Frânturi din sudul Suediei: Malmö & Ystad

2014 a reprezentat o conştientizare (totodată o speranţă): că Nordul pe care-l idolatrizasem toată copilăria mea mă dezamăgise la contactul real – prin încă un pas făcut înspre el, Norvegia, în iarna respectivului an. Şase luni mai târziu, Danemarca şi puţinul timp petrecut acolo mă făcuseră să zâmbesc, înţelegând că şi Nordul poate fi prietenos.

Rămăsese doar Suedia. Ultima ţară nordică, ultima ţară din Europa nedescoperită.

Nu ştiu dacă motivul a fost teama de o nouă dezamăgire sau de preţuri ori pur şi simplu faptul că nu a reprezentat o prioritate.

Acum o lună şi jumătate, am înţeles că fricile sunt doar... frici. Şi că, atunci când nu avem curaj să vedem ce se află de partea cealaltă a preconcepţiilor, putem pierde momente care vor conta pe mai departe în vieţile noastre.

De-abia (întrucâtva) uscaţi după ploaia sănătoasă din Ishøj, drumul cu FlixBus din Copenhaga – teoretic, foarte scurt – s-a lungit peste poate. Şi-aşa am ajuns noi înfriguraţi, la 2 dimineaţa, într-un hotel foarte prietenos cu mediul şi automatizat, unde recepţionerul a fost primul care ne-a dat o mostră de omenie [nu vă pot spune cum, că i-am promis]. Eram în Malmö, era aerisit, era prietenos, de abia aşteptam dimineaţa! J

Micul dejun, după cum citisem despre bucătăria, versatilitatea şi creativitatea suedeză, a fost unul dintre cele mai bune din toate cazările noastre, all-time – da, vă recomand Comfort Hotel! 

 

Ca şi locaţie, nimeriţi iarăşi numa’ bine – sunteţi la o aruncătură de băţ de Utblick/Insikt, prin care Vechiul Far (1878) se zăreşte zglobiu.

 

Am trecut de mult de etapa în care îmi doresc să îmi petrec timpul prin muzee. Vreau doar să simt! Caracteristicile mele de empat sunt tot mai evidente. Şi acest stil de călătorit de pe urmă este tot mai dătător de fericire. Îmi creează emoţii o bancă singuratică de la malul mării, străzile pe care cochetăria suedeză tronează, vibraţiile atât de uşoare ale oraşului!

 

„Este atât de aerisit” gândim la unison, pe măsură ce ne îndreptăm spre Lilla Torg, vechea piaţetă. Preţurile ne sperie, da, însă lucruşoarele sunt realizate cu atenţie la detalii şi măiestrie.

 

Începe ploaia, aşa că ne oprim să ne scoatem jachetele impermeabile. Picurii tot mai mari ne întrerup plimbarea agale şi ne „aruncă” într-una dintre cele mai vechi clădiri din Malmö, cu o grădină plină ochi şi cu o coadă imensă pentru servirea delicateselor pentru care Lilla Kafferosteriet este faimoasă. Citesc anunţuri legate de păsărelele ce fură din mâncare, apa este gratuită – ca în cele mai multe locuri din Suedia în care-am umblat – şi bună de tot la gust, iar mie îmi vine rândul, în timp ce râd înfundat citind mesajele lui Marcel, care-mi scrie de la adăpostul unei umbrele gigantice, unde-a pitit şi rucsacurile.

Foarte amabil personalul, încântat că, undeva printre localnici, îmi făcusem şi eu temele. FIKA. Pauza dulce suedeză pe care îmi doream să o trăiesc. Venise momentul: suc de rubarbă, suc de mere, kanelsnurra şi chokladboll. Scorţişoară şi ciocolată – două dintre marile mele iubiri. Cine credeţi că mai băga ploaia în seamă?!

Din frumoasa gară din Malmö am fost sfătuiţi de un localnic simpatic de la volanul unui autobuz să luăm trenul spre Ystad. Ne spunea că am fi câştigat timp, căci cu busul ne-am fi ocolit destul de mult.

Sudul Suediei – Comitatul Skåne – era plăcut. Nespectaculos, dar liniştitor. Singura care ne crea angoase era ploaia agresivă bătându-ne-n geam. Apoi a apărut un copilaş blond cu ochi albaştri care m-a salutat în engleză şi m-a întrebat ce fac. Aşa că zâmbetul a reapărut. În Ystad, centrul cinematografic suedez, ne-am refugiat în gara de feriboturi şi nici nu ne-am dat seama. Aveam în plan să închiriem nişte biciclete şi să ajungem în Nybrostrandul vecin. Riscam să ne facă ciuciulete. Se oprea şi repornea. Fără avertismente. Ploaia. Am zis că am putea să luăm şi masa, – a fost una bună, cu tot cu preparate vegetariene, dar nu cea mai bună – la MAX, apoi, în plimbarea printre casele colorate, cu iz medieval, din centru, am venit cu ideea de a face nişte cumpărături, înţelegând că un mic dejun preparat de noi ar fi fost mult mai ieftin şi mai practic decât unul servit în oraş. Mai ales că urma să stăm într-o aşezare micuţă şi izolată. Pregătiţi să plecăm înspre autobuz, ne-a şocat din nou ploaia, de această dată cu accente de vijelie, cu descărcări electrice şi vânt. Frustrarea începuse să îşi spună cuvântul, de sub hainele ude, realizând că era una dintre cele mai ploioase călătorii ale noastre. Concluzie trasă din doar ziua a doua.

Lucrurile s-au calmat apoi între noi şi cer şi optimismul a revenit, pe măsură ce norii s-au scuturat. Mai era ciudat, dar plăcut, felul în care Suedia începuse să ne intre pe sub piele, ca ţara nordică ce ne-ar fi plăcut cel mai mult, cu oamenii ce ne-ar fi ajutat cel mai mult, fără o căldură pe care o căutăm de fiecare dată, însă cu multă sinceritate.