View Olivia-Petra Coman's photos on Trover

Monday, 19 December 2016

Ce presupune înscrierea într-o tabără de surfing?


Acum un an, în perioada aceasta, Andra tot începuse să mă bată la cap: „Hai să mergem într-un surf camp, că am auzit că e fain”. Îndrăgostită de sporturi de apă şi cu ideea de a încerca surfingul de mult întipărită în minte, am spus, până la urmă, „da”. L-am cooptat şi pe Marcel al meu – el mai încercase acest sport în Scoţia, pe când eu şi colegii mei de la Master aveam o sesiune privată de întrebări şi răspunsuri cu un mare istoric.
Apoi, m-am pus pe căutat. Nu am vrut ceva pe continent, încă de la început, cel puţin nu fizic. Şi, având în vedere că în Canare nu m-aş fi dus în sezon sau altfel decât cu o nouă provocare la pachet, pentru că nu mă atrăgea ideea, am zis „de ce nu?”. Tovarăşii mei de călătorie au fost de acord. Am contactat trei şcoli de surfing de pe Lanzarote, căci auzisem că acolo stă cel mai bine treaba din perspective de valuri, apoi am comparat tarifele şi beneficiile oferite. Am ales Kalufa Surf School şi pentru că mi-a plăcut de la început felul în care am comunicat cu Laura, faptul că ne oferise posibilitatea unei triple – şi aveam, pe undeva, un sneaky feeling că e italiancă. [Să îmi fie cu iertare, dar fug de instructori spanioli de când mi-am obţinut permisul de scufundări în Malta şi am avut parte de unul acolo. E urât să generalizăm, dar acceptaţi-mi-o pe asta.] Apoi, Andra şi Marcel au fost de acord, am rezervat şi zborurile, am transferat şi 25% din total, aşteptând apoi cuminţi luna noiembrie.
A venit, într-un final; am făcut un stopover la Madrid (la dus) şi unul la Bruxelles (la întors) – despre care voi povesti separat într-un alt articol; până la urmă, şi acestea s-au vrut pentru că nu se concretizaseră cu ani în urmă. Iar dacă îţi doreşti ceva – şi e şi scris –, într-un final, tot se întâmplă!
Iată că, puţin după miezul nopţii, aterizam pe Lanzarote, dar maşina închiriată nu era de găsit. Aşa că ora unu ne găsea singuri-cuc pe băncuţele din faţa aeroportului, înjurându-i cu patos pe cei de la compania de închirieri auto şi fiind recunoscători că Laurei i se făcuse milă de noi şi îl trimitea pe soţul ei, Roberto, împreună cu care gestiona şcoala, să ne ia. Acesta venise însoţit de Simone, unul dintre viitorii noştri instructori, cu care am realizat pe dată o conexiune, căci m-a făcut să râd în hohote. Primirea Laurei a fost foarte caldă, însă fusese prima şi ultima dată când o văzusem, pentru că ea şi cu Roberto urmau în chiar a doua zi să plece în vacanţă.
Livingul | Surf Camp
Surf camp-ul era şi mai este încă splendid. Una dintre cele mai frumoase, elegante şi puse la punct locaţii în care am stat în toată viaţa mea de călător. Curăţenia se făcea zilnic. La cele mai mici detalii. Camera noastră – foarte cochetă, plină de mesaje care ne încurajau să facem totul din şi cu iubire. Livingul – aerisit şi plin. Bucătăria – foarte bine organizată, cu un sistem simplu, dar foarte eficient de separare (atât în dulapuri, cât şi în frigider) între toţi cei ce se aflau cazaţi acolo. Aveam până şi uscătorie! Iar piscina, ah, piscina, arăta divin. Din prima, ne-am ales ca loc de mic dejun colţul îndepărtat al grădinii, acoperit şi foarte în tendinţe, să-i zicem. Ni se potrivea perfect, aşa că nu ne-am mai despărţit de el! Şi şi ceilalţi din casă ne-au respectat opţiunea. Dincolo de pariuri şi dorinţe de a face baie în piscină a stat însă răcoarea serii. Aşa că nici măcar eu nu m-am îndurat să o fac, în toate cele 7 zile cât am stat acolo.  
Piscina | Surf Camp
Revenind la întrebarea din titlu, răspunsurile stau cam aşa:
Să vii odihnit. Ne culcaserăm la 2 şi jumătate, iar la 7 şi jumătate (era prima zi, băile erau comune, nu ştiam cum funcţionează treaba) eram deja treji pentru că ni se spusese de cu o seară înainte că „va fi o zi foarte bună” (=laitmotivul taberei), aşa că nu ar fi trebuit să o pierdem, cu toate că personal îmi programasem o zi de... somn. [Şi să nu uit să remenţionez că pe mine şi două ore de fus orar mă dau peste cap. Şi nu-s singura.]
'Today is a good day'
Să fii pregătit să te trezeşti devreme. Adică, nu să te duci cu ideea că „este vacanţă, dorm până la cât vreau”, ci să îţi asumi că eşti într-o tabără sportivă, că depinzi de instructori, de flux, de vânt.
Una piccola pausa...
Să fii conştient că a face surf implică o pregătire fizică bună şi efort mare. Adică e treabă serioasă şi, dacă îţi place şi vrei să mergi mai departe cu sportul ăsta, e musai să exersezi. Nu este uşor să tot intri şi ieşi cu placa în/din ocean, apă ai clar pe peste tot, să îţi găseşti echilibrul poate fi un hop mare, unde mai pui că îţi iei plăci în cap cu duiumul şi când ieşi de sub valuri te simţi – asta îmi displăcea cel mai mult – tare ameţit.
Subsemnata | © Kalufa Surf School
Să poţi convieţui cu mai mulţi oameni sub acelaşi acoperiş. Am văzut mulţi oameni perindându-se pe acolo într-o săptămână. Te-ai aştepta ca nişte persoane care ar fi deschise să practice surfingul sunt şi deschise la minte. Aşa ne-am aşteptat şi noi. Din păcate, era o atmosferă mai mult de priveghi [şi mi-am făcut datoria să le şi explic acest aspect celor 4 persoane care mi-au fost simpatice], mai mare păcatul de casa aceea frumoasă! Parcă erau mulţi dintre colocatarii noştri veniţi într-un soi de regăsire personală, nu am reuşit exact să înţeleg.

