin faţa maşinii trecuse un căţeluş crem, frumuşel-foc, dar atât de slab, cu o lăbuţă aproape zdrobită, pe care şi-o târa după el. Chiar şi aşa, a reuşit din a doua încercare să urce scuarul şi să traverseze strada, activitate pe care mie, ca om în toată firea, şi zdravăn, îmi era frică să o fac din cauza traficului.
O poftă de viaţă fantastică, recunoscută deopotrivă de iranienii care i-au acordat prioritate oprind maşinile, într-o credinţă care desconsideră câinii.
Havij bastani, in drum spre Bandar-e Anzali, Iran

Ziua nr. 11 (havij bastani 8)
Plecam de lângă graniţa cu Turkmenistanul, din Bandar Torkaman – din care nu înţeleseserăm nimic şi unde nici nu aveau tradiţie pentru havij b. [nume de scenă] – şi ajungeam la un hotel ultralăudat, care era ok, dar nu cel mai cel, undeva lângă Gorgan, în Provincia Golestan. Recepţionera vorbea o engleză excelentă, aşa că ne-a ajutat să comandăm şi a fost prima oară când am servit havij bastani blenduit direct cu îngheţată. Bine că a fost!

Ziua nr. 12 (havij bastani 9)
După a doua mea zi preferată prin Iran (preferata, la acel moment), ajungeam prin nebunia şi riscurile drumului, absolut întâmplător, în Mahdishahr, Provincia Semnan. Personalul hotelului la care am fost cazaţi a fost absolut încântător. Aşa am ajuns să mănânc în oraş în seara aceea, după telefoanele lor, şi Marcel mi-a găsit havij bastani.
Havij bastani, Mahdishahr, Iran

În ziua nr. 13, petrecută în Teheran, am înşelat havij bastani-ul cu faloodeh [un alt desert pe care îl iubesc – un fel de tăiţei îngheţaţi, în apă de trandafiri, uneori serviţi cu îngheţată], pe o stradă pe care, după Iftar [da, intraserăm deja în Ramadam de 2 zile], tarabele erau care mai de care mai ofertante – 30th Tir Street.  

Ziua nr. 14+15 (havij bastani 10+11)
În Borujerd, Provincia Lorestan, unde iarăşi am ajuns super-întâmplător, ne-am simţit tare bine. Primiţi, trataţi, tot tacâmul. Aici, îngheţata pentru havij bastani era cu un strat de ciocolată şi mai specială, pusă dintr-o ladă frigorifică separată.
Havij bastani in pregatire, Borujerd, Iran
Havij bastani, tot in Borujerd, Iran
Ziua 16 ne-a dus în munţi, printr-un peisaj încântător, înspre Chelgerd, din Provincia Chaharmahal şi Bakhtiari, care a devenit provincia mea preferată din Iran, prin sălbăticia ei. Nu am găsit morcovi sau tradiţia havij bastani-ului, însă am tras o masă câmpenească de a stat mâţa-n coadă /va urma/.

Ziua 17 (havij bastani 12)
Shushtar a fost una dintre cele mai frumoase surprize ale acestei dăţi din Iran. Am căutat în disperare un havij bastani în cele 34 grade (!!) ale orei 22. Recepţionerul Casei Tradiţionale la care stăteam ne-a urmărit cu maşina şi a venit cu noi într-un fel de centru nou al oraşului, unde mi-am găsit fericirea (şi m-am delectat cu ea în răcoarea cazării, cât timp Marcel s-a tuns /va urma/).
Havij bastani, Shushtar, Iran

Ziua 18 (havij bastani 13)
Reveniţi în locul unde a început dragostea mea pentru Iran şi pentru havij bastani, Shiraz, am găsit cel mai amar gust de havij bastani, căci, în zona bazarului, am fost păcăliţi. Spre deosebire de orice alt loc din Iran, unde niciodată nu întrebam „Chandeh?” [Cât costă?] pentru mâncare decât la sfârşit, pentru că, la polul opus faţă de India, de pildă, dacă un localnic plăteşte 10000 IRR pentru o apă, la fel vei plăti şi tu.
Ei bine, aici, un havij b., pe care nu am dat niciodată mai mult de 80000 IRR (la preţurile de acum din Iran /va urma/, 2.50 lei), a fost 190000 IRR.
Mda, cam aşa se întâmplă prin zonele umblate de trepăduşi cu impresii de călători /va urma/.

Ziua 19 (havij bastani 14)
În cel mai neprimitor oraş din tot Iranul colindat de mine şi pentru mine, Bandar Abbas, port la Golful Persic, unde populaţia era o combinaţie între arabi şi indieni, departe de ospitalitatea şi bunătatea iraniană, unii dintre puţinii oameni care m-au făcut să zâmbesc au fost proprietarii magazinului de îngheţată de unde am luat havij bastani. Doar că nu prea aveam chef de poză.

Ziua 20 (havij bastani 15)
Chiar şi în insule (Qeshm), se pare, am găsit havij bastani! Proprietara unui restaurant cu specific de fructe de mare, care îmi preparase şi mie o salată excelentă, ne ghidase înspre un fel de cofetărie din zonă, unde... bingo! Am stat puţin pe terasă, dar a început ploaia, aşa că am tulit-o.
Havij bastani, Qeshm, Iran

În ziua 21 şi în ziua 22, am fost mai mult pe apă, ocupaţi cu delfinii de lângă insula Hengam şi cu culorile care nu m-au impresionat de pe Insula Hormuz. Aşa că am luat, fără să vreau, o pauză de la havij bastani.
Cum, însă, în

Ziua 23 (havij bastani 16+17)
am revenit în Teheran, zburând din Bandar Abbas, nu puteam să nu ne delectăm cu dulcele meu de suflet. Încă în Ramadan, ni s-au pus porţii duble la pachet şi ne-am bucurat de un apus dulce, pe terasa noastră de la hostelul minunat la care ne-am cazat în capitală.
O altă surpriză a venit din partea familiei afgane care ne-a invitat la cină [cu unul dintre băieţi, fotbalist, mă cunoscusem la Cetatea Rudkhan]. Ţinuse minte că sunt ahtiată după havij bastani, aşa că ni-l servise tuturor la desert. Cu îngheţată de fistic.
Havij bastani, Teheran, Iran

Ziua 24 (havij bastani 18)
A venit şi despărţirea, ca data anterioară, în aeroport. Se vede că mă uit la ultimul havij bastani ca şi cum l-aş mângâia, nu? J
Havij bastani, IKA, Iran


M-am întors cu o nuanţă uşor portocalie, ca în copilărie, când mama mă dusese speriată la medic pentru că mi se schimbase culoarea pielii. I s-a spus cu calm: „Nu este bolnavă; a băut mult suc de morcovi”. Pasiunea pentru această licoare sănătoasă nu s-a stins.
Sunt multe de spus încă despre Iran – aţi văzut /va urma/-urile din text. Multe aventuri, multe întorsături de situaţie, multe gesturi care m-au lăsat cu gura căscată.
Deocamdată rămâne doar ideea că nici măcar 10 zile de antibiotice nu m-au împiedicat să îmi savurez fericirea.   
  
N.B. Chiar dacă sunt împotriva utilizării paiului, nu prea aveam cum să le explic iranienilor că nu îl vreau. În viaţa de acasă, însă, am limitat de mai multe luni utilizarea acestui element nociv pentru Planetă. Şi e tare bine!

No comments:

Post a Comment