Instagram Follow me on Instagram
View Olivia-Petra Coman's photos on Trover

Tuesday, 20 March 2018

Elementele mele preferate de pe Nil


Pentru necunoscători, Nilul poate părea un uriaş domol şi paşnic. Uriaş şi este, însă, aproape de izvor, lângă Jinja, în Uganda, numai paşnic nu este. Şi elementele sale nebune continuă şi mai la vale. Vezi Karuma Falls. Sau Murchison Falls.
Murchison Falls NP
Eu şi cu Apa ne iubim, asta o spun dintotdeauna. M-am întrebat mereu dacă sunt mai fascinată de marile întinderi stătătoare sau de mediul care se schimbă încontinuu, al cursurilor cu personalitate şi cu mistere.
Am cochetat cu surfingul, am permis de scufundător şi snorkelling încă fac. Merg să înot în fiecare săptămână şi nimic nu mă poate ţine prea mult departe de picuri. Pe care îi chem la pachet cu cascadele şi repezişurile care mă înfioară, dar pe care le caut fără încetare.   
Însă ce am trăit pe Nil mi-a schimbat complet perspectiva despre apă.
Aventura a venit sub forma unui prim anunţ – „Hipopotamii şi crocodilii sunt acolo – nu i-am scos” – din partea celor de la Nile River Explorers, o legendă când vorbim despre vâslit pe Nil în jos.
Tot unul dintre proprietari m-a luat apoi deoparte şi mi-a spus: „Îţi va plăcea la nebunie, vei vedea. Apa este caldă şi râul este prietenos. Cadrul este larg, nu ca pe Zambezi, unde ai impresia că defileul se prăbuşeşte peste tine”.
Va urma şi Zambezi într-o bună zi, mai mult ca sigur.  
Deocamdată, mă concentram, împreună cu Marcel al meu pe echipament, pe băieţii din echipa de siguranţă care făceau mişto de noi – chestie cu iz de comercial, pe care nu o înghit niciodată, mai ales că-s femeie şi ştourile sunt şi mai aprige, păcat că lumea nu ştie ce-mi poate pielea – şi pe colegul nostru de echipă – singurul!, alături de care urma să vâslim primele 4 elemente –: un neamţ pe care-l cunoscusem în nord-vestul Ugandei şi pe care nu-l aveam deloc la suflet pentru că era incredibil de arogant. Roata însă este rotundă şi se învârte. Iar eu nu uit niciodată asta.
Mai apoi, punctul central a devenit pregătirea tehnică de dinainte de plecare. Cam cea mai complexă din câte am trăit eu pe râu. Cu răsturnat barcă, tras colegi înăuntru, căţărat – asta, cam greu –, tot tacâmul. Facem cunoştinţă cu Nilul. Este mai cald decât cel mai cald ocean în care am intrat.

„Nilul este mare, cu multe elemente periculoase, însă nu trebuie să vă panicaţi. Dacă sunteţi traşi la fund, aşteptaţi ca apa să vă dea drumul” ne spune calm ghidul nostru scoţian.
Eram pregătită oare? Inima-mi bătea tare, însă m-am lăsat dusă, ca de fiecare dată. Am supravieţuit, pentru că sunt aici, să vă spun povestea.
Ce repezişuri mi-au plăcut cel mai mult? Pentru că sunt clar delimitate şi ultra-parcurse, au nume răsunătoare-tare. Iată clasamentul meu:

  1. No. 8 Nile Special, Gradul 4:
Am şi eu o mare febleţe, o repet, în persoana lui Benny Marr, cu care am reuşit să vorbesc la finele anului trecut. Şi... ce să vezi? Ne place acelaşi val. Pe care şi el regretă că îl va pierde.
Tura pe Nil s-a încheiat în mod apoteotic, cu faţa-mi la 20 cm de apă, barca super-înclinată... M-am ridicat să vâslesc, am alunecat din nou şi am căzut în fund şi, da, nu îl vedeam nici măcar pe Marcel, ci doar alb în faţa ochilor, nişte culmi de alb şi eram mai pregătită ca niciodată să cad. În aceeaşi spumă.

  1. No. 1 Overtime, Gradul 5:
Uitându-mă şi acum la fotografii ale unora şi altora care se dau pe acest măreţ fluviu, am mereu senzaţia că ghizii au o grijă deosebită la acest prim element. Lumea nu se prea răstoarnă, deşi căderea este violentă şi urmează imediat un alt element dificil. E o cascadă tare tricky acest Overtime, ai efectiv senzaţia că te scufunzi, ca să ieşi apoi victorios la suprafaţă – cu tot cu barcă! Şi aici am alunecat, dar am revenit în forţă.

