Draga mea Românie,

Eşti la o răscruce. Suntem pe cale să pătrundem într-un an în care tot ce ştim vechi şi nefolositor pentru noi se va prăbuşi. E un final de ciclu, finalul unei ere. Îţi aminteşti de ’89? Şi acel an a marcat un final.

 

Ce te rog eu, acum, de aniversarea ta ce va fi mereu încununată de optimism? [Nu de speranţă, căci nu trebuie să sperăm. Noi ştim deja tot. Noi creăm şi ce va veni.]

Să ai curaj şi să păşeşti înainte cu inima, nu cu mintea.

 

Frica ne paralizează, împiedicându-ne să gândim limpede. Până la urmă, de ce să ne temem? Când toate trecerile pe care le vedem ca sfârşituri sunt şi începuturi?

 

Să nu dăm şanse, să nu avem răbdare, să ne certăm, să ridiculizăm – toate acestea nu ne fac cinste chiar de la bază suntem un popor spiritual.

 

DRAGOSTEA să te cuprindă, ţărişoara mea, şi îţi vorbesc cum îmi vorbesc şi mie însămi, să nu te mai părăsească nicicând, că destul ai suferit! ♥ E vremea pentru soare! ☼