De ce îi sunt recunoscătoare Egiptului?

 Sunt o norocoasă – chiar acum vorbeam cu o prietenă dragă. Cum-necum, am ajuns, cum îşi dorea Marcel, „la apă caldă şi turcoaz” în noiembrie şi decembrie. Am mizat şi pe faptul că nu va fi niciun lockdown la noi (cu alegerile ce stau să vină... cu toate că eu consider toate lipsirile acestea de libertăţi drept neconstituţionale şi o mare bătaie de joc la adresa umanităţii – dar, na, asta-s eu şi părerile mele). Revenind la Egipt, că acolo am ajuns, eu am fugit mereu de ţara asta, căci am auzit multe lucruri rele despre ea şi oamenii de acolo.

Surprinzător, însă, am reuşit să disociez cele bune de cele rele şi astăzi vă voi vorbi despre primele din listă. Rămânând doar în Peninsula Sinai, căci aşa ne-a şezut bine tot anul, în natură, următoarele aspecte au fost cele ce mi-au făcut sufletul să tresalte—

 

Cel mai bun snorkelling din viaţa mea

Cum apa este o mare parte din viaţa mea şi a lui Marcel şi cum nu iubim niciun element mai mult, am fost din 13 zile (2 au fost pe drum) 9 în apă şi din cele 9, în 7 am făcut snorkelling. Care a fost de zile mari şi a bătut inclusiv Zanzibarul şi bucata de Caraibe a Columbiei. Oamenii ăştia nici nu cred că realizează cu adevărat ce bogăţie au pe coasta Mării Roşii. Atâtea culori, atâtea vieţuitoare, aşa o vizibilitate... ca în acvarii gigantice m-am simţit (şi voi reveni cu sugestii şi păţanii). Oricum, mi-e dor de ce am văzut şi simţit în apă.

 

Varianta de reef spying din caiac

(Pe asta nu am mai încercat-o!) Dar e tare mişto, mai ales la cât de limpede este marea! În preţul cazării noastre de la Nuweiba intrau şi caiacele (altfel se închiriau la nişte preţuri de te speriai), aşa că... nu puteam da cu piciorul. A fost minunat. Am fost doar noi doi. Fără veste. Coralul şi munţii din Arabia Saudită.

 

Wild swimming în luni reci (la noi)

Din august (Lacul Buhui), am câte-o provocare de wild swimming pe lună. Dacă în septembrie am înotat în Dunăre, lângă Zimnicea, într-unul din momentele preferate ale anului meu, în octombrie am găsit rămăşiţe de vară pe lângă Măcin – şi provocarea a fost finalizată în apele Dunării Vechi. Dar ce urma să mă fac în noiembrie şi decembrie? Ehhh... am fentat un pic sistemul (că doar români suntem şi „ne descurcăm”, cum a zis-o Teo) şi am bifat sesiunile din noiembrie şi decembrie în Marea Roşie, la vreo 25°C (temperatura apei). Să vedem ce m-oi face în ianuarie şi februarie. :D

 

Vitamina D (şi cum mi-am luat gândul de la pandemie)

Cum la Braşov de pe la începutul lui noiembrie a fost multă ceaţă şi nu am mai văzut soarele cu zilele, mi-a lipsit (unde mai pui că nu prea mai ies ziua pentru că nu suport ideea de mască şi simt că mă sufocă – asta-i altă poveste). Şi am realizat ce buni prieteni suntem eu şi cu soarele chiar dacă pielea mea deschisă la culoare l-a cam considerat duşman în ultimii ani. Cele mai bune metode prin care să ne întărim imunitatea (mai ales în perioada aceasta; de avem imunitate... cum virusuri nu-s; 21.11.2022, n.m.) sunt cele naturale. Aşa că mi-am luat cât de multă vitamina D am putut.

Apoi, mască nu am purtat – căci nu se purta nici înăuntru, nici în afară (poate am văzut vreo 20 oameni cu mască, în total, în 13 zile). Oamenii îşi vedeau de viaţă. Cum o ştim. Cum era înainte. Restaurantele erau toate deschise, inclusiv în interior, însă noi preferam să ne bucurăm de căldură şi de terase. Cu toate acestea, economia le-a fost lovită şi egiptenilor şi am înţeles că turismul a suferit pierderi de 70-80%. Pe scurt, pe lângă câţiva moldoveni şi italieni, mai eram noi. În rest, ruşi, cazaci, ucraineni şi bieloruşi. Cu foarte puţine excepţii, a fost total neaglomerat în toate locurile unde am fost – de la restaurante la plaje sau rezervaţii naturale. Adevărul este că, psihic, a fost minunat să ne eliberăm de presiunea pe care pandemia a pus-o pe noi – şi să nu ne mai luăm atât de în serios. Nu de alta, dar o putem lua razna.

 

Sucul de guava

Trecem la vitamina C. Am dezvoltat o fascinaţie pentru guava în Egipt – am mâncat şi am băut guava de cel puţin 2-3 ori în fiecare zi. Am adus câteva şi acasă, cât să ne ostoim dorul – şi cam aşa se face sucul acasă. Guava conţine mai multă vitamina C decât portocalele. Consumul lor l-am suplimentat cu kumquats (fac tare bine sinusurilor) şi curmale (în plin sezon – cele din Siwa, umede, pe nume „Rotab”, sunt cele mai bune pe care le-am mâncat în viaţa mea – iartă-mă, Iran! –).