Intrând mai în profunzimea lucrurilor, am cunoscut-o pe Carmela, mama lui Roberto, care se ocupa de surf store şi care, scurt pe doi, ne-a negociat livrarea maşinii de la societatea de închirieri auto vinovată de neprezentare – şi care va fi menţionată într-un articol viitor. Apoi, ne-am împrietenit şi cu instructorul nostru full-time, Corrado, şi cu iubita lui, Daniela, care şi aveau oficial grijă de noi în lipsa Laurei şi a lui Roberto. Şi cu care am împărţit multe seri de râsete, mâncare şi discuţii interesante. Ni s-a alăturat Federico, un simpatic coleg de surfing, şi a închis cercul.
Marcel, Corrado & Federico
Pe plan personal, vedeam mâncătoria dintre şcolile de surfing locale, simţeam ce răsărită e a noastră şi mă bucuram în sinea mea de alegerea făcută. De parcă nu ar fi fost ocean suficient pentru toată lumea şi plaja Famara îndeajuns de lată!
Playa de Famara
Apoi, cum eu ştiu şi simt toate cele din primele minute, mi-am dat seama că surfingul nici nu mi se potriveşte şi nici nu îmi place. Îmi surâsese ideea mereu, însă, pusă în practică, aşteptările şi realitatea nu se prea mai suprapuneau. Am continuat încă două zile, lucrurile au mers mai bine, însă tot nu simţeam bucuria pe care mi-o dau sporturile mele preferate. Apoi, în stilu-mi caracteristic, am zis mai bine „pas” din a patra zi şi am plecat de nebună pe coclauri.
Andra şi Marcel au continuat lecţiile, susţin că le-a plăcut sportul şi mă bucur pentru ei. Dar şi sufletul meu s-a bucurat pentru mine, că am avut şi eu nişte momente de relaxare doar cu el, singuri noi. Cumva, frustrările că eram în fiecare zi pe Lanzarote, o insulă frumoasă, de altfel, dar incredibil de plictisitoare pentru mine, care nu-s făcută să stau mai mult de 3 zile locului [şi plină de energii dubioase], se adunaseră. Şi mă gândeam cu tristeţe la faptul că, în afara celui mai dificil an din viaţa mea, mai avusesem parte şi de un an dezastruos în materie de călătorii.
Andra
Apoi, ajunsă deja acasă şi discutând prin mesaje cu acelaşi drag prieten care mă acuzase că nu găsisem esenţa Indiei, primesc inevitabila întrebare:
„Cum a fost?”
Încep eu şi îi îndrug, în mare, toate cele întâmplate.
„Deci, a fost bine.”
„Acum, că stau să mă gândesc, chiar da.” J      
Cu Andra, Simone, Carmela, Marcel & Daniela

No comments:

Post a Comment