  1. No. 5 The Bad Place, Gradul 5:
Locul ăsta, după cum îi şi spune, nu pare deloc prietenos. Vine după Itanda Falls, un element de Grad 6, care nu se practică în raftingul comercial, aşa că am făcut portaging – adică am dus barca pe mal în timp ce eu şi cu Marcel ne-am holbat îndelung la ce se găsea în spatele nostru şi ne-am spus: „Ce de apă!...”. Distracţia nu este însă la cote mult mai reduse nici după. Pentru că din liman ieşi direct într-o succesiune de valuri nebune. Eu chiar am întrebat: „Pe bune? Începem de aici?”... A fost... nici nu ştiu cum să explic, pentru că orice cuvânt aş folosi nu exprimă ce am simţit. Aş vrea să vă pot arăta. Cert este că ne-am ţinut de frânghiile bărcii ca să răzbim. Şi colegul nostru neamţ a fost cam dezechilibrat (stătea în faţă-dreapta şi venise peste Marcel); noroc cu ghidul nostru, care a restabilizat situaţia şi nu ne-am răsturnat. Deşi eram din nou pregătită pentru asta. Şi deşi apa te poate ţine şi roti până te învinge.  
  1. No. 3 Bubugo, Gradul 4:
Alintată „Super-Hole”, căderea este urmată de o gaură imensă, care îi răstoarnă pe mulţi. Doar că noi am vâslit când ni s-a spus (şi când a trebuit) şi am prins valul care ne-ar fi putut fi fatal. Apoi am stat cuminţi în interiorul bărcii.
  1. No. 6 Hair of the Dog, Gradul 4:
Nici din fotografii nu se înţelege mare lucru din repezişul acesta. Însă a fost intens, mai ales pentru că Marcel a venit peste mine şi am cam aglomerat partea stângă a bărcii, dar am avut prezenţă de spirit şi am continuat să vâslim.

  1. No. 5 Vengeance, Gradul 4:
Când am auzit numele, am simţit fiori pe şira spinării. Şi da, după ce ai trecut de prima porţiune şi poate că eşti mai relaxat, apa îţi poate prinde laterala stângă a bărcii fără probleme şi te poate răsturna. Din fericire, nu a fost cazul.
  1. No. 2 Retrospect, Gradul 4:
Urmează imediat după cascada nărăvaşă cu care începe fiecare tur. Eram atât de amorţită, încât ţin doar minte că urlam la băieţi să vâslească.

  1. No. 7 Kula Shaker, Gradul 4:
Aici am avut de-a face cu o succesiune de valuri, care te şi puteau ţine în loc şi legăna nu în cel mai drăguţ mod. Însă noi am avut noroc şi am trecut uşor.
Cred că asta pot spune despre întreg parcursul. Deşi amândoi suntem conştienţi că au contribuit multe pentru ca această coborâre să fie fără greşeală, tot avem un sentiment de mândrie că a ieşit aşa. Eu, una, mă simt, după această experienţă, mult mai pregătită să înfrunt greutăţile pe care viaţa se prea poate să mi le arunce în faţă.

Lucrurile nu vor mai fi la fel.
Deşi iubesc schimbarea, nu ştiu dacă pot fi de acord cu ea când taie atât de adânc în inima unei ţări şi a unei comunităţi! În vietăţile care sunt acolo! Prin barajul care se construieşte şi care va elimina complet no. 5-8.
Jinja
Cumva, chiar şi de pe urma întâlnirii memorabile în care am simţit lumina şi întunericul cum s-au confruntat în schimbul de replici avute cu plictisitul scoţian ce ne-a ferit de o coborâre nereuşită pe apă... şi nemailuând nici măcar în considerare dorinţele arzătoare ale echipajului de salvare de a pleca prin capitala Olandei cu vreo fătucă pescuită dintre valuri... rămânea doar ideea că ananasul savurat pe îndelete, minutele întregi de calm şi chiar şi tovărăşia unor oameni care înfruntaseră în viaţa lor volume uriaşe de apă şi care nu erau cu toate acestea cu nasul pe sus, ca în comunitatea românească de whitewater, urmau să ajungă la final.

Putând să renască în alt fel. Mereu sper ca necunoscutul să facă o figură frumoasă.

No comments:

Post a Comment