Mama mea a vizitat Polonia pe vremea lui Ceauşescu. Şi a rămas impresionată. Mi-a povestit de multe ori despre
ce a făcut pe durata călătoriei şi despre cât de mult s-a îndrăgostit de Cracovia,
încurajându-mă, poate nu întotdeauna direct, să poposesc pe-acolo.
Doar că Polonia nu ne-a atras niciodată: nici pe mine şi nici pe Marcel al
meu. A rămas chiar printre ultimele ţări europene în care nu am păşit. Cu toate
acestea, la mijloc de iunie ştiam că vom ajunge acolo.
Ne-au întâmpinat (la trecerea dinspre Slovacia) preţurile mici – pe alocuri
chiar mai mici decât ale noastre. „Aşa este normal să fie... au piaţă... au
consumatori” cam pe asta erau centrate discuţiile din Zum-Zuma (a.k.a. Mazda)
noastră.
S-a pornit o ploaie torenţială, însă noi am părăsit centrul şi am ajuns
într-o zonă liniştită, cu case şi cu multă verdeaţă. Şi am văzut şi meciul...
Lumina celei de-a doua zile era închisă, însă nu era frig. Mai degrabă
multă umezeală. Şi ne era foame! J Am purces înspre centru, unde locul lăudat în care urma să ne luăm micul
dejun era închis. Aveam plan de rezervă, însă mai era ceva timp până la ora 9.
Aşa că a trebuit să parcăm. O doamnă care se ocupa de spălatul cu apă al
trotuarelor ne-a văzut maşina şi ne-a explicat că nu eram bine parcaţi,
ajutându-ne să mutăm maşina într-un loc fără pericole de amendă. Apoi, pentru
că nu găseam automatul de parcare, a venit chiar ea cu noi să ni-l arate. Mi-a
umplut sufletul; atât de mult îmi plac întâmplările astea! Arată cât de multe
inimi mari mai sunt încă în lume şi le închidem, cu ocazia asta, gura celor care
nu ştiu să vorbească decât despre conflicte!
Am pătruns în piaţa centrală. Îi cunoşteam silueta din multele fotografii în care o văzusem. Mare,
ofertantă, colorată, nimic de zis, dar nu acel wow. Micul dejun, însă, ni l-a dat: tort de spanac şi suc de morcovi /plandemia a condus la închiderea restaurantului Sissi; n.m. 20.09.2025/ [ştiţi la ce m-am gândit, nu?], apoi o omletă extraordinară – toate astea la un
preţ mic, mic de tot. Şi una dintre cele mai prietenoase şi amabile chelneriţe din călătoriile
noastre.
Venise vremea desfătării cu ciocolată şi apoi cu mobilă. [Noi ne-am mutat
anul ăsta în casă nouă; a fost un proces lung şi anevoios care mi-a scos peri
albi şi o sumă substanţială din cont. Şi care nu ne-a mai lăsat timp pentru ce iubim – măcar de călătorit am mai
călătorit printre picături, însă doar această cea mai mare dragoste ne-am
hrănit-o, nimic altceva. Treaba însă face că şi în Cracovia este IKEA, cu mai
multe produse decât la noi. Unele mai ieftine, altele inexistente la Bucureşti.]
Aşa că, am mers la cumpărături, vă e clar! Şi am plecat plini, cu mine cocoţată pe bancheta din
spate, susţinând lucruşoarele. Inutil să vă spun cât de drăguţi au fost şi
oamenii din IKEA [şi mă refer acum la clienţi!] /noi fani IKEA nu mai suntem; le-am depistat politicile; n.m. 20.09.2025/
Ne grăbeam, aveam în plan o urcare la Morskie Oko, însă am dat de o
ploaie... nu cred că a fost pe vreundeva atât de violentă în acest an. Prin
urmare, ne-am continuat drumul înspre sud. Farul stâng nu mai lumina, din
păcate. Ne-am oprit la o benzinărie, am cumpărat un bec şi, din cauza faptului
că-i o istorie tare buclucaşă să schimbi un bec în cazul Măzduţei noastre, am
căutat un service. Ne-au ajutat angajaţii de la benzinărie să îl găsim. Zis şi
făcut, aveam din nou far funcţional şi nici măcar nu dorise domnul care ne
ajutase să îi plătim nimic!
Am
ajuns, într-un final, în răcoarea Zakopane-ului, unde mi-am regăsit gentuţa la
care visam din Slovacia [şi pe care, culmea!, încă nu am purtat-o; /o tot port de anul trecut, am acum un telefon mic; n.m. 20.09.2025/] şi, după
ultimele cumpărături, la care am rămas fără zloţi, dar ne-a ajutat doamna de la
casă cu mărunţişul, ne-am reîntors încărcaţi în Slovacia.
După 9 ani:
O voi lua pe rând: Zakopane s-a schimbat. Enorm!
Din localitatea prăfuită şi necizelată pe alocuri a
devenit una dintre cele mai luxoase staţiuni ale Poloniei. Preţurile sunt cel
puţin duble şi puţin peste faţă de România, găseşti greu locuri de parcare ori
la restaurant, însă oamenii cu care am interacţionat au fost drăguţi. Uşor
rezervaţi, dar drăguţi!
Cele mai faine chestii?
• Cristina Ristorante & Pizzeria – delicioasă mâncarea,
foarte atentă servirea; se poate plăti cu cardul dacă staţi puţin şi nu doriţi
să extrageţi zloţi ori să schimbaţi bani. Noi am dorit, în fapt, să mergem la
restaurantul tradiţional al aceleiaşi companii, însă am ratat intrarea (pe care
o găsiţi cum intraţi, undeva la stânga).
• Laitmotivul călătoriei până în Polonia a fost
Beernarium Spa. Acolo le-am făcut o surpriză binemeritată lui Marcel şi lui
tata şi am făcut baie în bere! Totul a venit la pachet cu o degustare şi o
uscare tradiţională pe paie. Oamenii s-au comportat minunat cu noi! Iar eu m-am
relaxat total.
Ne-am retras apoi la Bustryk, unde a fost cea mai faină
cazare a călătoriei, la Hajlanderka. Este impecabil de curată, iar Anna vă va
primi cu multă prietenie. Musai să nu rataţi priveliştile asupra munţilor şi
momentele de relaxare de pe terasă. Recomand cu tărie cazarea aici, şi nu în
Zakopane. Am aflat că este al doilea cel mai înalt sat al Poloniei.
Am fost şi în satul aflat la cea mai ridicată
altitudine. Se numeşte Ząb, are o pronunţie ciudată şi numele lui înseamnă „dinte”.
Anna ne-a sfătuit să parcăm gratuit lângă biserica din sat. Aici am şi fost
norocoşi să fim martorii unei nunţi tradiţionale! Din acest punct pleacă două
trasee – unul este la stânga, pe cărare, însă eu am preferat pajiştea înspre
cimitir; al doilea este la dreapta, un pic înapoi pe drum, apoi spre Jarosy.
Găsiţi şi magazin în Ząb, să vă faceţi plinul cu bere artizanală (am găsit cu
zmeură, dar şi cu zmeură şi gutui şi a fost foarte bună).
.JPG)
No comments: