...

 Cand asta-i aproape tot ce ti-a ramas...

Pentru că prăpastia dintre noi se adânceşte şi pereţii de stâncă se îndepărtează unii de alţii. Pentru că aş fi vrut să fi putut exista un „noi”, să fim prieteni până la adânci bătrâneţi şi să putem povesti despre toate năzbâtiile prin care am trecut împreună. Odată... atât de mult e de-atunci... şi atunci puteam purta o discuţie... simţeam că „Dar tu cum eşti?”-ul acela chiar aştepta un răspuns.

Mama mi-a spus mereu că ceea ce îmi doresc eu, prietenul pe care mi-l doresc eu, este foarte greu de găsit. Voi fi curajoasă, aşa cum şi-a dorit mereu să fiu, şi nu voi renunţa la călătoria pentru a-l găsi. Nici măcar nu îl voi mai căuta, însă ştiu că voi fi deschisă pentru a-l primi dacă va fi menit să vină.

Mă doare că nu putem experimenta aceleaşi senzaţii, că nu te laşi să creşti, să crezi, să vezi unde te poate duce drumul. Mi-a devenit foarte clar zilele astea că nu vom pleca în aceleaşi locuri, că spiritual ne-am despărţit de mult... cu mult înainte ca eu să pot accepta asta.

Nu ştiu ce va fi, dacă voi putea măcar fizic să îţi mai fiu alături o perioadă. De încercat voi încerca. Poate că ai nevoie de mine. Poate că ai nevoie să mă ştii „acolo”.

Cu toate că simt că nu va mai fi niciodată aşa cum a fost şi cum am dorit să mai fie. Sau poate că poteca pe care-am păşit împreună s-a vrut mereu cu răscrucea asta de vânturi vrăjmaşe. La care eu mi-am ridicat întrebări şi tu ai grăbit pasul, doar-doar oi afla adăpost. 

Te-am iubit, te-am iubit cu adevărat şi, undeva, într-un sertar, adânc ascunsă-n mine, dragostea aceea va exista mereu.    

Şi-am părăsit şi eu răscrucea, şi m-am dus de-a curmezişul...

 

P.S. Drama cea mai mare nu este că am plâns o săptămână întreagă fără ca cineva din afara casei să ştie, că prietenii mei iau constant decizii care se dovedesc a fi greşite şi care le dau de furcă sau că şi ultima fărâmă de comunicare s-a dus cu cei mai mulţi dintre ei... ci felul disperat în care se agaţă de viaţă fără a încerca măcar să o înţeleagă sau să o... trăiască.

 

Această postare este cathartică şi nu va fi inclusă în newsletter sau în linkuri de social media.  

 

No comments:

© Olivia-Petra Coman, 2019 | Photographer: © Marcel Bancila. Powered by Blogger.