View Olivia-Petra Coman's photos on Trover

Sunday, 14 February 2016

Slovenia: de la munte la mare şi înapoi



Primul meu contact cu slovenii l-am avut înainte de a le ajunge în ţară: pur şi simplu, la prima tură de rafting a vieţii mele, ne-am întrecut cu o barcă plină de sloveni în Bosnia, pe Una, bineînţeles. Am pierdut, însă am şi rămas cu nişte idei pe care nu mi le-am schimbat neapărat în cei şase ani şi jumătate care au trecut, şi anume că mulţi dintre locuitorii acestei ţări au o aroganţă tipică.
Hmmm... apoi a venit momentul când m-am îndrăgostit efectiv de Ljubljana (după o vizită şi la Postojna) şi... am rămas în suflet cumva cu oraşul acesta... cu podurile lui, cu verdele-smarald al statuilor, cu florile din centru şi cu cochetul care domneşte, parcă, peste tot.
Nu mi s-a părut nici atunci, aşa cum nu mi s-a părut nici anul trecut, o ţară care să îţi taie răsuflarea... [şi, da, am ajuns, într-un final, la ultimul articol punctual din seria celor care-au „cântat” fabuloasa aventură a verii 2015]

Planul cu Slovenia a fost întortocheat, de la început, mai cu seamă că s-a întins şi pe cea mai grea şi lungă zi a călătoriei (în jur de 700 km din Croaţia şi până în Germania). Am profitat. Şi am ajuns la Bled. Care nu m-a impresionat aşa cum aş fi crezut. Poate şi pentru că turna efectiv. De-abia am putut ieşi din maşină pentru câteva fotografii... Ce plimbat cu caiacul pe lac... Ce stat la masă... Am zis că poate avem noroc să prindem o vreme mai bună pe celălalt lac pe care-l aveam în plan – Bohinj. Nu a fost să fie. Ploaia nu se oprise şi doar pe alocuri se mai zărea turcoazul cu care aşteptam să mă surprindă apa. Ne-am oprit, ce-i drept, apoi, în încercarea de a lua masa, însă nu a fost să fie pentru că bucatele mult prea simple, dar la preţuri mari, ne-au făcut să fugim până-n Austria vecină.
[Sfârşitul Părţii I.]
Fast-forward... prin nordul Italiei eram şi ne rodeam unghiile prin maşină... când am rămas blocaţi pe autostradă 3 ore, în drum spre Slovenia, din nou. Eram deja adormiţi, agasaţi de taxele de autostradă din Italia şi cred că ne era un pic şi foame când am văzut Trieste. Cu toate acestea, la intrarea în Piran, orăşelul-minune în care urma să dormim şi în care îmi doream de mult să ajung, entuziasmul ne-a revenit. Am rezolvat şi cu maşina, într-un final [căci nu ai drept de staţionare în Piran pentru mai mult de o oră, aşa că Măzduţa şi caiacele au rămas cuminţi într-o parcare foarte costisitoare, în timp ce fetele erau deja la cazare şi eu îl ajutam pe Marcel al meu, cu un bilet de parcare emis de gazda noastră, să iasă legal din Piran]. Ploua din nou.
Soarele ne-a urmărit însă a doua zi, în plimbarea noastră destul de matinală pe străduţele înguste, ce separau clădiri vechi, dar robuste, cu ferestre mari şi colorate, în izul constant de apă de mare. Parcă nu îmi plăcea atât de mult pe cât m-aş fi aşteptat, însă îmi plăcea altfel şi sentimentul acesta nou ajuta cumva la echilibrarea trăirilor din sufletul meu.
Marea la Piran
Cum nu prea ne-am dumirit noi unde am fi putut face baie şi scoate caiacele la apă de pe pontoanele de piatră, am zis să ne reorientăm şi, cu greu, am găsit un locşor destul de comercial, al cărui nume nici nu merită pomenit şi, sinceră să fiu, l-am şi uitat, unde am putut face o băiţă şi lansa unul dintre caiace la apă.
Decizia unanimă a fost să nu ignorăm Ljubljana, să mai vedem o dată Podul Dragonilor, să mai urcăm o dată la Cetate, de această dată nu cu cabina, ci cu maşina. Unde mai pui că am avut timp şi de nişte cumpărături în această capitală, care, pare-se, are darul să mă liniştească de fiecare dată!
Ljubljana -vedere din Grad-
Surpriza acelei zile urma să vină aproape de apus, când, în drum spre Ungaria, Maribor m-a surprins cum nu credeam că mă va mai surprinde ceva pe final de aventură. Masivitate şi spaţiu, vechi şi elegant se completau aşa cum îmi plăcea mie să le asociez în sufletul meu.
Wow, Maribor!
[Sfârşitul Părţii a II-a.]
Cum încă nu am fost prin munţii lor la snowboard sau la „vânătoare” de ape repezi, căci Soča uimitor de turcoază ne-a scăpat, preconizez o reîntoarcere, mai ales că mai am în cap nişte chestii interactive ca un atelier de realizare a dantelei în Idrija sau ideea că încă nu am încercat tradiţionalele Štruklji.

...însă are ea ceva Slovenia de îmi face plăcere să mă reîntorc de fiecare dată.

No comments:

Post a Comment