View Olivia-Petra Coman's photos on Trover

Tuesday, 10 October 2017

Străină prin Moscova


Eram la finalul aventurii. Săgeţile se trasaseră pe multe direcţii pe hartă: Belgia, Lituania, Belarus, din nou Lituania, apoi Rusia – cu Kaliningrad –, pentru ultima oară Lituania şi revenire după 7 ani în Letonia. După traversarea Estoniei pe noapte /vorba vine/, rămâneam pentru mai multe zile în Rusia: Skt. Petersburg, drumul de 26 ore cu trenul către Murmansk, Artica şi Teriberka şi, în cele din urmă, Laponia cea luminoasă. Mai rămânea, înainte de escala foarte scurtă, dar plăcut de dulce, la Chişinău, Moscova.
Băieţii de la iLocked din capitala culturală a Rusiei glumiseră că vizitatorii începeau, în fapt, mai mereu, cu capitala oficială. Noi cu ea terminam.
Un tren impecabil de la aeroport către centru, o tură destul de rapidă pe la metroul moscovit – frumos, de altfel, dar sunt mai mare fană a celui din Skt. Petersburg, câteva sute de metri pe jos către Kremlin şi cazare... şi realizam deja cât de modern se îmbrăcau tinerii din metropolă, cât de mulţi vorbeau engleză, cât de largi erau străzile oraşului.

Dar noi eram un pic pe fugă, căci aveam bilete la balet. Chiar la Bolshoi.
Dacă decorurile şi costumele m-au lăsat efectiv cu gura căscată, calitatea tehnică a spectacolului „La Sylphide” a lăsat mult de dorit şi mi-a părut mai degrabă un eveniment devenit mult prea comercial, creat doar cu gândul la publicul străin care plăteşte pentru renume, şi nu pentru artă... pentru „lumea bună” a capitalei, care se afişează acolo – ele cu rochiile spectaculoase şi un pic exagerate, ei cu ele şi toţi cu paharul de Moët la pauză.
Recunosc, fusesem avertizată că voi vedea lume ultra-bogată aici, femei care-şi iau micul dejun în blănuri şi extravaganţă fără seamăn. Da, au fost multe limuzine parcate necorespunzător, cu gărzile de corp probabil aşteptându-şi clienţii bogaţi, tineri şi la braţul vreunei domniţe care-şi trăieşte legenda urbană în direct. Dar nimic săritor în ochi.
Era doar surprinzător şi plăcut să văd din nou întuneric după o anumită oră şi să ştiu că încă două dimineţi mă voi fi înfruptat din clătitele de la Teremok!
A doua zi m-a cuprins o moleşeală fantastică. Oboseala mă ajunsese, pare-se, iar distanţele mari ale Moscovei şi cutreieratul prin Parcul Gorki nu au ajutat la îmbunătăţirea stării. Pauzele au fost dese: câte-o veveriţă, câte-un artist local ale cărui creaţii-mi făceau cu ochiul, fotoliile puf colorate şi în totalitate ocupate, şirurile de lalele albe şi livezile de liliac... 

...mi-ar plăcea să pot reda şi mireasma proaspătă aici.

Am trecut de Podul Luzhkov cu lăcăţelele lui de Cupidon.

După mai multe pauze, am ajuns şi la statuile create de Mikhail Shemyakin şi dedicate copiilor, victime ale viciilor adulţilor.

Apoi, după mult mers pe jos şi miros de cartofi prăjiţi, care-mi aducea aminte că mi se făcuse foame, am dat şi de Piaţa Roşie. Frumoasă Catedrala Sf. Vasile, dar cealaltă catedrala colorată, din Skt. Petersburg, îmi era mai aproape de suflet. Deşi plină, mult prea plină, simbolul capitalei ruse ne-a primit din nou, după prânz, căci am dorit să ne clătim şi noi ochii în celebrul magazin Gum. Cum să vă rezum experienţa? Lux şi opulenţă.  

Uitasem să vă spun, am prins Moscova în renovări şi în pelerinaj. Pe lângă multele zone în care ne străduiam să găsim locul bun de traversare, printre gropi care se reparau şi muncitori care direcţionau treaba, ultra-credincioşii ruşi veniţi din mai multe zone ale Rusiei stăteau la coadă cu zilele pentru a vedea nu-ştiu-ce moaşte. Pentru mine, care nu suport ideea de religie, de popi, de acest devotament impus şi impregnat încă din anii copilăriei – şi pe care şi neamul nostru îl are –, ochii-mi erau mari şi nu înţelegeam dacă sunt martora unui spectacol de comedie sau de dramă.
A treia zi, prietena mea Tania, pe care eu şi cu Marcel am cunoscut-o la coada în care-am asudat vreo câteva ore bune la ieşirea din Iran, şi ea călătoare aidoma nouă, a venit să se întâlnească cu noi şi s-a străduit de la început să ne simţim bine. Ne propusese chiar şi să dormim la ea, însă rezervaserăm deja spaţiul de cazare. Cu toate acestea, ne-am plimbat pe Strada Arbat, care este una dintre cele mai vechi din Moscova. Am primit şi cadouri de la Tania şi s-a dovedit că magazinele de suveniruri de aici aveau preţuri mult mai bune şi lucruşoare drăguţe şi pentru toate buzunarele. La final şi pe ultimii bănuţi, care ne-au ajuns însă pentru nişte ape şi produse de patiserie, am ajuns şi într-o altă zonă a capitalei – Grădina Hermitage. Părea mult mai vechi totul, în culori mai vibrante, cu multe teatre şi cultură în jur, departe parcă de agitaţia din zona centrală a megalopolisului. Tot prietena noastră ne-a ajutat să ne recuperăm bagajele de la cazare şi să îmi confirme că „gazda” noastră era o ciudată. Şi, fiind cu un localnic, pe nişte linii de metrou în care ne prinseserăm urechile, am ajuns şi la locul de unde pleca acelaşi tren impecabil către aeroport.

E adevărat, Moscova nu îmi intrase la suflet. Dar reîntregise ideea că mă simţeam al naibii de bine în Rusia, că fusese o călătorie cum de mult nu mai avusesem! Ruşii, ca să nu generalizez... ruşii pe care i-am întâlnit eu au fost foarte amabili cu mine, s-a văzut că-s sufletişti, că au întipărite în inimă cam aceleaşi valori cu ale noastre, ale românilor. Chiar cred că semănăm mult şi îmi place atitudinea asta, de spus verde-n faţă a acestui popor, mereu mi-a plăcut!

Ca să conchid, după România, Rusia a fost şi este locul din lume unde m-am simţit cel mai în largul meu. Aşa că, nu ascultaţi păreri din stânga şi din dreapta, nu judecaţi oamenii şi locurile după politica unei ţări şi, mai cu seamă, nu vă temeţi că nu aveţi ce descoperi la destinaţie. Aici vă înşelaţi cel mai tare!

No comments:

Post a Comment