Prin jurul Braşovului

Toţi călătorii, indiferent de cât au colindat, mai intră în pană de idei şi caută noi şi noi senzaţii şi puncte pe care să le adauge pe harta imaginară a sufletului lor.

Braşovul are foarte multe de oferit... uneori, însă, după ce ai trăit o viaţă-ntreagă (minus colindatul) aici şi mai ales dacă ai o fire curioasă, tânjeşti după ceva nou.

Dacă eşti un om care pune pe primul plan caracterul interactiv, starea de bine şi ceea ce te poate învăţa o nouă aventură, citeşte mai departe.

Le grupam, de obicei, în jurul postării de Ziua Naţională (cum am făcut în 2018 şi 2019), dar consider că anul acesta avem cu toţii nevoie de sugestii de umblat.   

Curiozităţi

De ziua lui şi înainte de izbucnirea p(l)andemiei, la început de martie, l-am dus pe iubitul meu la Seliştat. Eram în căutarea unor movile asemănătoare piramidelor de la Şona, însă noroiul incredibil de mare şi ploaia rece ne-au împiedicat să ajungem la ele. Am văzut însă un afiş cu florile ce se găsesc pe dealurile din împrejurimi vara şi mi-a dat o poftă fantastică să revin, mai ales că izolarea locului, pe un drum din Bărcuţ la capătul căruia nu ai zice că găseşti atâta forfotă, m-a fermecat.  

Istorie

Eu am crescut la Bod. Feldioara era următoarea staţie de tren. J Apoi, eu am văzut Cetatea Feldioara şi în ruină, în toamna lui 2010. M-am bucurat tare mult că a fost restaurată, însă a durat ceva timp până să ajung să o vizitez. S-a întâmplat în acest an, în februarie. Am fost întâmpinaţi cu căldură, am povestit pe teme istorice şi apoi am păşit cu emoţie pe poartă, apreciind priveliştile şi expoziţíile temporare.  

Privelişti

8 Martie. Frig, umed, dar veselie în noi. Ca ultimă bucăţică a aceleiaşi călătorii de weekend de ziua lui Marcel, am avut ca ultime obiective Felmer şi Cobor. Drumul dintre sate este tare frumos, am văzut oiţe şi panorame deosebite, semnalul dispărând şi cuprinzându-ne din nou setea de izolare.

Mie mi-a plăcut dintotdeauna Cheia. Prima oară fusesem pe acolo în 2017, în drum spre Vălenii de Munte, de unde trebuia să luăm piese de schimb pentru a putea pleca în Turcia, cu Măzduţa, la Kırkpınar. Fusese în zori, era tot vară. Acum însă, de 1 iunie, era frig şi ploua. Copiii din noi însă nu au putut sta locului. Ne-am dus într-acolo, poposind pe la pârâiaşe de pe drum. Am avut norocul să prindem o pauză de la picuri, cât am admirat multele berze de pe dealul opus şi Marcel m-a păcălit să oprim (eu credeam că vom colinda); el s-a pus să pescuiască. :D  

Bicicletă

Prima ieşire în adevăratul sens al cuvântului după cele două luni odioase :D a fost cu Marcel şi cu tata la Dâmbu Morii. Am plecat de lângă casă (Noua), după ce tata ne-a dojenit un pic că nu am fost gata la timp (cred că s-a obişnuit deja). Nu o facem intenţionat. J Traficul redus din săptămânile în care ieşeam o dată pe săptămână (dar nu postam, ca să nu fac poftă nimănui) explodase cât am trecut podul înspre Săcele. Am luat-o la stânga pe Strada Stejarului (în Dârste), apoi am urcat în dreapta pe lângă Timiş, ne-am oprit să ne răcorim şi sus (la Dâmbu Morii), cum un domn foarte drăguţ ne avertizase, era foarte multă lume. Prânzul l-am luat lângă un izvoraş de lângă fostul ştrand. A picat bine, ne-am întors (după coborâre tot pe lângă Timiş) pe partea cealaltă a străzii (evitând podul), până am ajuns în Noua. Şi a început ploaia. J      

Am zis să facem şi partea a doua, în aceeaşi formulă. Ca să nu îl mai obligăm pe tata să vină până în Noua şi să se întoarcă şi inspiraţi de Dealul Lempeş /vezi mai jos/, am pornit din Triaj, luând-o pe câmp spre Sânpetru. A fost tare plăcut, ne-am întâlnit cu familii ce făceau acelaşi traseu, cu păstori şi oiţe şi nu ne-a plouat. Am continuat înspre Hărman, încercând să ajungem în zona Mlaştinilor Hărman. Marcel şi tata au cules mentă, am admirat câmpurile pline de maci, dar norii ne-au gonit înspre casă, prin câmp şi lanuri de gr­âu, ieşind chiar pe drumul spre Oneşti, la vreo 200-300m de Centura Braşov.

Caiac

Dacă doriţi să vă reintraţi în formă şi să vă bucuraţi cu adevărat de natură – mie mi-a prins bine după 2 luni în casă şi 4 luni departe de apă, la ieşirea dinspre Ariuşd înspre Araci, Oltul se lăţeşte şi în stânga drumului veţi vedea nişte iazuri. Când am fost cu Marcel, am fost singuri jumătatea timpului, apoi au venit doi pescari. În rest, am împărţit impresii cu păsările, stâncile şi liniştea.

P.S. De acest sat mă leagă multe amintiri din copilărie, căci mergeam cu părinţii mei şi cu bicicletele acolo.

Drumeţii

Într-o zi îmi trimite tatăl meu nişte fotografii. Mă uit peste ele (fusese la cules de diverse plante pentru ceaiul lui pe care-l prepară în fiecare an) şi zâmbesc. Îmi place tare mult. „Tata, unde-i asta?” „În Schei, mai sus de Strada Pajiştei.” El fusese cu bicicleta. Eu am urcat cu Claudiu şi Marcel, apoi ni s-a alăturat Vlad... pe el nu-l mai văzusem de la ziua mea, din decembrie. Pe Claudiu – din martie. E uşor traseul, este foarte scurt, dar este foarte fain şi dătător de wow-uri... chiar şi pentru braşovenii get-beget. Nu ştim nici noi chiar toate cotloanele. Iar... printre căsuţe, străduţe în pantă şi prospeţime a pădurii, bucuria împărtăşită cu prietenii se simte.

  

Dealul Lempeş este ceva special pentru mine. Întotdeauna a fost. În adevăratul sens al cuvântului, nu mai fusesem pe el de 7 ani. Până-ntr-o după-masă leneşă de iunie, când am prins o fereastră de soare printre ploi cu nemiluita. Am condus până la ieşirea înspre Hărman, minunându-ne de cât de mult s-a construit în zonă, apoi am urcat. Mirosea a vară, a fân, a flori. Ne plăcea la nebunie! Am oprit să jucăm şi-un badminton, apoi ne-am continuat urcuşul. La final, vântul a început să sufle cu putere, cât am coborât, la apus, în culori tari.

De curând am scris pe Instagram că ceea ce contează până la urmă nu reprezintă provocările unui sport sau ale unei călătorii. Ci felul în care acea experienţă ne-a atins, ce ne-a făcut să simţim şi cum ne-a făcut să creştem.