În 5 paşi veseli prin Dobrogea de nord

 Pentru că săptămâna trecută nu mi-a ieşit postarea, am zis să fie aceasta cu două! Şi pentru că toamna-i mai lungă-n Dobrogea, poate că mai apucaţi să colindaţi şi voi pe unde-am făcut-o noi.

E drept, tradiţionala Deltă am trăit-o anul acesta în iunie, însă întotdeauna mi-am dorit să zăbovesc mai mult în jurul Măcinului.

Cum stam noi într-o după-masă de vineri şi ne uitam la un documentar (îl puteţi şi voi vedea aici), ne-a lovit ideea: „Ce-ar fi dacă am pleca peste-o săptămână încolo, cu reîntoarcere duminică seară, oricât ar fi de târziu?”.

 

Nu mi-a fost greu să găsesc o cazare fix pe gustul nostru şi s-o rezerv, în Greci.

Şi-aşa am ajuns noi la Turtle Camp.

Ne-am simţit foarte bine primiţi din primele momente şi dimineaţa ni s-au oferit sugestii preţioase de către proprietarul locului (am ocupat căsuţa ce da-n spre tufele de trandafiri pe care le-am zărit a doua zi, în timp ce-n spatele casei era plin de gutui!). Ne-am bucurat de căldura aceea a dimineţii tare mult, luând micul dejun în aer liber – vara noastră eternă continua destul de departe de Braşovul unde purtam deja căciulă seara. Mi s-a topit sufletul cât am ţinut-o în poală pe mogâldeaţa roşcovană tare lipicioasă a casei. Am avut, cu toate acestea, timp să remarc cât de bine organizate erau toate în cel mai drăguţ camping vizitat de noi în ţară. Chiar şi duşul mi-a picat ca un amestec de dimineţi de vară islandeză/toamnă timpurie scoţiană, cu un twist de duioşie românească. Să nu uităm că zona Munţilor Măcin este cea mai săracă în precipitaţii din toată România – şi să drămuim apa. ♥  

Dimineata de vara tarzie in Greci? Si multa dragoste.
 
Micul nostru dejun

Că tot vorbim de apă, marea mea speranţă-n provocarea de wild swimming de octombrie (erau departe zilele toride ale lunii august!) sta-n cele 24 grade din aer, căci Dunărea Veche era rece. Întâi am lansat caiacele. Am cotit la stânga după Centrul de informare turistică din Măcin şi am ajuns pe un drum de ţară. Un domn cumsecade ieşit cu căpriţele pe-acolo ne-a spus să îl urmăm până când va urca pe dig, astfel reuşind să îl trecem. Am fost rapid pe apă, minunându-ne de frumuseţea atât de sălbatică a pădurii. Această primă tură a fost una mai scurtă, în care-am încercat să descoperim locuri şi peisaje şi-am vâslit în aval până la cotul pe care-l făcea râul – a fost mai greu un pic să ne întoarcem, dar ne-am dat seama că nu era chiar atât de puternic curentul. Mi-a plăcut mult că malul era curat – cu foarte puţine excepţii –, aşa că mi-a fost şi mai confortabil să înot. Nu ştiu dacă a durat un minut, căci am simţit apa aceea rece pe peste tot – cu toate că eu sunt născută iarna şi ador frigul (eh, poate s-or fi schimbat nişte lucruri în mine anul acesta!). Până la urmă, am făcut-o şi pe-asta, dar mă gândesc cu groază la următoarele luni. :D

Natura pe langa Dunarea Veche, Macin
 
Cu caiacul pe Dunarea Veche, Macin
 
Wild swimming III, octombrie, Dunarea Veche

 

La final de zi, porneam şi noi pe Culmea Pricopanului. Ştiam că nu aveam timp să finalizăm traseul şi că Parcul Naţional Munţii Măcinului era, în fapt, închis, aşa că nu aveam unde plăti taxa de intrare. Ne-am întâlnit cu mulţi oameni ce coborau, veseli şi plini de energie. M-am bucurat! Am urcat până la un fel de intersecţie de trasee, unde semnul nostru a luat-o la dreapta, iar noi – la stânga, minunându-ne de plante pe care munţii noştri din zona Braşovului nu le au şi unduiri ce nu ne erau cunoscute. Priveliştile erau fabuloase! Am ajuns până în Şaua Şerparu, unde ne-am reîntâlnit cu traseul lăsat în urmă şi ne-am întors. Se lăsau întunericul şi răcoarea serii (după ce toată ziua fuseserăm răsfăţaţi de-un aer văratic). Concluzia? Mie-mi plac munţii pleşuvi, cu care m-au cucerit Scoţia, Iranul, sudul Albaniei, Asia Centrală... şi se pare că Munţii Măcin nu sunt mai prejos. Din România, inima mea-i acolo.  

