De făcut pe lângă Orşova – în Mehedinţi şi Caraş-Severin –

 Orşova m-a fascinat mereu. Iar când sunt lângă Dunăre, nu pot să nu trec să o simt.

Aşa am ajuns şi iarna pe-acolo, că nu era departe de Moraviţa şi drumul peste munţi şi pe lângă Dunăre a fost o încântare. Ca de obicei. J

 

La cazare – găsită cu greu, căci cam toate unităţile sunt închise în zonă în afara sezonului, am înţeles că nu este gaz – nu aveam micul dejun, însă în prima zi a fost încă aşa un soare, că am putut mânca pe terasă ce aveam cu noi. A fost plăcut.

 

După ce Marcel şi-a luat o cafea de la o benzinărie, am plecat la Sviniţa, să facem cunoştinţă cu cei ce ştiam că se ocupă de cea mai mare plantaţie de smochini din ţară. Vreo 300. Vorbisem cu proprietarii din timp, aşa că am poposit la ei pentru a cumpăra dulceaţă şi smochine uscate. Până şi la plantaţie am fost, se vede minunat Dunărea de sus. Înnebuniţi am fost (vorbesc şi în numele lui Marcel). Au smochinele româneşti o aromă... ♥

 

Pe mai departe, pe drumul de întoarcere înspre Orşova, înainte de intrarea în Dubova, veţi observa un semn pe dreapta indicând începutul traseului spre Ciucarul Mare (şi nişte trepte). Urcuşul începe destul de abrupt, apoi urmează o plimbare prin pădure până la marginea abruptului. Noi mai departe nu am mers (o oră şi jumătate este suficientă pentru această porţiune, cu tot cu pauzele de fotografii), căci urma apusul şi mai aveam ceva în plan. Priveliştile asupra Serbiei ne-au încântat! Cred că a fost una dintre cele mai spectaculoase drumeţii ale mele, putând vedea măcar un tărâm străin (în condiţiile plandemice în care nu prea puteai merge nicăieri).

 

Şi iată ce mai doream să facem – să ieşim pe apă! Pe la două şi jumătate/trei încă era un aer călduţ, aşa că nu am avut probleme în a ne schimba în pantalonii scurţi de neopren. Ochisem o intrare încă de pe drum, aşa că ne-am lansat caiacele în Golful Eşelniţa. A fost una dintre cele mai frumoase ture de caiac, iar apusul mi-a dat convingerea că lucrurile se vor schimba în bine – şi aşa a fost. (Între noi fie vorba, aştept o nouă schimbare – şi se va înfăptui!)

 

O sugestie de-un popas pentru când vă este foame? Au fost amabili oamenii cu noi şi mâncarea delicioasă la Hotel Dunavis.

 

A doua zi, am simţit iarna la Orşova. Una blândă şi ploioasă. Da, se răcise, însă noi ne-am încăpăţânat să mergem La Cădiţe, prin oprirea la Băile Herculane. Aşa mi-am făcut şi eu înotul de luna decembrie, dublu, de această dată, căci am testat şi temperatura Cernei. A fost fain, în spirit românesc, cu discuţii faine. Am descoperit mai apoi încă nişte „cădiţe” mai în sus pe drum.

 

Eram pregătită pentru cazarea-fenomen a respectivei călătorii şi începutul unei mari prietenii. Pentru amândoi.