 

Untul de mango

Că vorbim de fructe, un fel de fruct naţional al Egiptului este chiar mango. Dulce, zemos, minunat. Cine a ştiut? Cine a ştiut că toate cele cresc în Egipt şi că Egiptul nu e numai piramide? Cine a ştiut că există unt de mango, minunat pentru hidratarea pielii sau pentru protecţie împotriva razelor dăunătoare (şi un produs, până la urmă, natural, care nu face rău nici coralilor când suntem în apă). E drept, l-am căutat mult, dar în Dahab îl găsiţi sigur, la „Back to Nature”, în două variante.

 

Sandboarding, în sfârşit!

Cum bucuriile de zi cu zi şi felul mulţumitor (înăuntrul nostru) în care ne trăim viaţa ajută să nu ne îmbolnăvim şi să avem un tonus ridicat, eu mi le fac mereu. De această dată, am fost parcă şi mai perseverentă în a încerca un sport pe care îmi doresc să îl încerc de mult. Nu numai că l-am găsit în Dahab pe tipul care ne-a făcut rost de plăci la un preţ ok (detalii – într-unul din articolele viitoare), ci ni le-a şi dat să facem ce vrem cu ele. Aşa am ajuns să căutăm şi încercăm dune şi am găsit-o pe cea perfectă undeva înainte de primul checkpoint de după intersecţia dintre Dahab şi St. Catherine. Aşadar, în sfârşit, sandboarding!! După ultima tentativă nereuşită, chiar anul acesta, în Florianópolis, Brazilia.

 

Liniştea de la St. Catherine

A fost cea mai frumoasă zi pentru mine cea petrecută în Deşertul Sinai, cu plăcile, ulterior vizitei la una dintre cele mai vechi mănăstiri din lume. Nu-s fană a lăcaşelor de cult, am mai spus-o, dar de crezut, cred. Îţi şi dai seama uneori că ţi-e şi greu să nu crezi când, într-un haos total, în care oficialii dau dovadă de exces de zel – în căutare de bacşiş – şi eşti oprit de 15-20 ori pentru verificat acte înainte de a ajunge la destinaţie, în jurul Mănăstirii St. Catherine e o linişte cum nu credeai că vei simţi în acest an. Să îi spunem „magie”?

 

CND

O altă întâlnire emoţionantă de pe uscat a fost cea cu CND (nume de cod „Căţelul Nostru Drag”), unul dintre cele mai curate şi pline de iubire suflete pe care le-am întâlnit în călătorii şi prietenul meu cel mai bun din Egipt. A ajuns la Nuweiba Lodge, unde stăteam, în aceeaşi zi cu noi, şi oamenii faini de care s-a apropiat Marcel (printre care şi proprietarul locului) l-au îngrijit, i-au oblojit rana şi i-au dat de mâncare. De hrănit l-am hrănit şi noi şi ne-am jucat cu el şi ne-a ţinut companie la micul dejun, pe plajă, ba chiar ne-a condus la plecare. Am plâns... şi încă mă emoţionez când îl pomenesc.

 

Prima lecţie de kitesurfing, de ziua mea

De CND ne-am despărţit fix de ziua mea. Am mers pe gut feeling. Era greu să ajungem la Blue Lagoon (şi nu aveam chef de un drum cu barca sau cu 4x4 duhnind a comercial încolo). Îmi doream apă turcoaz şi vântul era numa’ bun. Windsurfing? :D Mai era o lagună, ce-i drept, şi nu trebuia să intrăm în Dahab, per se, căci mă apăsa fantastic oraşul acela. Punem pe GPS „Dahab Lagoon” şi, cum oprim, vedem kite-uri pe cer. Măi să fie... Găsim şi un club de kitesurfing şi mă bucur să aflu că-s ruşi proprietarii şi instructorii. Şi aşa mi-am serbat ziua de naştere (şi a fost cadou de la Marcel), într-unul – aveam să aflăm – din cele mai bune locuri din lume pentru învăţat kitesurfing, cu mândrul meu şi cu Colea. :P

Era pe lista de sporturi de încercat încă dinainte de Columbia, dar acolo nu a fost suficient vânt. Ce-mi face mai mult cu ochiul? Windsurfing? Kitesurfing? Cred că voi continua cu ambele, se pare că mie-mi plac sporturile cu plăci.

 

Apusurile din apă

M-am obişnuit cu ele. După snorkelling, după caiac, după kitesurfing. Apusurile de la Marea Roşie au ceva special. Una dintre teorii este că munţii roşiatici reflectându-se în apă reprezintă unul dintre motivele pentru care această întindere de apă se numeşte astfel. De această dată, am prins inclusiv chemarea la rugăciune în apă de multe ori şi am stat, liniştită, urmărind pur şi simplu soarele cum coboară.

 

Călătoritul, care nu a murit

A fost minunat să fim pe drum din nou. Nu ştiu cum am făcut, dar eu şi cu Marcel am călătorit mai mult în acest an decât în alţii. Ne-am dat seama cum e să ne fie luat unul dintre cele mai preţioase lucruri pentru noi – libertatea. Şi am replicat. Iar dacă îţi doreşti ceva cu adevărat, va fi o prioritate (am spus-o mereu). Se vor găsi chichiţele care îţi vor înlesni drumul spre destinaţie. Uneori, însuşi Universul va pune umărul de dorinţele vor veni din inimă.

 

Închei anul cu urări de bine pentru voi şi cu multă speranţă că Binele (cum îl văd eu) va învinge! ♥