Prin Muntii Macinului
 
Spre Saua Serparu, Muntii Macinului

Îmi dorisem mult să ajung la Cetatea Troesmis şi ştiam că fusese un punct strategic din această parte a Dobrogei. Văzând lăţimea Dunării Vechi şi măreţia întregului relief, am înţeles de ce. Mă voi reîntoarce într-o zi, voi explora mai mult şi voi vâsli cu Marcel până la Măcin.

Vedere de la Cetatea Troesmis

Cum să fiu aproape de unul dintre locurile mele preferate din lume şi să nu trec să îl văd? Parcheşul mă primeşte mereu la fel. Pe canalul principal chiar am spus pe o înregistrare „Pentru mine aşa arată fericirea!”. Acum am înţeles cu adevărat cum este şi toamna aici – şi Marcel mi-a promis că mă va însoţi şi-ntr-o iarnă pe apă-n această minune. Spre mirarea noastră, ni s-a confirmat că punctele albe văzute de sus, dinaintea coborârii pantei spre apă, erau pelicani. Am văzut şi egrete, cormorani, chire... ne-am bucurat mult! Am încercat să pătrundem şi pe canale laterale, însă nivelul apei, chiar dacă mai ridicat faţă de iunie 2020, era tot scăzut. Aşa că ne-am hotărât să finalizăm ceea ce nu am făcut în 6 ani, furaţi mereu de peisaj şi animăluţe: am vâslit pân’ la Dunăre! Fusese o zi cu vânt şi valurile de pe dragul meu fluviu mă uimiseră. Aş fi vrut să intru şi pe Dunăre, dar ne-a împiedicat... digul. Întrebându-i curioşi pe binevoitorii pescari, am aflat că acum câţiva ani canalul principal comunica liber cu Dunărea. Am ajuns destul de înfometaţi înapoi pe uscat (cu toate că ne luaserăm gustări cu noi) şi... se schimbase şi ora, aşa că era întuneric pân-am ajuns la Isaccea şi nu am mai apucat să vedem Noviodunum. De întors ne vom întoarce, nu încape vorbă! Aaah, şi să nu uit vestea cea bună – permisele pentru Delta Dunării (inclusiv Delta Superioară) sunt din nou disponibile online.

Dunarea la Parches
 
Toamna adevarata pe canalul principal la Parches
 

Alte informaţii

Bacul

Sunt treceri şi noaptea de la Brăila, cel puţin la sfârşitul lui octombrie erau la 21:30 şi 22, apoi se putea suna pentru o trecere de urgenţă (tariful normal plătit a fost de 24.50 lei: noi doi + maşina). A fost o experienţă diferită faţă de toate trecerile Dunării pe care le ştiam; aşa înfofolită nu fusesem niciodată. Fericirea, însă, era neschimbată.

Cu bacul dinspre Braila

 

Unde mâncăm?

Cu nebunia de pandemie, multe locuri s-au închis, din păcate. L Şi eram şi în afara sezonului. În mod convenabil, Popas Laura se găsea aproape de cazare. Mâncare bună, aer curat, personal amabil.

 

Lacul Iacobdeal

Aici s-a aplicat ceea ce spun eu de multe ori – că iubesc mult mai mult drumul decât destinaţia. Dacă tura de călărit din Cerna nu ne-a ieşit (vedeţi de ce aici), am zis să profităm totuşi de zi şi praful către Lacul Iacobdeal face intrarea în scenă a peisajului şi mai romantică. Nu m-a mişcat prea tare lacul în sine (era şi foarte aglomerat – iar eu fug de aglomeraţie de dinainte de 2020), dar mioarele întâlnite pe drum şi felul în care culmile domoale din jur se aşezau nu au avut cum să nu-mi intre-n inimă.

Lacul Iacobdeal

 

Cu mare dragoste faţă de vechea noastră Dobroge, închei aici, cu fericire că parcă toate drumurile s-au unit la finalul acestui an şi cu urări de bine de drum către voi!

#nuincetamsaumblam

No comments:

© Olivia-Petra Coman, 2019 | Photographer: © Marcel Bancila. Powered by Blogger.